De ce lor le e teama de gay?

Mi-am intrebat un cunoscut in weekend cum se face ca barbatii sunt mai homofobi decat femeile. Pentru ca asa este. Nu am vazut femei atat de oripilate la vederea unui sarut exclusiv feminin. Pe cand baietii, care ar primi cu usurinta in apropierea lor doua lesbiene, sunt socati cand vine vorba de sexualitatea gay liber asumata si afisata. Chiar si cei mai toleranti din ei spun “nu am nimic cu gay-i, doar ca nu vreau sa-i vad manifestandu-si dragostea in fata mea”.

Respectivul a sustinut ca repulsia vine din faptul ca nu considera corpul masculin ca fiind “atragator”. Din faptul ca, si aici incerc sa-l citez cat mai exact, “Imi ajunge parul meu de pe piept, penisul si transpiratia mea. Nu vreau altele in preajma”. De ce se simt baietii hetero amenintati de baietii gay? De ce reactioneaza cu atata agresivitate in preajma manifestarilor homosexuale masculine?

Pe de alta parte, mi-a rasarit in minte urmatoarea situatie: un hetero se lasa imbratisat de un alt hetero. Nu il deranjeaza proximitatea corpului acestuia. Sa nu uitam ca sunt popoare la care salutul completat de sarutul pe obraji intre doi barbati este un fapt banal, cotidian. De ce un hetero nu s-ar lasa imbratisat de un homosexual? Cu ce difera actul respectiv? De ce eu, ca fata, ma las imbratisata de un barbat care nu imi este iubit? De ce nu percep amenintarea la aceeasi intensitate sau, mai bine zis, n-o percep deloc? Am incercat sa-l linistesc pe respectivul amic spunandu-i “Sa stii ca gay-i nu te gasesc dezirabil. Absolut deloc. Poti sa stai linistit, nu vor incerca sa-ti faca avansuri”.

Este ciudat cum societatea noastra, atat de lipsita de pudoare in anumite privinte, devine aproape habotnica intr-altele. Nu ne deranjeaza ca putem vedea in fiecare colt imagini ale corpului prin care se incearca promovarea si comercializarea unei game practic infinite de produse. Ne deranjeaza insa atunci cand zarim doi gay care se tin de mana pe strada. Atentie, doi gay, nu si doua lesbiene. Apropierea fizica intre doua femei este mult mai usor tolerata social decat cea masculina.

In opinia mea, un barbat hetero care se simte stanjenit in prezenta unui gay este un barbat nesigur de virilitatea lui. Daca s-ar simti suficient siesi, nu ar mai percepe prezenta unei persoane de alta orientare sexuala ca pe o amenintare. In ceea ce priveste pretentia unora “sa fie, dar sa nu-i vad eu”, este vorba de, ca sa fim indulgenti, inechitate. La o adica, lumea stie ca eu sunt hetero. De unde stie? In primul rand, aplica asupra mea regula majoritatii. Majoritatea populatiei este hetero, deci si eu sunt hetero. In al doilea rand, s-a tras aceasta concluzie in urma afisarii mele in prezenta unor parteneri masculini. Asadar, eu ca hetero, am fost libera sa-mi afisez sexualitatea fara sa o precizez explicit. De ce nu ar avea si gay-i aceeasi libertate?

In ceea ce ma priveste, prezenta la televiziune a unui personaj ca Nikita, a unei femei ca Magda Ciumac, a unuia ca Guta sau Vali Vijelie este infinit mai jignitoare ca imaginea a doi gay tinandu-se de mana pe o strada sau intr-un restaurant. La fel, existenta unei emisiuni ca “Inelul cu diamant” in care femei de diverse varste, dar, vai, atat de asemenatoare, se injosesc de dragul unei bijuterii oferite de un barbat este, iarasi, mult mai daunatoare, moralei si bunului simt. Pentru ca promoveaza un set zdravan de “valori” negative, care insumeaza toate tarele acestei societati, promoveaza incultura si misoginismul, materialismul si lipsa ostentativa a oricai calitati autentice.

Marturisirea homosexualitatii si asumarea ei aduc efecte uriase in viata individului. Acesta se poate trezi marginalizat, prost inteles, izolat. Si nu am sa incetez sa ma intreb mereu: cu ce schimba sexul persoanei cu care intretin relatii felul meu de a fi, valoarea mea umana, calitatile prin care m-am remarcat pana acum? Nu cred ca ii iubim pe ceilalti gandindu-ne cine sunt cei cu care dorm. Nu cred ca ii apreciem pe ceilalti in functie de lucrurile pe care le fac cu sexul lor. Si atunci de ce uitam asta atat de des? De ce respingem dintr-un impuls irational, de necontrolat, care ne intuneca ratiunea si umanitatea? De ce ne e teama?

Probabil, societatea romaneasca si barbatul roman odata cu ea trebuie educati. Iar asta se poate face doar cu rabdare. Trebuie sa asteptam o maturizare. Nu putem spera la atitudinea sanatoasa pe care alte popoare au dobandit-o in urma a catorva decenii de lupta asidua pentru acceptare si drepturi civile. Dar recunosc, uneori, nu mai am rabdare. Sper sa ajung sa vad in jurul meu oameni relaxati, oameni care nu se mai crispeaza la primul semn de “strain”, “necunoscut”, “nefamiliar”. Oamenii aceia vor fi, in primul rand, mai fericiti. Pentru ca nu le va mai fi teama. Pentru ca acceptandu-se pe ei, vor ajunge sa-i accepte si pe altii. Este atat de simplu.