Mame reparate pe casco

Luati o mica pauza de la diversele voastre preocupari si fiti atente. O sa va scriu cateva randuri despre ceva ce, la prima vedere, s-ar putea sa nu va starneasca prea multa curiozitate. E vorba de sistemul de asigurari de sanatate. Dar, invariabil si inevitabil, va veni ziua cand, pentru absolut fiecare dintre voi, acest subiect nu doar ca va fi de interes, dar ar putea sa devina cosmarul vostru numarul unu. Si nu-mi spuneti ca mai e mult pana atunci. Poate noi suntem tineri si sanatosi, daca om fi, dar sigur avem acasa un parinte sau un bunic bolnav, pe care n-am vrea sa-l vedem murind cu zile.

Sa lamurim cateva lucruri: de mii de ani, statele lumii difera unele de celelalte prin:
– sistemul public de invatamant.
– sistemul public de sanatate.
– sistemul public de justitie.
– infrastructura rutiera.

Restul sunt povesti de adormit statisticienii. Nu banii sau economia dau cu adevarat forta statului, asa cum nu portofelul il face pe om mai frumos. Sau vreti cumva sa va intemeiati o familie in China, cea mai mare putere economica a lumii, ori in Brunei, unde produsul intern brut per locuitor e mai mare decat in UE?

Acum, ne intereseaza doar partea cu sistemul public de sanatate.

Sigur, lucrurile merg prost in Romania. Traim in tara in care operatiile de schimbare de sex sunt gratuite, dar daca vrei sa iti pui stenturi la inima platesti multe mii de euro. Dar exact aici apare una dintre cele mai frecvente greseli din psihologia de masa: cand lucrurile merg rau, sa iti inchipuiesti ca mai rau de atat nu se poate. Si, automat, ca orice schimbare nu poate fi decat o schimbare in bine. Asta e o tampenie care ne poate fi fatala.

Cel mai la indemana exemplu despre cat de prost pot merge lucrurile este chiar tara viselor implinite: SUA. Cine a vazut documentarul lui Michael Moore, Sicko (2007), stie despre ce vorbesc. Cine nu l-a vazut, ar face bine sa-si acorde doua ore si sa-l vada. Intre timp, o sa fac eu rezumatul:

– Incepand din 1973, in SUA exista asa numitele HMO (Health Maintenance Organizations). Ele au fost create dupa o idee a lui Richard Nixon: statul sa scape de cheltuiala sanatatii, deoarece cu cat mai putina grija acorda o institutie membrilor ei, cu atat mai mari sunt economiile facute. (Cinic? E doar inceputul). Asa se face ca in SUA toate spitalele sunt particulare, niciun doctor nu e platit de stat. Sanatatea e o problema pe care fiecare individ trebuie sa si-o rezolve.

– Aceste organizatii functioneaza in paralel (dar, de fapt, sunt subordonate) cu Companiile de Asigurari de Sanatate. Acestea sunt cele care strang banii de la clienti si achita serviciile medicale catre spitale. Regula lor de functionare este simpla: cat mai multi bani stransi, cat mai putini bani achitati. Rezultatul: cu cat mai putini bolnavi primesc ingrijire medicala, cu atat mai mare este profitul.

– Companiile de asigurare sunt intermediari intre banii asiguratilor si marile companii farmaceutice. Logic, ar fi ca acestora din urma sa nu le convina deloc scaderea numarului pacientilor. Mai putine medicamente vandute, mai putin bani, nu? Ei bine, nu. Medicamente putine, dar de sute de ori mai scumpe decat ar trebui, iata calea cea mai scurta spre profit.

Si asa se face ca, desi SUA sunt pe primul loc la contributii anuale pentru sanatate (circa 16 procente din PIB, de 4 ori mai mult ca in Romania!), totusi circa 50 de milioane de americani nu au asigurare de sanatate. Nu sunt nici macar primiti in spital, decat daca pun banii jos. Iar sumele, de cele mai multe ori, sunt atat de mari incat nici macar americanul mediu nu si le poate permite.

Moore arata pe larg in documentar cum doctorii americani primesc bonusuri la salariu daca refuza sa trateze pacienti, inventand practic tot felul de motive. E simplu: daca un tratament de cancer costa 500.000 de dolari, mai bine lasi bolnavul sa moara, dai 100.000 doctorului care ti-a spus ca din cauza unei raceli din copilarie asiguratul nu poate primi tratament, iar 400.000 devin profit.

***

Aveti masina? Ati avut vreodata un accident, stiti cum se procedeaza? Esti nevinovat si te-a tamponat un baiat cu carnet luat de la librarie, ca sa nu zic de la Pitesti. Vinovatul iti da o hartie in mana: e polita lui de asigurare. Si cu ea, te duci sa-ti repari masina. Acolo, dai peste un agent constatator si incepi sa te enervezi. Sa zicem ca ai geamul crapat. „E de dinainte, nu e de la accident”, spune agentul. „Cum, domne, ca acum s-a crapat.” „N-are cum, ca doar nu s-a suit masina cu rotile pe parbrizul tau.” Agentul stie, intotdeauna, mai bine. Ai o aripa indoita. „Se repara”, spune omul asigurarilor. „Nu se mai repara, domne, nu vedeti ca e facuta praf?” „Se indreapta, cu ciocanul”. Poate ca, in tamponare, ti s-a taiat si un cauciuc. „Are uzura mare, nu putem sa-l decontam pe tot.” „Pai si cum facem, imi dati doar un arc de cerc?” „Puneti dumneavoastra diferenta.”

Si asa se face ca, daca te-a lovit ghinionul, o sa scoti masina din service plangand. N-o sa mai fie niciodata ce era inainte. Si, desi conform legii nu ar trebui sa ai absolut nicio paguba, pentru ca nu ai avut nicio vina, vei constata ca, in fapt, esti foarte pagubit.

Se poate mai rau? Se poate: sa te loveasca cineva care nu are asigurare. Atunci, ai de alergat prin instante pana castigi procesul, dupa ce castigi trebuie sa alergi dupa bani, banii s-ar putea sa nu-i mai vezi niciodata.

Imaginati-va acum ca, in loc de un tembel de sofer, te loveste o boala. Pe tine sau pe cineva drag. Se va intampla acelasi lucru: compania de asigurari, atat de prietenoasa atunci cand iti ia banii, va face tot posibilul sa iti dea cat mai putin inapoi. Invocand tot felul de lucruri scrise mic de tot in subsolul politei sau alineate si paragrafe din legi si norma despre care nu aveai habar ca exista.

Nu, eu nu vreau sa ajung acolo. Nu vreau sa-mi repar mama pe casco. E o mare diferenta intre sistemul public, interesat ca oricine a intrat bolnav intr-un spital sa iasa sanatos de acolo, altfel se lasa cu demiteri, scandaluri si alte necazuri, si cel privat, interesat doar sa faca profit.

***

Nu o sa scriu despre Traian Basescu sau Raed Arafat. Ar insemna sa cad intr-o capcana prea usoara. Dar o sa va spun atat: spitalele private sunt bune. Ambulantele private, smurdurile private, toate sunt bune. Chiar si companiile de asigurari de sanatate sunt bune. Dar nimic nu are voie sa ciunteasca obligatia statului de a asigura asistenta medicala gratuita si generala tuturor cetatenilor sai. Daca gandeste asa, punand banii inaintea obligatiilor fundamentale, statul nu se mai diferentiaza cu nimic de cei 30 de politisti care, motivand ca au salariul prea mic, au inceput sa taxeze curve, devenind astfel niste proxeneti in uniforma.