Eu nu am fost la concertul Madonnei. Daca as fi fost, curiozitatea m-ar fi motivat si mai putin statutul de fan. Am ascultat Madonna ocazional, anumite melodii mi-au placut, cele mai multe mi-au fost indiferente. Insa nu pot nega rolul major pe care ea l-a jucat si spun asta nu in ceea priveste evolutia muzicala. Madonna ramane o figura centrala a culturii pop. Nu are vocea unei PJ Harvey, dar a influentat lumea mai mult decat a facut-o aceasta. Socand, calcand tabuurile, a reusit sa doboare mai multe tinte decat campaniile “regulamentare†care luptau, pana la urma, impotriva acelorasi incorsetari. Madonna e mai mult decat o cantareata. Este o industrie intreaga, este un concept genial de marketing, este o masinarie. Una care si-a asumat riscuri enorme, care a dovedit o inepuizabila capacitate de a se reinventa cam o data la 2-3 ani. Si care a castigat.
Asadar, sa revenim. De dimineata, am citit in tot felul de publicatii si bloguri reactiile si comentariile celor care au fost acolo, in parcul Izvor. Multi au spus ca a facut mai mult aerobic decat muzica. Ca a remixat prea mult, ca hiturile ei din anii ’80 si ’90 au fost de nerecunoscut. Altii s-au plans de organizare, enumerand aceleasi motive de suparare ca la alte zeci de concerte (praf, intarziere, standuri cu racoritoare insuficiente pentru cele 60000 de oameni, imbulzeala, faptul ca in sectorul VIP erai obligat sa stai pe scaun, faptul ca ecranele erau prea mici sau prost amplasate etc). Insa nu despre asta voiam sa va vorbesc. Ci despre reactia publicului atunci cand Madonna a tinut un mic-discurs anti-discriminare, referindu-se in mod special la intoleranta aratata rromilor si homosexualilor. Dar mai ales rromilor. Publicul roman, minunat si ospitalier cum il stim, a huiduit.
De obicei, de ce sa n-o recunoastem, publicul la astfel de manifestari este o masa incerta, lipsita de pareri proprii. Am vazut de multe ori la concerte cum multimea aproba, cu zgomotele specifice, orice declaratie anti-imperialista. Oricine spune “Fuck USA! Fuck Bush!†este primit cu urale, aplauze si extaz aproape mistic. Reactia este unanima, toti parem insufletiti deodata de o ura comuna impotriva unor State ale Americii care bombardeaza si fura petrolul tarilor sarace, in numele unui razboi dus impotriva unui terorism pe care niciunul dintre noi nu l-a simtit inca. Daca ai intreba fiecare spectator in parte ce are impotriva politicii duse de Statele Unite, care e capitala Afganistanului sau cine a castigat alegerile din Irak, mai mult ca sigur ca ar salta din umeri. Uitandu-ma si la spatiul de emisie sau in paginile de ziar pe care le ocupa subiectele legate de politica externa, as zice ca romanii nu prea dau o ceapa degerata pe faptul ca fasia Gaza era bombardata acum ceva luni si ca ii preocupa mult mai mult conflictul intre doua vecine pornit de la disparitia unei gaste, undeva, intr-un sat pierdut din Muntii Apuseni.
La concerte insa, ne trezim toti anti-imperialisti, anti-globalizare, anti-vis american. Aseara insa ceva s-a intamplat. S-a petrecut o scindare. Pentru prima data, publicul n-a mai aprobat in mod imbecil discursul celui de pe scena. Referirile la un subiect sensibil, dupa cate se pare, precum cel al rromilor, au umplut de revolta multimea venita sa se delecteze cu o vedeta sexoasa, pe care sperau sa o vada cat mai dezbracata si mai languroasa. Totusi, senzualul spectacolului, cei 15 dansatori, microfonul bagat in chiloti, actul sexual simulat si sarutul dat unei dansatoare-mireasa, nu au fost de ajuns ca sa-i faca pe spectatori sa uite. Sa uite ca noi uram tiganii si ca nu ne intereseaza ca aia de pe scena, care ne spune sa-i iubim, e Madonna. Sexul nu a reusit sa amuteasca ura.
Am vazut comentatori pe care-i credeam destepti reprosandu-i Madonnei acest moment, cel al micului discurs, ca fiind un fel de „scapare”. Mie, mai ales in contextul in care ea preia, prin muzica ei, numeroase motive si influente gipsy, mi se pare unul firesc. Mi se pare un schimb echitabil intre ea si o comunitate. Nu putem sa ne bucuram de muzica lor si sa-i injuram dupa aceea. Nu e frumos, “nu se faceâ€.
Socant cum raspundem cu “da†la ura, chit ca nu cunoastem obiectul agresivitatii noastre, si cu un “nu†urlat tolerantei pentru niste oameni alaturi de care traim.
Publicul roman ramane unul needucat. Unul care nu merita astfel de artisti. Unul care nu merita nimic. Decat fum gros de mici, bere rasuflata si manele gratis. Decat mediocritatea si mizeria in care se balaceste. Ramane o multime de taranoi. De inculti. De vite. Vite pline de ura, pline de resentimente, de frustrari. Ma bucur ca nu am fost acolo. Ma bucur ca nu am trait momentul acela ingrozitor in care un artist invoca egalitatea de sanse, iar sobolanii paduchiosi, dar cu bale la gura, ii raspund cu un scuipat in obraz.
