Nu eram atat de naiv incat sa-mi inchipui vreodata ca interiorul fiintei feminine s-ar putea modifica in bine, ca s-ar putea produce oarece ameliorari care sa ne dea cel putin iluzia unei normalitati. Speram, insa, in secret, cu teama si timiditate, ca macar aspectul exterior (da, da, ala pe care nimeni nu da doi bani, dar dupa care toti intorc capul pe strada si saliveaza pe paginile revistelor) sa se conserve macar, daca nu sa se imbunatateasca. Dar nu. Universul si evolutia lucrurilor mi-au inselat expectativele si de data asta.
Simteam ca lucrurile incep sa se imputa, pardon, sa se urateasca, de ceva mai multa vreme, insa nu era o senzatie statornica, mai mult un fel de adiere trecatoare, efemera. Aflandu-ma insa in urma cu cateva zile pe terasa de pe TNB, cunoscuta sub denumirea de „Pe motoare”, plictisindu-ma si lasandu-mi ochii mai mult ca de obicei sa lancezeasca pe fapturile din jur, liniile unui tablou general au inceput sa se impuna. Femeile s-au uratit, domnule! Si, culmea, radarul urateniei se activeaza dinainte sa inceapa sa deschida gura, lucru mai dificil pe vremuri.
Stiu ca o sa-mi spuneti ca poate am avut eu ghinion. Ca mi-am ales o zi proasta, cand toate frumoasele erau la epilat si uratele zburdau in voie la soare si in briza. Dar nu. Terasa in cauza prezinta avantajul unei astfel de analize prin faptul ca acolo poposesc categorii foarte diferite de oameni. Asadar, esantionul este unul larg, cu incadrari sociale si de varsta diferite. Cu alte cuvinte, este un bazar uman. Gasesti de toate. Si scumpe, si chilipiruri. Toate categoriile isi trimit acolo reprezentantele. Sigur, pe vremuri, lucrurile nu stateau asa. Era mai mult un loc pentru asa-numita „boema” bucuresteana, o submultime in care eu unul nu am crezut niciodata. Situatia s-a schimbat insa simtitor in ultimii ani.
De curand, am reperat chiar si reprezentante ale fetelor care lucreaza noaptea in fata fast-foodurilor de la Romana. Le stiti si voi. Le pazeste unul intr-un carucior cu rotile, extrem de fioros. Le si reglementeaza activitatea si are grija sa fie platite corespunzator. Da, erau si acum. Mi-au cerut o tigara pe care au impartit-o frateste. Ocazie cu care am observat ca fac economie la oja si ca nu-si vopsesc unghia intreaga nici macar cat sa acopere linia aia neagra. Pana nu demult, se purta o pasta asemanatoare cu gletul care se intindea pe sub formatiunea cornoasa. Acum, probabil a intervenit un trend special de criza.
In fine, sa nu discriminam. Nu doar cele care-si vand trupul in mod fatis socau prin uratenie. Ci si celelalte. Se cuvine sa diferentiem mai multe subfamilii.
1. Adolescente supraponderale. Dati-mi voie sa va spun cum se imbracau fetele grasune pe timpul cand eram eu adolescent. Fetele grasune se acopereau, simpaticelor durdulii. Adica adoptau o vestimentatie lejera, mai larga, ce trebuia sa ascunda ochiului partile supradimensionate. Tricourile nu se opreau deasupra ombilicului. Ci curgeau frumusel la vale, peste fese. Pantalonii erau si ei confectionati din cantitati generoase de textile. Zgarcenia nu era la moda. In niciun caz, hainele nu cedau presiunii exercitate de prea multele kilograme indesate in ele. De asemenea, atunci cand mergeau incercau sa fie discrete. Adica, nu sareau, nu tropaiau, nu incepeau sa-si agite bratele dardainde in mod spasmodic ori de cate ori vedeau vreun cunoscut la orizont, nu rasturnau berile de pe mesele clientilor cand se intindeau dupa un obraz la pupat. Cu alte cuvinte, incercau sa fie discrete, sa nu atraga prea mult atentia. De acord, erau oropsite de soarta, sistemul digestiv deficitar, tranzitul lent (vezi reclamele la iaurt) sau chiar de propriile pofte pantagruelice. Dar nu incercau sa se razbune pe intregul univers pentru asta. Intelegeti? Stiu ca revolta se pare ca face parte din trairile specifice adolescentei, dar nu ne mai terorizati vizual decat daca purtati o pancarta atarnata de gat si pe care sa scrie mare: „Suntem grase si ne place!”. Asumati-va identitatea! Si sa stiti ca hainele „trendy”, parul vopsit in culori delirante, insignele cu tot felul de mesaje „haioase” si obiectele mici si ciudate pe care le atasati la cap nu va fac sa va pareti mai putin grase. Ci doar grase care au nevoie disperata de atentie!
