Ne-am indignat cu totii cand au iesit la iveala filmuletele cu invatatoarea spagara. Pe forumuri, pe la cozi, pe conturi de FB, comentariile au curs garla. Cum ziceam, ne-am lasat prinsi in bufeurile indignarii. Nemernica, nu-i mai satura Dumnezeu, cum sa isi permita sa vorbeasca asa parintilor, incotro merge scoala romaneasca, vai, ce educatie le da scoala copiilor nostri, Basescu e de vina, Ponta e de vina, Antonescu e de vina, lasa ca nici cu ailalti nu mi-e rusine, noi de ce mai platim taxe si impozite daca astia ne cer bani peste tot, la doctor, spaga, la invatatoare, spaga, peste tot, spaga!
Ne-am bucurat apoi, cand invatatoarea a fost demisa, si am simtit gustul dulce al unui inceput de dreptate. Cum insa politia nu a considerat ca faptele au fost de natura penala, iar ancheta s-a incheiat cu un NUP, ne aflam in situatia plauzibila in care invatatoarea Blandu poate da scoala in judecata, poate castiga procesul si se poate intoarce la catedra.
Dar nu despre anomalia sistemului sau despre subrezenia unor legi cu dedicatie, care fac posibil un asemenea deznodamant, voiam sa va vorbesc.
Ci despre furnizorii celor 7 ani. Despre parinti.
Parintii copiilor de la scoala 10, scoala la care preda invatatoarea Blandu, s-au organizat intr-o asociatie. Astfel de asociatii nu sunt o premiera si, in principiu, ideea nu este rea deloc. Este o modalitate legala de a contribui financiar la dotarea scolii in care invata copiii lor. O astfel de asociatie face posibila, de exemplu, directionarea celor 2 la suta din impozit catre scoala copilului vostru. Parintii pot controla si decide ce se intampla cu banii in mod transparent. Ce nu este insa la fel de in regula este exercitarea de presiuni asupra parintilor care nu pot/ nu vor sa contribuie financiar nici in cadrul unor astfel de asociatii.
Ceea ce ne aduce in punctul in care am plecat.
Invatatoarea Blandu si altii asemenea ei nu ar fi ajuns sa-si permita sa tipe la parinti daca parintii insisi nu s-ar fi coalizat in tot felul de asocieri, formale sau informale, pentru a “usura” drumul copiilor lor prin scoala. Sumele de bani si favorurile de tot felul nu au ca menire, sa ne intelegem, asigurarea unui anumit nivel de profesionalism. Acesta probabil nici nu ar putea fi cumparat. Ci atentia sporita a educatorului pentru nevoile copilului propriu (in defavoarea altuia, sa ne intelegem, caci timpul este limitat si deloc elastic), note mai mari decat ar merita sau mai mari decat ar fi dispus educatorul sa ofere. Toate astea sunt echivalentul mituirii medicului pentru a-ti pune alt diagnostic decat cel real. Minciuna, pe termen lung, nu face decat sa dauneze copilului nostru, dar un sistem in care lipsa de viziune e privita ca notorie si parte intrinseca nu putea fi decat pe masura unor parinti care manifesta aceeasi lipsa de perspectiva pe termen lung.
Nu ca avem un prim-ministru plagiator ne darama. Ci faptul ca aveam o natiune de milioane de parinti care ar face orice ca odraslele lor sa nu fie prinse plagiind. Nu fapta reprobabila in sine e de incriminat, ci sa fii prins.
Nu ca avem autoritati corupte, ministri care iau spaga ne agata de gat bolovanul esecului nostru, cufundandu-ne in maluri urat mirositoare in vecii vecilor. Ci faptul ca suntem la fel de corupti, ca doar cantitatea ne deosebeste de cei de acolo, de sus, de cei votati de noi, tolerati de noi, propulsati de noi.
Si asa ne vor fi si copiii, care se vor lamenta si ei de-a pururi ce sistem putred si ce coruptie si ce tara murdara avem, vai- frumoasa-pacat-ca-i-locuita, preluand aceleasi vorbe si aceleasi metehne ca ale noastre, odata cu credinta ferma ca merita ceva mai bun.
Invatatoare Blandu, nu esti decat oglinda noastra, iar ceea ce credeam a fi un idealism fara acoperire in realitate, „a iubi pe cineva asa cum este”, si-a aflat in persoana-ti trista-i intrupare.
