Mai pe vremea bunicii si a mamichii, adica acum destul de mult timp, daca nu aveai un partener stabil dar iti doreai pe cineva langa tine era nevoie de o adevarata strategie pentru a intalni oameni noi. Nu se rezolva problema stind inchis in casa ci iti faceai o lista cu locurile in care probabilitatea de a fi „agatata” in limitele decentei era mai mare. Iti faceai frumos un program care sa cuprinda mers la teatru, la film, participarea la diverse activitati mai mult sau mai putin profesionale, incepeai un tur de vizite pe la prieteni, poate – Doamne ajuta! – mai apreau un verisor, o verisoara… macar un unchi de-al treilea necasatorit sau ceva…
Ei, dar vremurile s-au schimbat, nu mai are nimeni timp si nici chef sa bata orasul in lung si in lat pentru un lucru atat de neinsemnat cum ar fi identificarea acelei fiinte cu care sa-ti petreci tot restul vietii… Parca intuind ca omenirea va incepe sa sufere prin secolele XX, XXI de lene, cativa oameni de bine cu inititiva s-au gandit intr-o zi sa inventeze… Internetuuuul!
Pe Internet totul este mult mai simplu decat in viata reala, nu? Si daca totul este mult mai simplu ne-am hotarat sa transpunem acolo tot ce ni se parea complicat inainte, unul dintre cele mai complicate lucruri ale tuturor timpurilor fiind, bineinteles, L’amour. Cum decurge dragostea in mediul on line? Mi-nu-nat!!! Totul incepe ca si acum cateva mii de ani cu seducerea potentialului ales/aleasa a inimii noastre. S-a terminat cu ocheadele aruncate peste masa, cu florile lasate pe birou, de-acum avem optiunea Fast Forward.
Pornim de la abordarea pe chat cu cele doua variante: varianta soft – „Ce faci, papusa?” si varianta hard – „Ce faci in seara asta, draga?”, o impartire destul de evaziva dat fiind ca ambele se termina cu „Ai incercat vreodata cybersex?”. Dupa un timp de schimbat poze, de la fotografia hamsterului bunicii pana la poza cu subsemnatii, se trece la un nivel superior al relatiei: fiecare isi povesteste dezamagirile in dragoste. Un prim punct culminant, daca il putem numi asa, are loc atunci cand apar primele invitatii „Hai sa ne cunoastem”. Aici este intaia grea incercare prin care trece nou formata idila. Este depasita cu succes daca fiecare a trimis fotografiile reale si cu mai putin succes daca nu s-a si specificat ca imaginea era a chat-uitorului si nu, asa cum a fost lasata sa presupuna interlocutoarea, a unui var de departe cam uratel, dar cu o inima de aur.
Ce sa mai vorbim, dupa auto-criticile pe care si le face fiecare dintre cei doi, cum ca din cauza pufului de plop are parte de trei zile incoace de o explozie acneica sau ca, din pricina vecinei de deasupra care o streseaza ingrozitor, ea a luat in greutate aproximativ 15 Kg in ultima saptamana, deci se avertizeaza unul pe celalalt ca este posibila o mica, foarte mica neconcordanta cu fotografia trimisa care infatisa un veritabil fotomodel, se ia decizia finala: NE INTALNIM!
Aici abia intelegem de ce trebuie sa-i multumim din toata inima primului om care s-a gandit sa lege doua computere cu un cablu si sa le numeasca retea; aici simtim pe pielea noastra colosalele beneficii pe care le poate aduce o relatie cu o persoana de sex opus care nu te poate identifica. Ne asezam linistiti la o terasa – bineinteles fara sa afisam semnul prin care am decis impreuna sa ne recunoastem si asteptam sa vedem cum arata in realitate iubitul nostru virtual. Dezamagire totala: 1.80 s-a transformat in 1.62 – cu indulgenta! – ochii verzi bat in caprui iar buclele matasoase nu sunt nicaieri caci – surpriza! – singurul om care a aparut fluturind o mapa verde in mana, asa cum ne inteleseseram, este tuns… zero!!! Cerem nota de plata si ne ridicam cu cel mai firesc aer din lume, parasim terasa cu pricina, rasuflam usurate la gandul ca era cat pe ce sa fim nevoite sa-l suportam pe chelios o ora – doua si hotaram ca a fost ultima „blind date” din viata noastra; ma rog… pana la urmatorul „Ce faci, papusa?”…
Minunata inventie si Internetul asta!