2. Artistele. Ohoo, artistele! Artistele sunt fetele alea care n-au pictat niciun tablou (sau, in cel mai bun caz, unul cu un patratel negru sub care scrie „Depresia vaginului meu”), n-au scris nicio poezie (decat eventual una cu aparenta de haiku, in care se plang de cruzimea cosmeticienei intr-o zi de toamna), n-au cantat nimic (decat la dus, in timp ce asteptau sa fie evacuate din casa celui care le agatase seara anterioara in B52), dar fac tot posibilul sa arate ca niste artiste. Pentru ca, inainte sa fii artista, trebuie sa arati ca una. Si se tot preocupa de aspectul asta, tot investesc pana cand ajung pe la 40 de ani si continua sa poarte blugi cu turul lasat si rasta in cap. Da, artistele arata exotic, cam la fel ca niste animale dresate de la circ. Numai ca ele nu au pe cine acuza de exploatare, ca se exploateaza singure. Au rasta, au cercei mari si zanganitori pentru a-si anunta prezenta cu 3 minute inainte sa le apara si sulemenitele figuri, nu prea poarta lenjerie intima pentru ca libertatea este o conditie esentiala pentru artistosenie, au tatuaje si piercing-uri, vorbesc vulgar si, din cand in cand, cad sub mese, de unde sunt scoase si tarate de masculi milosi si cu un respect scazut fata de propria lor imagine. Artistelor le cresc copaci in cap si pe ramurilor lor se formeaza tot felul de cuiburi unde se clocesc margelute colorate de diverse dimensiuni. De trupurile artistelor atarna tot felul de carpe fistichii cu multe dungi si patratele sub forma de esarfe. Daca nu le-as vedea plesnind de sanatate, in ciuda cearcanelor si a palorii desenate, as zice ca sunt vesnic bandajate si ca sub fulare au niste cataplasme cu foi de varza si cartofi. Se chinuie sa bea o chestie verde numita absint desi, dupa aceea, vomita in secret la baie. Au auzit ele insa ca artistii (aia adevarati din albume si muzee) consumau, asa ca e un „must”, cum se zice. Uneori se si saruta, cu limba, doar-doar or provoca vreo erectie veritabila, avand in vedere ca, unde-s doua, seductia creste. Artistele se masturbeaza reciproc cu cuvinte pline de laude, presarate cu multe englezisme. Cu cat mai multe, cu atat mai bine. Alteori, nu se mai obosesc sa-si formuleze singure propriile propozitii si fraze, ci apeleaza la replici din filme celebre. Sau la tricouri cu Che Guevara. Che Guevara are printre ele, in mod cu totul dubios, reputatia unui erou.
3. Corporatistele. Corporatistele vin pe Motoare ca sa nu se mai simta sclave. Vin pentru iluzia libertatii. Se dau „cool” si-si vorbesc sefii de rau. Isi planuiesc concedii pe credit. Se lauda cu destinatii exotice. Au un aer plictisit si fumeaza tigari slim. Ele isi iau bere la sticla de 330 ml. Unele dintre ele pastreaza inca vestimentatia de la birou intrucat nu mai au timp sa treaca pe la domiciliu, situat de obicei intr-un cartier marginas al Bucurestilor. Altele, mai norocoase, se deghizeaza in artiste. Isi imagineaza ca, astfel, le creste potentialul de agatare, ca par suficient de promiscue. Artiste despre care am scris la punctul anterior cum arata.
4. „Fermierele”. Ati vazut ce delicat sunt? Astea sunt fiintele ratacite acolo. Se uita cu ochi mari si tampi la fauna din jur. Nu recunosc niciun exemplar intrucat la ele in cartier/ sat nu s-au confruntat nici cu artiste, nici cu corporatiste. Nuuu, functionarele de la primaria satului nu se pun la socoteala. Fermierele sau, daca vreti un frantuzism, „peizanele” poarta fusta mini si camasuta alba prin care se intrezareste sutienul. De remarcat totusi ca inca il poarta. Muzica difuzata le sperie, li se pare de satanisti. Drept urmare, dupa ce beau o Fanta, se cara. Au ajuns acolo oricum din intamplare.
Toate, fara exceptie, afiseaza o falsa voiosie si o reala nevoie de imperechere.
