Fanatici – poate da, poate nu. Ignoranti – cu siguranta

Un sondaj comandat de Pro Democratia si executat de CCSB a aprins platourile de televiziune si titlurile din ziare. Inainte sa ne referim insa la obiectul analizei, as dori sa clarificam cateva aspecte pentru a iesi din umbra de senzationalism pe care majoritatea mass-mediei a arborat-o.

Pe burtiere sau in paginile presei scrise, am putut citi oripilati cum 91% dintre romani sunt de acord cu introducerea pedepsei capitale, cum 88% vor sa fim condamnati la inchisoare daca aducem critici la adresa religiei si Bisericii crestin-ortodoxe, cum 94% credem ca ar trebui ca rromilor vinovati de infractiuni pe teritoriul altor state sa li se retraga cetatenia romana, iar 89% dintre noi credem ca celor care reclama autonomia Tinutului Secuiesc ar trebui sa li se retraga cetatenia romana, ca si rromilor anterior pomeniti.

Ei bine, ceea ce au uitat moderatorii de talkshowuri si multi ziaristi sa precizeze este ca au fost doua filtre de sortare. In primul rand, prima intrebare adresata a fost „Dumneavoastra ati fi de acord cu organizarea unui referendum pentru introducerea pedepsei capitale?”. La aceasta 50% dintre respondenti au declarat ca sunt de acord cu organizarea unui astfel de referendum. Abia din acesti 50%, 91% sunt pentru introducerea pedepsei cu moartea. Si acelasi procedeu poate fi urmarit la majoritatea intrebarilor care au scandalizat opinia publica. Asadar, numarul real al celor care se declara pentru o asemenea lege este mult mai mic.

Trecand peste aceste precizari pe care le-am considerat absolut necesare, ajungem la fondul problemei. Pro Democratia a comandat acest sondaj pentru a arata valoarea cel putin discutabila a referendumului. Sondajul nu a constat doar din cele citate mai sus, ci a adresat si anumite intrebari pentru a verifica nivelul de cunostinte al populatiei. Si aici iarasi nu stam deloc bine. Mai putin de 30% dintre respondenti stiu care este rolul Parlamentului, multi confundandu-i atributiile cu cele ale guvernului sau conferindu-i rolul de asistenta sociala. Un procent si mai mic stie care este rolul Senatului, iar unul infim este capabil sa dea exemple de tari cu parlament bicameral.

Datele sunt de natura sa ingrijoreze pentru ca acelasi popor a votat in toamna, in cadrul unui referendum, pentru instituirea unui parlament unicameral. Asadar, pe de o parte, referendumul este vazut ca un instrument al democratiei (poporul hotaraste, trebuie sa ne supunem), iar pe de alta, tot el poate valida adevarate aberatii din punct de vedere al drepturilor omului. De pilda, una dintre intrebari suna in felul urmator: „Daca o majoritate aproba prin referendum propunerea privind interzicerea predarii teoriei evolutioniste in scoala, decizia acestei majoritati ar trebui respectata si aplicata, chiar daca oamenii de stiinta n-ar fi de acord”, 40% ar fi de acord, 35 % impotriva, iar restul nu au raspuns sau au raspuns cu „nu stiu”. Sau „Minoritatile trebuie sa se supuna majoritatii, oricare ar fi pozitia sustinuta de majoritate” – 72% de acord.

Portretul care se desprinde in urma acestui sondaj este unul deloc magulitor. Romanii sunt intoleranti (nu atat de multi insa pe cat ar lasa sa se inteleaga procentele declamate aiuritor si complet eronat de moderatori si oameni din presa), sufera de mania justitiarului, discrimineaza si s-ar supune ca niste oi bete oricarei decizii a sfintei majoritati. Romanii sunt, pardon de expresie, si cam idioti: daca s-ar da o lege, prin referendum, care sa interzica sa li se mai spuna copiilor ca Soarele e centrul universului si nu pamantul, probabil ca ar accepta-o si pe aceea.

Cei care critica institutia referendumului vorbesc despre o „tiranie a majoritatii” si aduc drept exemplu ceea ce s-a intamplat sub conducerea lui Hitler si Mussolini, dupa ce Napoleon revitalizase, in lumea moderna (nu se mai apelase la el din timpul romanilor) conceptul si practica „referendumului”. Hitler a organizat 4 referendumuri care au avut un aport imens in instalarea dictaturii sale. Astfel, primul dintre ele a avut loc in 1933, germanii fiind chemati la urne pentru a se pronunta in vederea retragerii Germaniei din cadrul conferintei de la Geneva privind dezarmarea si din Liga Natiunilor. La vot s-au prezentat 96 la suta dintre cei cu drept de vot, iar 95% au votat pentru propunerea lui Hitler.

Al doilea a avut loc un an mai tarziu si subiectul a fost ratificarea lui Hitler ca Fuhrer in urma mortii presedintelui Hindenburg. Mai trebuie sa mentionez ca era vorba, de fapt, de o uzurpare si o preluare ilegala a puterii? Prezenta la urne a fost iarasi covarsitoare: 95%. Iar 90% dintre acestia, adica peste 38 de milioane de germani, au spus „da”. In urma cu 18 luni, nazistii castigasera 44% din locurile din Reichstag. O evolutie impresionanta, nu-i asa?

Al treilea plebiscit a fost organizat in 1936 si cerea validarea ocupatiei militare a zonei Rheinland care trebuia sa fie demilitarizata conform Tratatului de la Versailles incheiat dupa ce nemtii au pierdut primul razboi mondial. 98,5% dintre votanti au spus iarasi „da”.
In fine, cel de-al patrulea a avut loc pe 10 aprilie 1938 pentru a ratifica „Anschluss”, adica anexarea Austriei. Peste 99% au zis iarasi “da”.

Asadar chestiunea cu vointa populara este discutabila caci, asa cum vedem, parerile majoritatii pot fi de multe ori aberante, iar in unele cazuri se lasa cu varsare de sange. In plus, referendumul pune intrebari la care se raspunde doar cu “da” sau “nu”. Nu exista posibilitatea alternativei si nici nuantari. Nu este ca la alegerile obisnuite, cand ne sunt prezentate mai multe solutii, prin vocea mai multor partide politice sau a unor persoane. Aici tot ce avem de facut este sa raspundem la o intrebare si nu mereu raspunsul este „da” sau „nu”.

In plus, mai exista o practica care ii subrezeste iarasi legitimitatea: aceea a repetitiei. De pilda, in Irlanda, prima oara s-a votat impotriva ratificarii constitutiei Uniunii Europene. Apoi, la al doilea referendum pe aceeasi tema, rezultatul a fost pozitiv. Pe modelul „facem referendum ori de cate ori e necesar, pana iese ce trebuie”.

Revenind la sondajul de la noi si la „notele” dezastruoase pe care le-au inregistrat subiectii la capitolul „cunostinte despre Parlament”, ma gandesc daca, inainte sa ni se dea stampila in mana, n-ar trebui sa dam si un examen. Ca sa demonstram ca suntem la curent, ca am inteles chestiunea si ca vom vota in cunostinta de cauza. Eu sunt pentru. Voi?