Dupa cum stiti, s-a votat in urma cu cateva zile legea privitoare la gestionarea cainilor vagabonzi. Multi au inteles gresit si au presupus ca asta inseamna automat ca toti cainii fara stapan din Romania vor fi eutanasiati. Nu, nu este vorba de asta, legea doar permite eutanasierea, iar decizia finala apartine autoritatilor locale care vor fi obligate sa infiinteze adaposturi. Cainii vor fi ridicati de pe strazi si, daca nu sunt reventicati in termen de 30 de zile, pot fi pastrati in continuare acolo, eliberati pe strazi sau eutanasiati. Abia atunci, se pune problema eutanasierii, iar pentru asta e nevoie de consultarea populatiei.
Sigur ca problema e complicata. Sigur ca s-au tocat multe fonduri si ca, teoretic, in prezent n-ar mai fi trebuit sa ne confruntam cu aceasta problema. Sigur ca si eutanasierea va insemna un teren manos numai bun de exploatat. Si, cu siguranta, nu vom scapa nici de acuzatii de ineficienta, de strategii prost implementate si dezastruos gandite, de licitatii la preturi fabuloase. Deocamdata, nu stiu care este metoda cea mai buna. Nici eutanasierea, in ciuda rezonantei definitive, s-ar putea sa nu reprezinte o solutie in conditiile in care, de exemplu, o comuna se pronunta pro, dar comuna vecina contra, efectul se va anula. Cainii nu sunt opriti de jandarmi si legitimati sa se vada unde anume au domiciliul.
Pe mine altceva ma mira. Indignarea oamenilor. Ba chiar, indraznesc sa-i spun ipocrizie.
Oamenii acuza barbaria metodei. Cruzimea si lipsa de umanitate. Va intreb insa: sunteti toti vegetarieni? Banuiesc ca nu. De ce bunica de la tara care taie puiul in curte cu o lovitura de satar e civilizata, dar medicul vetinar care face o injectie letala cainelui e un barbar? De ce putem omori fara remuscari animale pentru hrana (in conditiile in care avem oricand varianta perfect viabila a vegetarianismului), dar nu si pentru siguranta? E ok sa ne aparam stomacul, dar nu si picioarele de muscaturi care s-au dovedit, in vreo cateva cazuri, fatale?
Si ar mai fi o chestiune. Sa te declari mare iubitor de animale, dar sa nu faci nimic pentru ele, e o ipocrizie. Si nu, castronelul cu mancare plasat la coltul blocului nu inseamna ca iubesti animalele. Singura forma in care chiar cineva isi poate asuma grija intretinerii unui animal este cea in care animalul este luat de pe strada si dus in locuinta. Castronelul cu mancare nu e decat o prelungire a chinului pentru animal si semn al lipsei de respect pentru ceilalti oameni din comunitate. Iubirea fara asta costa prea putin si nu-si merita numele. O metoda ieftina de a te include in tagma oamenilor generosi.
Eu, de exemplu, nu as lua un animal de pe strada. De fapt, nu as lua niciun animal de niciunde. Exista o serie de motive si nu este cazul sa detaliez aici. Din moment ce nu as face acest pas, atunci nici nu ma pot erija in pozitia de iubitor de animale si nici nu pot sa ma declar impotriva eutanasierii atata timp cat nu pot veni cu o solutie. Caci avem o problema. Ea exista, e reala si se contabilizeaza in oameni muscati, in oameni mutilati, in oameni ucisi. In teama si nesiguranta. Nu e normal sa iti fie teama sa pleci de la serviciu si sa treci pe langa curtea fostei fabrici Timpuri Noi, demolata cu ceva luni in urma, si devenita locas al unei turme de caini. Da, exista o doamna care vine periodic si le aduce sacose de mancare si apa. Dar asta nu ma incalzeste cu nimic pe mine sau pe alti trecatori prin zona, nevoiti sa ocoleasca sau sa grabeasca pasul mai ales dupa lasarea intunericului.
Adevaratii iubitori sunt putini. Nu e de ajuns sa semnezi o petitie si sa dormi cu constiinta impacata, avand impresia ca ai actionat conform principiilor tale. Adevaratii iubitori sunt cei care iau cateii in case si au grija de toate nevoile lor, nu doar de cele de hrana. Restul sunt, imi pare rau s-o spun, ipocriti galagiosi.
