Romantismul e plictisitor, iar romanticii autentici sunt dubiosi. A se evita!
Atmosfera romantica, sarut romantic, trandafiri, ghiocei, bombonele, panglicute, filme romantice, apusuri de soare. Hai sa va spun un secret: pe noi ne plictiseste romantismul. Da-da! Ati citit bine. Pe 90% dintre noi ne fac sa cascam de moarte scrisorelele si pupatul in ploaie cu tine ridicand un picior ca asa ai vazut tu in filme (total inutil din moment ce eu nu vad acel picior din cauza pozitiei), ramasul pana dimineata pe plaja, chinuindu-ne sa parem incantati. Ceilalti 10% care nu au o atitudine sanatoasa vis-a-vis de acest flux gretos de dulcegarii au, cu siguranta, niste deficiente, de vreun tip sau altul. Este posibil chiar sa fie viitori alcoolici, depresivi, suferinzi de melancolie cronica sau chiar tuberculosi. Niciunui barbat sanatos nu ii place sa fie romantic.
Si, ca sa stiti si voi, atunci cand in viata voastra apare vreun individ care incepe sa suspine atunci cand vede doi copii ca niste amorasi care se tin de mana si exceptand cazul in care respectivul sufera de vreuna dintre afectiunile grave de mai sus, o face manat de un interes. Ghici, ciuperca, ce-i. Si ca, odata ce-si atinge scopul, va uita ca prin farmec sa-ti mai presare flori prin pat sau sa-ti aduca serbet cand vine in vizita.
Am tinut sa fac aceste precizari intrucat sunt satul de smiorcaielile femeilor din jurul meu: „Vai, unde sunt barbatii de altadata?”, „Vai, ce s-a intamplat cu romantismul?”, „Vai, de ce nu mai e el ca la inceput?”. Breaking news: el n-a fost niciodata romantic. El doar s-a prefacut a fi romantic. Si nu, nu e vina lui.
De ce ne prefacem ca suntem romantici?
Cand, dintr-un motiv sau altul, se intampla sa vrei ceva de la o femeie (nu zic ce ca ma faceti nesimtit), esti pregatit sa te prefaci un timp, sa pui la cale tot felul de siretlicuri. Nu faci, de fapt, altceva, decat sa ii spui ce vrea sa auda. Tu stii ca e o minciuna, ea stie ca e o minciuna, se perpetueaza un mecanism care functioneaza de la inceputurile lumii. Sau, ma rog, nu chiar de atunci. Mai exact ar fi sa spun ca momentul decisiv a fost acela in care tinerele fete nu s-au mai aflat sub tutela parintelui de sex masculin. Pana atunci, nu exista necesitatea aceasta a “seductieiâ€. Iar cu legaturile ne-oficiale, extraconjugale nici atat intrucat in cazurile acestora lucrurile sunt si mai clare, iar cei doi stiu exact ce asteptari sa aiba unul de la altul. As putea chiar spune ca plictiseala asta de romantism a venit tot ca sa asigure linistea lor. Pana atunci, ele nu alegeau. Tatii alegeau pentru ele, le gaseau un nou „tutore” in persoana sotului, iar ele nu isi bateau capul, nu aveau nicio responsabilitate. Dupa aceea insa, odata cu obtinerea unui oarecare statut de independenta, lucrurile s-au schimbat. Iar romantismul, cred eu, a aparut ca un fel de a demonstra ca respectiva nu e promiscua. Nu va repeziti, stati sa va explic.
Utilitatea romantismului
Ele tin sa se prezinte in postura de fortareata. S-a tot propulsat ideea asta cum ca ele sunt cetatea ce trebuie cucerita, noi arcasii, sau berbecul ce sparge zidul etc. Ca ele sunt prada, noi vanatorul. Asta le aduce intr-o pozitie de pasivitate. Numai ca din cauza conventiilor sociale, desi se stie clar care este deznodamantul campaniei de cucerire, partidei de vanatoare sau cum vreti sa-i spuneti, ele sunt invatate sa simuleze o rezistenta. Noua ni se pun in mana armele roz si melodioase ale romantismului. Ca cetatile astea muieresti se cuceresc cu flori, pare-mi-se. Si cu muzica odioasa. Gen Mariah Carey.
Sa nu persistam in greseala
Normal ca, odata intrati in cetate, aruncam cat colo florile si muzicile proaste si straiele roz si nu vrem sa mai auzim in viata noastra o singura aluzie la romantism. Cel putin nu pana la urmatorul sezon militar. E asa de greu de inteles? Fetelor, am imbracat armura penibila, ne-am scalambait, am interpretat rolul pana la capat, v-am spus ca aveti ochi frumosi, ca ne impresioneaza si pe noi pana la lacrimi imaginea unui lac in asfintit, am ascultat lipiti de voi ultimul hit de la Radio Romantic, dar hai sa nu ne lacomim. Daca patul va este vizitat in mod regulat de cineva, deja dupa o luna (cu indulgenta) e timpul sa renuntati la clipitul din gene si lesinurile simulate. Nu de alta, dar nu se va grabi sa va aduca sarurile, ci va incepe sa se intrebe care e cel mai scurt drum spre iesire si, daca va dovediti chiar insistente, trebuie sa va avertizez: „cavalerii” vor sari si peste creneluri, peste metereze, peste orice numai sa se vada scapati de balaurul roz, de plus, in forma cardiaca.
Stiu ca masura, cumpatarea nu se afla tocmai printre caracteristicile voastre, dar incercati sa va impuneti niste limite. Nu mai confundati o pura conventie cu o pornire naturala. Asa cum v-am spus, niciun barbat sanatos nu este in mod autentic romantic. Nu ai cum, nu se poate, daca am fi asa, rasa asta ar fi disparut de mult. Si nu aduceti argumentul cu trubadurii de pe vremuri. Sau cu poezia „romanticilor”. Credeti-ma, voi nu vreti sa auziti ce ziceau amicii aia de acum cateva sute de ani. Vorbiti din auzite si confundati un curent ideologic si artistic cu maimutele din comediile romantice. Si, nu, in viata reala, misoginul nu se transforma in papitoi. Stiu ca voi toate va imaginati ca aveti veleitati de zeitati in vietile noastre, dar sunteti singurele care credeti asta.
