Cum a discriminat Becali femeile care insala

A zis Gigi Becali ca, daca o femeie insala, e curva. Daca un barbat insala, e smecher, a zis acelasi Gigi. „Jigneste femeile!”, a tipat, imediat, Lavinia Sandru et co. „Sa plateasca o amenda de 2000 de lei”, a zis, dupa cateva zile, Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii. „Fac pipi pe amenda lor”, a concluzionat Becali, „eu n-am zis ca e bine sa inseli, iar ce am zise ramane valabil, e o cutuma din popor”.

M-au trecut fiori pe sira spinarii. Cu o saptamana sau doua inainte, scrisesem aproximativ acelasi lucru: ca o femeie care isi schimba prea des partenerii isi risca mult mai grav reputatia decat un barbat care face acelasi lucru. Eram, deci, chiar mai rigid decat Becali, pentru ca mie mi se pare ca reputatia unei femei se poate strica si daca isi insala, ca sa zic asa, fostul prieten, daramite daca adulterul este comis intr-o relatie neincheiata.

Becali zicea ca-si permite sa plateasca o amenda la CNCD in fiecare zi. Eu, din pacate, nu.

***

Becali poate fi luat in gluma. Dar asa zisa „gura a lumii”, adica prejudecatile ancestrale sau convingerile populare, nu trebuie in niciun caz tratate cu usurinta. Au o putere de distrugere teribila, nu e de joaca.

Nu stiu ce reprezinta Gigi Becali pentru voi. Ca-l considerati patronul de la Steaua sau finul patronului de la Dinamo, ca-l stiti de europarlamentar sau de fost vanzator de branza, de politician sau de om de afaceri, de milionar in euro sau de pelegrin la muntele Athos, mai putin conteaza. V-as ruga insa sa va raportati la dansul, de data asta, ca la cel mai vizibil si galagios reprezentant al unei Romanii care, cand petreci prea mult in fata televizorului sau a calculatorului, pare sa nu existe. E vorba de Romania conservatoare, si tot ce inseamna ea, cu bune si rele laolalta: o societate a traditiilor, dar si a prejudecatilor; a valorilor dure si rezistente in timp, dar si a lipsei de imaginatie.

Erau vremuri, pana acum vreo 90 de ani, in care lumea se impartea clar intre conservatori si modernisti. A urmat insa o lunga bucata de istorie in care sa fii conservator a devenit o rusine oficiala, caci toata lumea a trebuit, vrand-nevrand, sa se lase sedusa de progres si de mirajul noii lumi. Sa umbli in reglajele intime ale omului e insa mai greu decat s-ar parea, asa ca, oricat de disimulata le-ar fi fost existenta, conservatorii exista in continuare, si sunt chiar milioane. Si, repet, cu bune si cu rele. Acelasi impuls conservator se regaseste si in cel care consuma muzica populara de pe Etno TV, si in cel care nu se mai satura de concertele brandenburgice la Radio Romania Cultural. Omul conservator este atasat de niste valori pe care nu e dispus sa le targuiasca; valorile respective se poate intampla sa fie moderne, dar asta nu schimba cu nimic situatia. Nichita Stanescu, de exemplu, a fost un poet modernist, insa criticul literar care sustine ca de la Nichita Stanescu incoace nu s-au mai nascut poeti este un personaj conservator. Alteori se poate intampla ca in interiorul conservatorismului valorile sa fie contradictorii: ateul inversunat si crestinul habotnic sunt la fel de conservatori, pentru ca niciunul dintre cei doi nu-si negociaza credinta sau necredinta. Din punctul meu de vedere, chiar si gay pride parade este un eveniment conservator: desi organizatorii sustin ca manifesta pentru schimbarea unor prejudecati, nu dau dovada ca si-ar putea schimba propriile lor prejudecati fata de prejudecatile pe care le combat…

***

A fost nevoie de aceasta explicatie pentru ca nu puteam sa-i dau lui Becali asa, din senin, o dreptate pe care altminteri o are: nu cred ca ar fi trebuit cineva sa se simta discriminat din cauza unei afirmatii precum cea facuta de el. Indiferent daca ea e corecta (si, din punctul meu de vedere, este) sau incorecta. O amenda nu poate sa schimbe o stare de fapt, nu poate sa schimbe convingerile unor mase enorme si foarte inerte. Iar starea de fapt este cea sintetizata de numitul Gigi: libidoul unei femei este semn de slabiciune (sexul slab, remember?); cel al unui barbat este semn de forta.

Si nu ma acuzati de misoginism pentru ca fac aceasta afirmatie: daca ar fi vorba doar de o convingere pur masculina, ar mai fi cum ar mai fi. Dar exact acelasi lucru il crede si orice femeie despre orice alta femeie, in afara de ea insasi: daca insala sau daca schimba prea des partenerii, e o curva.

Iar eu pot sa cred sau sa nu cred ca asa e. Pot sa inteleg slabiciunile si sa le accept. Dar le voi iubi? Voi avea curajul sa ma pun contra convingerii publice si sa ma incurc cu o asa femeie? Sau, dimpotriva, gandul ca sunt ocup pozitia zece sau douazeci pe o lista ma va face sa ma tem ca ea nu se va incheia nici cu mine?

DISTRIBUIE:

Articole recomandate
25 de ani care au redefinit ”good hair day”
OMODA & JAECOO dezvăluie viitorul la Paris
Back to City Chic: intoarcerea in oras, in stil Italian
Kiko
KIKO MILANO MATTE DIARIES LIMITED EDITION
Copiii si violenta de la televizor
Cosmetica la tine acasa: terapia cu ultrasunete
Mancare sanatoasa
Timpul tau e pretios
Bebelusii tratati cu antibiotice se pot imbolnavi mai usor de astm
Emily Ratajkowski
KIKO MILANO sarbatoreste un deceniu de stralucire legendara prin noua Colectie Limitata 3D Hydra Xtreme si campania inspirata din anii ’90 ce o are in prim plan pe Emily Ratajkowski