Cateodata, dovezile zdrobitoare se afla chiar sub ochii nostri. Sunt atat de limpezi, de frumoase, logice, complete. Iata una care arata cu prisosinta, fara putere de tagada pozitia de inferioritate pe care o aveti: modul in care se organizeaza campionatele de sah. Stiti ca femeile concureaza impotriva femeilor, iar barbatii joaca doar impotriva barbatilor si, in speta, cam toate competitiile din cadrul acestui sport se organizeaza separat, pe sexe. Sa ne intelegem: sahul nu este un sport al fizicului. Aici nici nu trebuie sa sariti mai sus, nici sa alergati mai repede, nici sa rezistati mai mult. Nimic. Pentru ca asa ati putea pretinde ca singurele diferente intre noi sunt cele de ordin fizic. Iata ca Federatia Mondiala de Sah spune contrariul: si mental suntem diferiti. Nu numai picioarele noastre alearga mai repede decat ale voastre, nu numai bratele noastre sunt mai musculoase, ci si neuronii nostri se misca mai rapid, si legaturile noastre se formeaza mai clar, si gandirea strategica functioneaza mai bine.
Ce aveti de spus in legatura cu asta? Si cu faptul ca in primii 100 jucatori de sah ai lumii, se pozitioneaza o singura femeie si aceea pe pozitia a 17-a?
Ceea ce am afirmat mai sus este un fapt. Nu este o supozitie, nu este o presupunere, este o realitate. Voi nu concurati cu noi, nu sunteti plasate pe aceeasi treapta nici macar cand vine vorba de gimnastica mintii. Facem parte din categorii diferite, avem calibre diferite.
Sigur, veti aparea pe aici smiorcaindu-va si frangandu-va degetelele de enervare. Cum veti fi nevoite sa acceptati ca nu avem acelasi iq, veti cauta argumente care sa va salveze onoarea. Unele reale, dar, din pacate, ineficiente, altele inventate. Deja imi pot imagina scena:
– Nu stiu sa repar un motor, dar stiu sa asortez rujul cu unghiile.
– Nu stiam ca Pamantul se roteste in jurul Soarelui, dar stiu cine in jurul cui se invarte pe Dorobanti.
– Nu stiu cum se muta tura pe tabla de sah, dar stiu sa mut mobila prin casa in asa fel incat sa circule chi-ul conform principiilor de feng shui.
– Nu pot sa isi dea seama ca numarul 2500 (o pereche de pantofi) e mai mare decat 2000 (salariul), deci nu pot trage concluzia rationala ca nu isi pot permite acea pereche de pantofi! Nici ca 42 e mai mare decat 34, deci oricat s-ar chinui nu le va cuprinde rochia/ fusta/ pantalonii! Dar, lasa, ca stau excelent la capitolul „inteligenta emotionala”.
Ajunsi in acest punct, as vrea sa ne oprim putin si sa incercam sa deslusim acest mister, cel al inteligentei emotionale. Inteligenta emotionala este o alta inventie, o alta brasoava folosita drept argument in absolut orice tip de conflict doar pentru a-si motiva cumva existenta pe acest pamant, umbra facuta degeaba s.a.m.d.
1. Daca ii spui unei femei ca nu se pricepe la sporturi, iti va spune: „Da, dar nici tu nu te pricepi la starile mele. Nu stii cat de trista sunt cel putin o data pe luna.”
2. Daca ii spui ca nu a parcat bine masina, iti va raspunde „Ai vazut ce trista era Gigica?”. Tu vei protesta: „Ce legatura are bara asta indoita cu dramele Gigicai?”. „Insensibilule, esti retardat emotional!”.
3. Daca o rogi s-o lase mai usor cu mersul prin magazine, iti va raspunde ca ea nu face cumparaturi, ci face terapie prin shopping! Ati inteles?
4. Daca ii spui ca s-a ingrasat, va spune ca are un gol sufletesc si ca incearca sa suplineasca aceasta „lipsa” cu ciocolata si prajituri si ca, evident, numai tu esti de vina pentru ca, inapoiat emotional cum esti, nu ii umpli acel gol cu altceva, mai putin bogat in calorii.
5. In fine, daca ii spui ca joaca sah execrabil, atunci va spune ca totul e pe fond emotional, ca „se pierde” si de-asta face cele mai mari gafe, in plus „romburile” alea ciudate creeaza niste iluzii optice deloc spectaculoase, fapt ce are darul de a o irita peste masura. In plus o enerveaza si faptul ca sunt alb-negru, ca nu e „nici macar un pic de roz pe acolo? e posibil asa ceva?!”.
Ce nu inteleg eu: daca ele sunt atat de „inteligente emotional”, cum se face ca tot ele sunt cele care stau prost cu nervii? Cum se face ca ele sunt vesnicele depresive, melancolice, sensibile? Cel putin de cinci ori pana la varsta de 30, femeile ameninta pe cineva cu sinuciderea. Rareori, o si izbutesc. Stiti cum e: nu stiu sa faca un nod ca lumea, nu stiu sa plonjeze bine, nu stiu nici ca un tub de vitamine le va crea, in cel mai rau caz, indigestie. Apoi, frecventa amenintarilor scade. Poate si din cauza ca si-au cam pierdut credibilitatea dupa primele 29 de tentative esuate.
Una dintre definitiile inteligentei presupune adaptarea la mediu. Cu cat un individ se adapteaza mai bine la mediu, cu atat poate fi considerat mai inteligent. Or, bietele de ele par cele mai involuate fapturi. Probabil ca, daca noi am hotari sa ne mutam pe alta planeta, ele s-ar stinge incetul cu incetul, ar avea loc o extinctie progresiva. Ma tot gandesc la ultimele supravietuitoare. Pe o plaja pustie, doua femei jerpelite, cocarjate, tremurand de frig, delirand de foame, dar facand plaja sub un cer acoperit de nori. „M-ai mintit, umbrelele de dantela nu sunt impermeabile! Si nici n-a tinut focul ala facut din ghemotoace de haine demodate!”. „Lasa ca nici tu nu esti mai breaza. Ai zis ca o sa putem sa omoram porcul mistret cu pila de unghii si de unde! Si ca ne putem bronza chiar si la ora asta! Si uite, s-a facut noapte si nici pomeneala de soare!”.
