„De ce?” e prima intrebare. De ce a facut atata valva textul studentei romance de la Londra? De ce a ajuns un manifest cu ortografie stangace viral pe facebook si cap de pagina in ziare?
Pentru ca a zgandarit in dezumanizarea Occidentului? Pentru ca a afirmat ca Occidentul e locul unde Dumnezeu a fost ucis? Nu. Ci pentru ca a zgandarit orgoliul obosit al romanilor, gata sa-si scoata capul din fund de bucurie de fiecare data cand aud baliverne nationaliste. Daca le mai pui in farfurie si cateva considerente religioase, precum suprematia crestinismului in fata celorlalte religii ori a ortodoxismului in fata celorlalte confesiuni crestine, erectia turmei e ca si garantata.
Sunt foarte sigur ca aceleasi zeci de mii de romani care au reprezentat publicul online al scrisorii studentesti (esantion gadgetizat al unei baze sociale mult mai largi, desigur) sunt aceleasi zeci de mii de romani care ar empatiza, ar share-ui si like-ui la greu si un text totalmente opus, sa zicem unul in care Romania este facuta de rahat in comparatie cu aceeasi Anglie.
Poate parea paradoxal, dar nu e asa. Daca va ganditi mai bine, fiecare dintre voi are cativa „socializatori” care umplu inboxul cu tot soiul de articole sau ppt-uri necerute de nimeni. Jumatate din ele sunt despre cat de mirific e poporul roman, cum ne tragem noi din cei mai viteji oameni ai lumii antice, cum a fost limba daca prima limba vorbita pe pamant sau chiar in univers, cum e tara noastra cea mai frumoasa de pe planiglob etc. Jumatatea ailalta sunt despre cum e poporul roman de lenes, de hot, de incapabil sa se administreze, despre cat de saraci suntem si, in principiu, despre cat de dulce-i traiul in alte parti ale lumii.
Nu e nimic complicat in a-i intelege pe acesti oameni. Intelectul lor reactioneaza la orice tema nationalista. Poti educa un caine sa reactioneze la cuvantul „pisica”, dar nu te poti astepta sa faca apoi diferenta intre „prinde pisica!” si „”lasa pisica in pace!”. Dragostea si ura vor fi ca niste globule alb si rosii, populand acelasi sange.
De altfel, in confirmarea a ceea ce spun, veti observa ca o mare parte dintre acesti nationalisti sunt emigranti. Ii gasiti in SUA, in Canada, in Vestul Europei. Au crescut in dihotomia Romania-Vest. Mai intai, au crezut in iluzia ca o alta tara iti poate aduce fericirea, asa ca au plecat. Acum, si-au dat seama ca au gresit, asa ca s-ar intoarce. Singura destinatie a mintii lor e patria. De plecare sau de sosire, asta nici nu mai conteaza.
Dar nu vreau sa fie asta principala tema a acestui text. Scrisoarea studentei cu pricina a fost pe larg dezbatuta si amendata, fie laudativ, fie contondent. Limitand perspectiva de abordare strict la critica Occidentului, as fi de acord cu ce scrie fata pe-acolo. Nu pot insa fi de acord cu contextul dual de abordare. O societate (limitata geografic sau cultural) isi are limite fata de propriul ideal, nu fata de o alta societate. Vestul, locomotiva civilizatiei ultimului mileniu, si-a permis sa se raporteze la utopii. A ratat multe dintre tinte? Probabil. Dar greselile lor nu fac mai suportabile propriile noastre greseli.
Afirmatia „Dumnezeu a fost ucis de Occident” imi da cea mai mare bataie de cap. Lucru cert e ca in cultura occidentala laicizarea societatii se produce in ritm accelerat si ca ateismul devine noua religie de masa. Insa de aici si pana la a trage o concluzie precum cea de mai sus e cale lunga, plina de erori.
Conceptul de deicid, ideea ca Dumnezeu ar putea fi ucis, devine periculos atunci cand e raportat la o natiune sau alta, pentru ca induce ideea ca Dumnezeu ar avea nevoie de protectia unui popor. Un popor ales, desigur, care sa poarte un razboi – cum altfel? – sfant. Istoria ne invata ca nu e bine deloc sa gandim asa.
Si pe urma, un bun crestin nu si-ar asuma niciodata dreptul de a mantui in nume propriu – sau de a refuza de la mantuire – un alt om, daramite o tara sau o zona intreaga. In mitologia evanghelica, transformarea lui Saul in Pavel e cel mai clar semn ca Dumnezeu poate alege sa lucreze chiar si prin mainile celor mai inversunati adversari.
In general, sunt dintre cei care iau apararea Bisericii atunci cand mi se pare ca exista un abuz de laicizare, dar o fac pentru ca nu-mi place ca lumescul si spiritualul sa-si vare nasul unul in ciorba celuilalt. Deci, nu-mi place nici sa vad crestini lamentandu-se de lipsa de religiozitate a unui sistem statal, atata vreme cat mantuirea sufletului nu face parte din obligatiile statului.
Un Dumnezeu national e o tampenie mare cat Garda de Fier. Nu doar ca nu intareste spiritul crestin, ci-i contravine profund.
Si mai e o problema: spuneam mai sus ca Occidentul, ca deschizator de drumuri in istorie, isi permite luxul de a nazui la societati ideale, chiar si cu riscul de a gresi profund, asa cum s-a intamplat, de exemplu, in cazul Revolutiei Franceze. Momentan insa, nazuinta noastra, a orientalilor, e insusi Occidentul. Cata vreme suntem in situatia asta, daca Dumnezeu a fost ucis de Occident, inseamna ca El a fost impaiat de Orient. Si da, pot fi de acord ca, mergand la liturghie inaintea fiecarei extrageri la loto, dand acatiste pentru loteria vizelor, inchinandu-te pentru calificare la penalty-uri sau pupand icoane ca sa moara ungurii, romanii au un Dumnezeu frumos, de zici ca-i viu.
