M-am gandit sa apuc sa scriu acest material pana cand nu-mi vor creste clopotei pe degete de la atatea variante de „gingle bells” si pana cand ochii nu vor derula, de nebuni, reclame non-stop. Stiti voi, urmeaza luna cadourilor. Luna cand publicitatea atinge cote delirante, spasmodice, cand si daca n-ai nevoie, si daca nu simti impulsul, universul te impinge de la spate, te da afara din casa si te mana prin magazine, cu fata de nebun si ochii stinsi, caci fericirea celorlalti reprezinta misiunea suprema.
Despre cadouri voiam sa va vorbesc. Eu am o dilema de cativa ani buni legata de cum anume trebuie sa fie un cadou. Si trecem aici peste „intentia conteaza, gestul e important” si ne referim la dar in sine. Ce fel de obiect? Util sau inutil? Conventional sau ceva care presupune asumarea unui risc? Ceva ce ai auzit tu ca si-ar dori sau ceva ce crezi ca l-ar surprinde total pe cel caruia i-l daruiesti?
Unii nu au asemenea probleme. Cunosc cupluri in care, pur si simplu, de ziua ei, ea primeste cardul. Amandoi sunt fericiti, sa nu fim ipocriti. El ca a scapat de o bataie de cap si de un exercitiu de imaginatie nedorit, ea pentru ca e sigura ca primeste ce-si doreste.
In alte cazuri, se sugereaza, discret sau nu, celuilalt o doleanta. „Vai, cat mi-as dori pantofii astia!”. „Vai, de cand visez tipul asta de mouse!”. Cei doi sunt aproape siguri ca partenerii le-au perceput exact mesajul si, in ziua Z, asteapta in cutia frumos impachetata chiar obiectul cu pricina. Daca, din cine stie ce motiv, nu-l primesc, atunci e suparare mare. Inseamna ca nu sunt ascultati, inseamna ca sunt neglijati, inseamna ca celalalt si-a pierdut respectul etc.
Este clar acum ca ma refer mai degraba la cadourile pentru cei apropiati, rude, iubiti. Nu la relatii oficiale cand e cel mai bine sa o apuci pe cararile batatorite si sa nu te abati prea mult de la drumul conventional daca nu vrei sa risti o privire plina de semne de intrebare sau daca nu vrei sa fii catalogat ca „obraznic”.
Ca nu e deloc usor sa faci un cadou o dovedeste chiar proliferarea masiva in ultimii ani a magazinelor de „cadouri”. Magazine care vand, in general, tot felul de nimicuri, obiecte utile sau nu, serioase sau asa-zis hazlii. Asemenea magazine au aparut tocmai gratie lipsei noastre de imaginatie. Promit sa rezolve ei problema in locul nostru. Tot ce trebuie sa stim este sexul persoanei careia ii facem cadoul si se ocupa ei de restul. La fel si cele cu obiecte hazlii. Nu ma mai invart in jurul cozii: urasc astfel de magazine!
Canile cu mesaje, diplomele de cea mai buna fiica/ mama/ vecine/ avocata/ muncitoare la strung nu mi se par deloc potrivite. Tricourile cu mesaj, plasticele care imita animale sau chiar fecale, textele mai mult sau mai putin amuzante – ce trist exemplu! Sa iei de-a gata puseul de „spirit” al altcuiva si sa-l dai mai departe!
Recunosc, putem avea o pana de inspiratie. Putem sa nu cunoastem persoana si gusturile ei prea bine. Dar tocmai in virtutea acelui „intentia conteaza”, haideti sa facem efortul si sa ne batem capul putin. Iar intentia chiar sa conteze. Sa ne gandim. Sa plasam persoana respectiva intr-un cadru, intr-un context si sa incercam sa ghicim cu ce anume s-ar putea asorta. Sa-i coloram cu adevarat putin viata, nu sa lasam un magazin online s-o faca pentru el.
Si mai am un dinte, recunosc. Impotriva aspectului practic al cadourilor. De pilda: „Prietenei i s-a ars aspiratorul. Stiam deci ca-i trebuie asa ca i-am cumparat eu unul de ziua ei! Asa sunt sigur ca-i foloseste!”. Daca i s-a ars aspiratorul, e clar ca isi va cumpara singura altul. Utilitatea cadoului distruge tocmai acea componenta de surpriza, de rasfat, de lucru iesit din banal, din cotidian. Un cadou mi se pare ca trebuie sa se adreseze mai mult partii noastre spirituale decat celei practice, in contact permanent cu lumea fizica.
Cadoul are legatura cu potentialul nostru, cu ceea ce am putea fi intr-o lume ideala. Nu cu ceea ce suntem in real. Cadoul ar trebui sa fie o calatorie, un bilet catre altceva, nu o mai rapida adaptare la acest tinut.
Sigur, sunt constienta de faptul ca unii oameni privesc ocaziile cand primesc cadouri (ziua de nastere, Craciunul) drept sansa lor de a obtine ceea ce nu-si permit in mod normal sau isi permit, insa cu grele sacrificii. Dar mai stiu si ca lista lucrurilor necesare este una extinsa. Si ca mai mereu ne va lipsi ceva, iar rasfaturile vor fi amanate la nesfarsit din cauza „prioritatilor”. Si e trist. E sansa noastra de a ne transforma in altceva. In printese, cavaleri si inorogi.
