Caritatea, in sensul ei din dictionar, reprezinta acea atitudine miloasa pe care cei avuti o au fata de cei pentru care soarta a fost mai putin generoasa si consta, ca activitate filantropica, in donarea unor sume de bani sau bunuri unor organizatii, institutii sau direct acelor persoane aflate in suferinta. Ultimele decenii au dat noi dimensiuni acestui concept, in conditiile in care a aparut notiunea de ‘persoana publica’ asupra careia sunt atintiti ochii intregii lumi, nicio persoana, indiferent cat de zgarcita, neputind spera sa se mentina in lumina reflectoarelor atata timp cat nu face acte de caritate, aducatoare de insemnate puncte la capitolul ‘simpatie’.
Inainte sa se lanseze aceasta moda niciunei femei nu pea parea sa ii pese de foametea din Somalia sau de saracele victime ale inundatiilor din Bangladesh. Astazi vremurile s-au schimbat si toate VIP-urile feminine care au ocazia sa vorbeasca in fata unei multimi aduc vorba cu lacrimi artificiale in ochi despre faptul ca dorinta lor cea mai arzatoare este aceea de a eradica foametea in lume si ca acesta este singurul motiv pentru care au ales sa devina persoane publice (dupa care isi mai trantesc un colier de diamante).
De multi ani nu s-a mai vazut o singura castigatoare a Miss World care sa nu planga cu lacrimi de crocodil pentru bietii oameni din desertul Kalahary sau pentru conditiile precare de viata ale aborigenilor australieni si care sa nu jure ca vor face tot ceea ce la sta in putinta pentru a-i ajuta pe acesti oameni. Evident, cuvintele ‘tot ce imi sta in putinta’ sunt relative pentru o femeie. Costul acestor acte de caritate este, in general, insignifiant fata de beneficiile aduse carierei vedetei. Partea buna este ca aceste acte intreprinse de vedete le impresioneaza pana in maduva oaselor pe tot soiul de pensionare care ajung sa-si doneze toata pensia la teledonuri si sfarsesc in aziluri unde sunt intretinute din donatiile altor vedete si pensionare.
Daca pentru vedete caritatea are un scop precis, femeia simpla simte si ea nevoia din timp in timp sa mai faca unora sau altora cate un bine, dar doar in anumite conditii. Zilele trecute, de exemplu, am vazut un copil descult care ii cerea unei doamne bine 10.000 de lei. Dupa ce s-a gandit putin, doamna a scos o ciocolata din poseta si i-a inmanat-o copilului. Putin surprins, cersetorul a luat ciocolata dupa care i-a aruncat intr-o doara femeii : ‘si eu tigari cu ce-mi iau ?’, intorcind spatele si ducindu-se la doamna urmatoare.
Totusi, femeia in cauza a plecat foarte multumita, gandind probabil ca si-a asigurat un loc in Imparatia Cerurilor. Partea proasta este ca locurile in respectiva imparatie nu prea se pot cumpara sau rezerva in prealabil, cu atat mai putin la pretul unei ciocolate. Este putin probabil ca vreunul dintre pacatele dumneavoastra sa fie spalate prin mici daruri sau prin aruncarea unei monede unui cersetor. Interesant este ca, cu cat o persoana este considerata mai rea sau mai ‘a dracului’ in societate, cu atat simte nevoia mai mult de a mai da si altora, dar doar daca se poate asigura ca toata lumea afla despre asta, astfel incat parerea despre ea sa devina ‘a dracului dar totusi de treaba’.
Oricum, important este sa aflati ca valoarea unui dar nu se cuantifica in bani ci in efortul pe care il presupune din partea donatorului, deci intre pensia batranicii si actiunile caritabile ale primei doamne a SUA – in Rai va ajunge probabil doar una.
