Cand apasa Oprescu butonul prin a carui activare se aprind luminile in oras, femeia stie. Si fara sa treaca pe Magheru, si fara sa citeasca presa sau sa aiba pile la primarie care s-o anunte. I se activeaza un mecanism ciudat si pana prin ianuarie nu e chip sa te mai intelegi cu ea. Atunci, are o scurta perioada de pauza, iar apoi, asa cum stim prea bine, urmeaza alta “magie”: aia a Sf. Valentin.
Unii, mai naivi, numesc asta “magia Craciunului” si o catalogheaza ca fiind o chestie benefica, ce ne face sa fim mai buni, mai puri si sa ne intoarcem la copilarie. Intre noi fie vorba, dezgroparea asta a copilului din noi nu mi se pare ceva dezirabil. Dar in lumea asta a hipercorectitudinii politice, simplul fapt ca ai o varsta care consta intr-un numar mic a ajuns sa fie o calitate. Copiii stiu, copiii simt, sa reinnodam legatura cu ei, sa-i scoatem la iveala. Mie unuia nu prea imi vine sa chiui de bucurie, sa ma port tembel si sa bat din picioare, sa fac prostii si sa dau foc la casa. Caci asta ar insemna copilul din mine. Asa ca nu-mi convine nici cand apare copilul din ele, face bot, tranteste usi si vrea sa ne uitam tinandu-ne de mana la Singur acasa 1323.
Revenind la magia Craciunului. Nebuloasa acestei luni nu s-ar constitui intr-o pacla asa de densa daca nu ar beneficia de concursul substantial al femeilor. Vointa, capriciile si nazurile nu se manifesta niciodata mai fatis, cu atata agresivitate ca in aceasta perioada. Comerciantii stiu asta si profita din plin.
Intai si intai. Se spune ca rosu ar fi ajuns sa constituie culoarea eterna a Craciunului din pricina unei campanii Coca-Cola. Asa o fi, dar cred ca cei de la Coca Cola s-au orientat mai intai spre victimele cele mai facile ale societatii consumatoriste: femeile. La loteria culorilor si distribuirea lor pe sexe, lor le-a fost distribuit rosul cu varietatea roz, iar noua albastrul cu varietatea bleu. De ce nu e Craciunul albastru? Sau negru? Aveti deja un posibil raspuns.
Apoi, peste tot, de Craciun atarna sosete de zici ca e festivalul sosetelor. Am constatat ca si prin magazinele de lenjerie, unde de obicei tronau sexosii ciorapi cu adeziv, portjartierele si dantelurile de tot felul, acum flutura mandre sosete groase, cu blanite, cu captuseli, in nuante de rosu si verde, de zici ca ne viscoleste in casa. Care e misterul si magia lor? Eu cred ca sunt o metafora pentru buzunarele goale care trebuie umplute. Pardon, sufletele care tanjesc dupa iubire. Cand lasam noi sosetele imprastiate prin casa, si nici macar n-avem aroganta de a le atarna de calorifere (adaptare a imaginii cliseice din filmele americane, noi nu prea avem semineuri, asa ca folosim si noi ce putem), ele se plang de dezordine si de lipsa noastra de consideratie. Cand o fac ele, se cheama ca e magie.
Magia se manifesta si prin retezarea unui copac, achizitionarea si tararea lui in holuri si sufragerii. Noi suntem cei raspunzatori cu cioplirea lui astfel incat sa se potriveasca perfect in suport si sa nu se prabuseasca peste macrameuri si bibelourile aduse de la mama soacra, cu cele mai bune intentii si cel mai catastrofal simt estetic. Ele, insa, ca niste iubitoare de frumos, vor suspina tot scotand globuri, globulete, ingerasi, stelute si beteala din cutiile prafuite. Asta daca aveti noroc. Daca nu, va trebui organizata o noua sesiune de shopping pentru achizitionarea de noi decoratiuni, in ton cu trendurile actuale.
Craciunul, desi scrie in calendar ca e o zi, tine de fapt o luna. Tot prin magie, numai ca are un parcurs invers altor fenomene magice. Stiti, exista, de obicei, senzatia aceea psihologica de timp condensat: ce e bun pare sa se termine repede, ce e rau pare sa se eternizeze. Ei, Craciunul se eternizeaza asa ca nu inteleg incapatanarea societatii de a-l considera in continuare o sarbatoare, asadar un lucru benefic, ce trebuie celebrat.
Odata incheiate preliminariile, in seara cea mareata, femeia vrea, de fapt, langa ea o fiinta cu trasaturi bovine: ochi umezi si cuvinte putine. Trebuie sa pari extaziat a milioana oara la colindele lui Hrusca, trebuie sa te prefaci ca-ti place cadoul (simbolic, cum altfel?), trebuie sa stai pe intuneric sa te uiti la “instalatia de brad”, tinand-o de mana, de parca n-ai mai fi vazut-o nici pe ea, nici becurile si sa aprinzi si vreo 15 000 de lumanari parfumate, al caror miros se va impleti – miraculos, cum altfel? – cu cel de sarmale si de parfum scump pe care-l emana tortionara ta.
