N-aveti idee cum e cand te roaga Irina sa scrii un text despre prostie, despre cat de greu ne vine sa-i suportam, sa-i toleram pe cei care gandesc altfel si pe care ii consideram, in sinea noastra, prosti. Daca as fi insistat sa-i spun ca nu mi-e greu, as fi fost, probabil, acuzat de ipocrizie. Si nu pe nedrept. Acceptand sa scriu, e ca si cum m-as situa, aprioric, de partea cealalta a lumii, a non-prostilor, a desteptilor, carevasazica – dar asa o fi? Ce ma fac daca, prea ocupat sa fac pe desteptul, mananc vreun i, folosesc gresit cuvantul salutar, pun vreo virgula unde n-are ce cauta?
Prima revelatie vine, asadar, inainte sa pun mana pe tastatura: parerea ta despre tine, cand vine vorba de prostie, e bine sa ramana a ta. S-o treci la pudori, ca pe un sfarc, sa n-o expui decat in locuri special amenajate si in lipsa alternativelor.
Caci, pe buna dreptate, nu-i capcana in care sa cazi mai usor decat sa te raportezi la prostia altora. Consum frecvent, mai ales pe facebook, mesaje de pe peretii unor cetateni indignati de toata aceasta prostie din jurul lor. Sa va spun ce parere am despre cei mai multi dintre ei? Mai bine nu. Dar e lucru bine de stiut: existenta unora mai prosti ca tine nu te face pe tine destept.
Si-atunci, ce te faci? Ramai dezarmat in fata prostiei, obligat la orbire si tolerenta? Nu neaparat. Poti nuanta un pic pozitia. Nu-i spune cuiva: „esti prostâ€. Spune-i adevarul: „esti mai prost ca mine.â€
Multi vor fi cunoscand vorba lui Einstein: „Doua lucruri sunt infinite: universul si prostia umana. Asupra primului din ele insa nu sunt sigur.†E amuzant, e placut de citat Einstein. Si de ce il citam? Pentru ca a fost destept, nu ca noi. Il citam si ne dizolvam in infinit.
De fapt, despre ce vorbim? Ce e prostia? Oficial, e o lentoare in gandire, o lipsa de inteligenta. Dar, vai, astea sunt coordonate genetice, cum putem critica un handicap, mai ales azi, in epoca limbajului politically correct? Ne putem supara pe un orb, ca sa ne putem supara pe un prost? Ah, nu, prostia e lipsa de cultura. Hm. Nu pot spune asta decat dupa ce invat pe de rost toti zeii Olimpului, tabelul lui Mendeleev si istoria Romei, asta doar ca sa imi fac idee ce inseamna unu la mie cultura. Si-atunci, ce e prostia? E ineficienta, e incapacitatea de a actiona pentru propriul interes? N-are cum, trei sferturi din artisti ar fi prosti in cazul asta. E imposibilitatea de a invata din propriile greseli? Daca da, ar fi vai si amar de romanticii incurabili, de exemplu. Un proverb nordic, suedez parca, zice ca bunul simt e cea mai inalta forma de inteligenta. Non p implica non q, deci prostia ar fi lipsa bunului simt. Perfect, dar ce e bunul simt? E cumva adeziune la valorile majoritar acceptate? Atunci, orice nonconformism ar fi o prostie.
Daca ma mai invartesc mult in jurul cozii, o sa ajung la concluzia ca prostia insasi, ca si concept, e o prostie.
Pot insa, plecand de la un vechi proverb, sa intuiesc, sa presupun ca prostia la care se referea Irina e acea forma de lipsa de inteligenta, cultura sau bun simt care se manifesta proactiv, malign, agresiv. Prostul nu e prost destul pana nu e si fudul, se spune. De fapt, abia atunci devine prost.
A, despre prostia asta mi-ar fi drag sa scriu. Poate as face trafic, poate as aduna comentarii. Toata lumea dispretuieste prostia exhibata, opulenta, prostia cu tichie de margaritar. Dar ma intorc de unde am plecat: daca mananc vreo litera, daca fac vreo cacofonie? Nu voi fi eu insumi fudulul, fariseul, prostul?
Asa ca, draga Irina, nu-mi ramane decat sa-mi aleg in liniste prostii, fara sa suflu o vorba cuiva despre asta si sa-i tolerez sau sa-i dispretuiesc haotic, vesnic improvizand, fara reguli dinainte stiute. N-am sfaturi de dat. Am deja o relatie complicata cu mine insumi, imi e destul.
