Va ziceam acum ceva timp ca, dupa ce femeile au plans si au batut din picioruse, uneori cu riscul unor entorse si intinderi (chiar si la nivel de sinapse), dupa dreptul de vot, au constatat, la scurt timp, ca tichia politicii nu le sta prea bine pe buclisoare sau pe coculet, si au aruncat-o hat colo, in debaraua drepturilor care au fost in trend odata, dar s-au demodat, cam ca pantofii.
De cand am scris despre asta, raportez de la fata locului ca situatiunea nu s-a schimbat. Mai tineti minte maneaua aia aparuta ca viral in timpul campaniei de la alegerile din 2009? Ea se tanguia si zicea ca voteaza dupa cum spune barbatul, ca el stie mai bine. Nici atunci n-am vazut umflandu-se talazurile sfintei indignari muieresti. Singurele care s-au mai umflat au fost tatele, dar ele nu stiu carte, nu-i asa? Si nicio stampila de vot nu pot cuprinde intre un sfarc si altul, ci au nevoie de obiecte mult mai consistente pentru rezultate satisfacatoare.
Acum, toate nevestele sunt suparate. Pitipoancele din Dorobanti la fel. Unite in cuget si simtiri cu hoardele de secretare. Ce, naiba, e cu toata politica asta? De ce sa ne pese? Politica nu ne baga botox, nu e buna sa dea nici macar o lampa de solar si nici nu ne scoate la shopping. Nici macar la un amarat de frappe.
In aceeasi ordine de idei, tovarasele au fost suparate ca n-au drept de munca. L-au capatat, dar au ales sa nu beneficieze de el. Acum, vor concedii maternale de doi ani, sporuri de stres si tot felul de conditii speciale. Le e cam rusine s-o admita fatis, caci in fisa postului de muiere independenta, scrie ca trebuie sa fie capabile sa se intretina singure financiar. De-aia raman, rozandu-si unghiile ziua si lipindu-le la loc noaptea, in tot felul de posturi unde fluturasul de salariu e la fel de transparent ca bikinii Biancai Dragusanu si unde performanta maxima ramane rezolvarea unui sudoku, nivelul “dummies” pe trimestru. Dar e. La fel de util ca o pereche de tanga pentru una care traieste printre eschimosi. Nu se poate spune ca n-are chiloti pe ea, dar nici ca are. Echivocul caldut in care tovarasele se balacesc cu semi-voluptate frecandu-si piciorul de lemn al independentei pe care abia il tarasc dupa ele.
Ma gandesc de la un timp ca femeile sufera de un soi de ADHD selectiv. Adicatelea, nimic din ceea ce conteaza nu le retine atentia mai mult de cinci secunde. Pot ciorovai trei ore despre cum se lipesc unghiile de plastic si daca e mai bine ca epilatul sa se faca de sus in jos sau de jos in sus in functie de zodie si de vremea de afara. Pot palavragi doua saptamani despre cine a batut-o pe Bianca Dragusanu si daca fardul galben e mai bun decat ala verde ca sa camufleze vanataile corelat cu nuanta parului si cu gradul de bronzare de la solar. Dar nu pot urmari un buletin de stiri, daca nu e monden, cap-coada.
Pot face “literatura comparata” intre tabloide, analizand unghiuri de vedere si diferente de perspective, pot dezbate ce forma are burta unei gravide atunci cand are baiat spre deosebire de sarcinile cu fete, dar nu pot citi doua articole din constitutie.
Sigur, pentru a nu fi acuzat de generalizare, marturisesc: am zarit pe la colturi si cateva impatimite ale tocsourilor politice. Dupa ce stau cu lupa in freza si spagatul lui Mircea Badea (in general, femeile sunt fane ale lotului olimpic de gimnastica si trimit periodic petitii lui Belu si Bitang sa fie primit in echipa si antenistul cel poznas – idee la care culmea, chiar si eu ader pe deplin), recita poezia pe care o deprind temeinic. Daca le intrerupi, transmisia nu mai e reluata de unde a ramas caci, in ciuda aparentelor, nu avem de-a face cu un live, ci cu o reluare. Butonul de rewind/forward este blocat, nu e posibila decat redarea de la capat. Ceea ce e cam naspa, trebuie sa recunosc: e ca si cum ai face sex, ar suna telefonul, ai vorbi doua secunde, iar apoi partida n-ar continua de unde a ramas, ci ar trebui s-o iei de la capat cu preludiul si minciunile nevinovate.
