Dreptul la blasfemie e, daca vreti, similar celui la avort. Nu e obligatoriu sa uzezi de el, dar este esential, vital ca el sa existe. Poate fi supus dezbaterii, dar nu anulat. Cuvintele si interogarile nu ucid, armele o fac.
Ce s-a intamplat ieri la Paris reprezinta probabil cea mai neagra zi din istoria presei occidentale. Au fost ucisi 12 oameni, dar atacul n-a fost doar la vietile lor, ci la unul dintre pilonii civilizatiei noastre: libertatea de exprimare. Caci Occidentul nu-si trage radacinile doar in traditia iudeo-crestina, ci si in cea a iluminismului – seva primordiala in evolutia istorica a ultimelor sute de ani.
Iar asta e minunat aici, in Europa: faptul ca pot sta la coada la moaste, dar am si dreptul de a-l desena pe Patriarh in costum de iepuras playboy. Faptul ca pot tine Ramadanul, dar am si dreptul de a-i desena o masca de spiderman corcit cu Lara Croft profetului daca asa vreau. Sistemul apara deopotriva dreptul la credinta religioasa ca si dreptul de a ironiza acea credinta. Numai ca iata, taria noastra ne devine si slabiciune.
Cei de la Charlie Hebdo erau amenintati de ani de zile. Ba chiar in 2011 redactia a fost tinta unui atac cu cocktailuri Molotov. Autoritatile atat cele franceze, cat si americane etc, le-au atras atentia asupra gradului de pericol la care se expun. Dar ei au continuat sa isi faca meseria asa cum o intelegeau: atacand tabuurile, ironizandu-le, satirizandu-le. In moduri care pot placea sau nu. Dar la care aveau dreptul incontestabil.
(prima si ultima pagina a cotidianului berlinez BZ reuneste coperte Charlie Hebdo)
De aceea, mi se pare trist si impotriva spiritului Charlie Hebdo sa vad ca unele publicatii si institutii de presa occidentala, precum Associated Press, New York Times sau Washington Post, au ales ieri sa posteze caricaturile celor de la Charlie Hebdo blurate sub pretextul ca redactiile lor nu incurajeaza materialele provocatoare in mod deliberat. Similar au procedat si marile televiziuni de stiri precum ABC, NBC, CBS, CNN sau Fox.
Pe de alta parte, vad cum se ascut sulitele islamofobiei. Incepand cu articole publicate de comentatori de la noi si terminand cu New Yorker, cele douasprezece crime sunt aruncate in spinarea generoasa a Islamului. Se spune din ce in ce mai apasat ca Islamul insusi, prin definitie, promoveaza violenta si crima. In lume exista 1,2 miliarde de musulmani. Nu aruncati asupra lor crimele produse de trei dezaxati. Este oare cu putinta sa repetam aceeasi si aceeasi greseala la nesfarsit? Azi, pana la ora la care scriu randurile astea, au fost atacate trei moschei.
Breivik avea aceeasi religie ca noi. Si nu putem spune ca ne-am simtit vreunul vinovati pentru monstruozitatea planului sau.
Fundamentalismul este rau oricare ar fi zeul caruia i se inchina. Sa nu lasam ca ultimele crime pe altarul lui sa devina pretext pentru altele, nici sa nu permitem ca miezul civilizatiei noastre sa fie ciuntit in numele sigurantei. O facem de prea mult timp si iata cu ce rezultate. Scopul nu mai scuza mijloacele. Abia atunci ”ei” castiga. Cand ajungem sa renuntam la noi, la esenta noastra, cand ajungem sa ne vindem pilonii de dragul unei sigurante oricum iluzorii.
Musulmana este si Malala Yousafzai. Musulmani sunt sute de milioane de oameni care nu se lasa tarati de extremism. Dintre care multi platesc un pret scump. Musulman este si colegul meu, musulman este si sotul prietenei mele.
Inchei cum altfel decat reiterand:
