Inseli cu trupul sau cu sufletul?

Ce inseamna a insela? A te uita dupa o alta femeie sau barbat, a face sex, a saruta, a visa, a-ti imagina, a-ti dori? Inseamna numai unul dintre aceste lucruri sau toate la un loc? Cand oare se termina imaginatia si incepe realitatea, faptul adevarat pus in practica? Ce anume il face pe partenerul tau sa se simta cu adevarat vinovat in ochii tai? Sau, mai degraba spus, cand consideri tu ca el este cu adevarat vinovat?

L-ai prins cu o revista in mana sorbind din ochi nudurile unor femei celebre sau in fata calculatorului cautand pe internet poze indecente? Care va fi urmatoarea ta reactie? Te vei amuza, dojenindu-l un pic sau vei face crize de nervi si isterii in care ii vei arunca in fata ca te-a inselat doar pentru ca a privit si a dorit alte femei?

Totul este interpretabil, dar tine intr-o anumita masura si de mentalitatea fiecaruia, de educatia si de cultura lui. Gelozia este un sentiment, o traire pe care fiecare o avem in noi. Insa exista persoane care o pot controla foarte bine spre deosebire de altele ce o afiseaza categoric. Daca stam sa ne gandim cu pic, care dintre aceste doua comportamente ni se par mai normale? Pentru fiecare, normalitatea capata un alt sens. Totul depinde numai de noi si de modul in care privim lucrurile.

Exista femei care manifesta reactii violente doar la gesturile sotului de a intoarce capul pe strada dupa o alta femeie frumoasa sau dupa o fusta scurta. Sta in firea omului sa ii placa ce e frumos si sa admire. Dupa cum se spune, „Daca tin regim, asta nu insemna ca nu am voie sa citesc meniul”, asa si un barbat insurat sau angajat intr-o relatie nu inseamna ca nu poate arunca o privire la blonda voluptuoasa ce asteapta sa se inverzeasca semaforul.

Oare noi, ca femei, indiferent cat de mult ne-am iubit partenerul, am ezitat vreodata sa privim un barbat chipes? Si probabil ca la auzul acestei fraze, foarte multe reprezentante ale sexului feminin vor sari ca arse sau vor ridica mana frumos si educat ca la scoala pentru a ne spune ca Nu! Ele niciodata nu au ridicat privirea spre alt barbat. Indiferent cat de aratos era acela! Vor lua postura lor preferata, aceea de victima si vor incerca sa dea cu piatra doar in barbati si eventual in altele. Putine vor fi cele care vor recunoaste ca, de-a lungul relatiei, a mai existat cel putin un barbat ca le-a captat atentia, pe care l-au admirat, l-au placut si, de ce nu, chiar l-au dorit! Femeile, unele dintre ele, au aceasta capacitate de a se martiriza. Ele nu pot recunoaste niciodata un asemenea fapt, pentru ca in acest caz nu le-ar mai putea da cu poseta in cap domnilor iubiti sau soti cand se uita cu patos dupa alte femei. Ele trebuie sa ramana vesnic imaculate! Chiar daca in mintea lor se petrec scene fierbinti de amor cu un alt barbat.

Multi ar spune ca a insela inseamna atunci cand unul dintre parteneri intretine relatii sexuale cu un altul din afara relatiei. Dar atunci cand se saruta ce inseamna? Sau cand practica numai petting (adica mangaieri, sarutari intense si pasionale insa fara penetrare, actul sexual propriu-zis)? Exista o alta categorie de oameni pentru care a insela este echivalent cu a saruta, a mangaia sau pur si simplu a dori pe altcineva. Poate ca si aceasta din urma, a dori pe cineva, a-ti imagina ca faci dragoste cu el, este tot un fel de tradare, una mentala sa spunem. Ti-ai dori lucrul respectiv, il simti dar din „n” motive, nu il faci. Cu toate ca in fiecare minut cand il vezi, inima incepe sa-ti bata cu putere, te cuprinde tremuratul, salivezi numai cand observi cum isi misca buzele, iar in secunda urmatoare iti doresti sa sari pe el. Deja mintea ta este plecata foarte departe, iar in creierasul tau incep sa se deruleze scene dintre cele mai palpitante, avand bineinteles tenta sexuala. Si, spune-mi sincer, dupa toata aceasta intamplare, cand te duci acasa si iti imbratisezi iubitul, ai curajul sa il privesti in ochi, clipind sfios asemeni unui fluturas batand din aripi?

Ce ai spune daca, intr-o buna zi, ti-ai surprinde iubitul masturbadu-se? Ai considera ca este un act de inalta tradare? Dar ce s-ar intampla daca el te-ar surprinde pe tine? Cum te-ai scuza in fata lui? Oare te-ai gandit vreodata la o asemenea situatie? Nu este nimic rusinos in asta, iar mai inainte de toate trebuie sa comunici cu partenerul tau. Masturbarea nu insemna o lipsa din punct de vedere sexual! Sexologii ne explica ca uneori oamenii mai simt si nevoia de diversificare. Si se mai spune ca oamenii isi provoaca cel mai bine placeri singuri pentru ca ei isi cunosc corpul in totalitate. Aceste practici sunt destul de vechi, deci nu va ganditi ca sunteti singurii care le practicati sau ca inventatorii lor sunt dintre contemporani. Daca se masturbeaza, nu inseamna ca tu nu ii oferi satisfactia de care are nevoie, ci faptul ca, din cand in cand, mai are nevoie si de altceva. Sincer acum, ai prefera sa fie o alta femeie in locul mainii drepte sau stangi, la alegere?

Oricat de incredibil ti s-ar parea, aceste lucruri sunt absolut normale. Nu esti tu nici singura, si nici ultima. Atat barbatii, cat si femeile au oarece fantezii ascunse cu diverse persoane, uneori chiar unele inventate de ei. Nu trebuie sa te simti vinovata pana ce nu ai trecut la fapte. Dar nici nu trebuie sa il condamni pe el. Gandeste-te ca indiferent daca stii sau nu, asa cum tu ai aceste ganduri ascunse, si el le are. Cum bine se stie, intre sex si dragoste exista o diferenta foarte mare. Faptul ca simti atractie fizica pentru o alta persoana nu insemna ca nu iti mai iubesti partenerul. Exista oameni intre care se naste cu adevarat o atractie de natura chimica, putem spune, si chiar daca acesti oameni nu au o legatura de dragoste, pot intretine relatii sexuale dintre cele mai reusite.

La intrebarea: cate dintre voi si-au imaginat in timp ce faceau sex cu partenerul ca sunt cu altcineva?, probabil ca nimeni nu va raspune sincer. Sau daca o vor face vor fi prea putine. Si asta pentru ca gandindu-te la un altul si dorindu-ti sa fii cu el, inseamna ca practici tot o forma de tradare. Sa spunem ca cea mai usoara! Sau poate prima faza spre ceea ce va urma. Chiar daca gandurile tale nu se materializeaza, cu siguranta nu le vei putea marturisi niciodata iubitului tau. Si poate nici altora. Probabil ca undeva in sinea ta simti vinovata de aceste placeri care te bantuie. Si nici tu la randul tau nu ai putea intelege fanteziile sotului tau cu anumite personaje, mai mult sau mai putin reale.

Ce inseamna cu adevarat sa inseli? Sa faci sex cu o persoana doar pentru atractia fizica care exista intre voi sau sa faci sex din dragoste? Si oare care dintre aceste doua variante este mai dureroasa? Gandeste-te cinci minute! Daca ai afla ca iubitul tau te-a inselat si ar veni acasa sa iti ceara iertare, ce ai prefera sa auzi din gura lui: faptul ca s-a culcat cu respectiva femeie doar pentru ca exercita asupra lui o atractie fizica de necontrolat si nu s-a putut abtine sau pentru ca a facut-o din dragoste, pentru ca s-a indragostit pur si simplu? Ce te-ar durea mai mult, sa stii ca i-a imprumutat sexul unei alte femei sau inima? Exista femei care spun ca prima varianta ar fi mai usor de suportat si poate ar exista sanse de impacare in timp ce a doua ar insemna terminarea relatiei. Nu este nimic mai dureros decat sa stii ca barbatul tau s-a indragostit de o alta femeie si i-a daruit iubirea lui. De cealalta baricada, se afla doamnele sau domnisoarele care sustin ca macar au impacarea sufleteasca ca persoana iubita a facut-o cu cineva de care s-a indragostit si nu cu prima venita. Asta le-ar mai demonstra si faptul ca probabil iubitul lor nu a fost un flusturatic care le cadea in pat tuturor femeile.

Insa in care din aceste doua situatii se reflecta cu adevarat inselatul? A insela cu trupul sau a insela cu sufletul? Nimeni nu poate sa dea un raspuns concret, pentru ca asa cum spuneam in prima parte a articolului este o chestiune ce tine de perspectiva fiecaruia. Poate ca oricat de greu ar parea, in fata ta isi va gasi iertarea tocmai pentru motivul ca a facut-o din dragoste. Cum bine stim, chiar si cele mai trainice casatorii se pot sfarsi. Iar uneori destul de prost. Nu alegem pe cine sa iubim si de cine sa ne indragostim. Este posibil ca viata sa ne joace foarte multe feste si maine poti chiar tu sa fii in aceasta situatie! Indiferent din ce parte ai privi lucrurile, ele dor oricum. Insa vinovatul nu se va simti niciodata vinovat cu adevarat, mai ales in cazul in care s-a indragostit. Dupa cum spune o vorba veche „In dragoste si in razboi totul este permis”. Nu poti acuza un om ca nu te mai iubeste asa cum nu il poti acuza ca s-a indragostit de altcineva. Dragostea nu este un lucru care se poate impune! Dragostea o simti sau nu! Totul ramane la libera alegere a fiecaruia. Nu te poti supara pe un om ca nu te mai iubeste! Este absurd, cu toate ca in momentele respective foarte putine persoane raman cerebrale si echlibrate din acest punct de vedere.

In viata, este bine sa stii sa te retragi la timp. Pentru ca, oricat de mult ne-ar durea, inimii nu ii poti comanda. Nu exista cale de mijloc. Iar atunci cand iubesti cu adevarat, binele tau si al persoanei de langa tine primeaza. Atunci cand te indragostesti de cineva, pierzi un pic contactul cu realitatea chiar daca de multe ori intentia ta nu este aceea de a face rau. Iar in momentul in care iubesti, tu iti doresti binele tau cu persoana respectiva sau altfel spus binele lui alaturi de tine si nu de altcineva!

DISTRIBUIE:

Articole recomandate
25 de ani care au redefinit ”good hair day”
OMODA & JAECOO dezvăluie viitorul la Paris
Back to City Chic: intoarcerea in oras, in stil Italian
Kiko
KIKO MILANO MATTE DIARIES LIMITED EDITION
Check-up periodic
Sfaturi de makeup de la Maybelline (video)
Ingrijire ficus
Weekend-uri pline de vrajitorie la Baneasa Shopping City
Terapie pentru gelozie – cum depasim criza paroxismatica?
Minte-ma frumos!