Poate v-a trecut uneori prin cap, dragii mei, sa va calugariti. Sa va luati straie cernite si sa va retrageti undeva prin munti, unde e liniste si pace, unde glasul femeii nu ajunge si nu va poate perturba dintr-ale voastre. Nimeni nu v-ar tine predici (decat cei abilitati s-o faca), nimeni nu v-ar cere cardul pentru cumparaturi. Armonie absoluta.
Disperat cum esti, ai hotarat sa recurgi la o ultima solutie. Biserica ti-a parut a fi o reduta inexpugnabila, locul nepatat de ruj si de isterie. Imi pare rau sa fiu tocmai eu cel care-ti da o veste proasta, dar te-ai inselat. Si nu te-ai inselat de ieri, de azi, ci, sarmanul meu prieten, de vreo mie si doua sute de ani.
Am sa-ti spun o poveste care a facut sa mi se zbarleasca parul pe mine mai ceva decat orice aparitie feminina din imediata apropiere. Istoria asta are in sine ceva atat de groaznic incat se propaga cu maxima usurinta din negura Evului Mediu pana la sufletul meu de misogin terorizat din mileniul trei.
Se stie ca una dintre stratagemele la care au recurs femeile in dorinta lor acerba de a-si pune in functiune masinatiunile a fost sa se dea drept ceea ce nu sunt. Uneori se dau intelectuale, alteori fotomodele, insa, de cele mai multe ori (acesta fiind de fapt idealul lor scump si drag), se dau barbati. Ce este insa si mai surprinzator este faptul ca ele niciodata, dar absolut niciodata, nu invata din experienta inaintaselor si repeta aceleasi greseli pe parcursul istoriei.
Unul dintre cele mai celebre astfel de cazuri a fost cel al asa-numitei Papese Ioana. Nu stiu cat este adevar istoric si cat este legenda, insa cu certitudine un sambure diabolic de adevar trebuie sa fi existat in toata aceasta afacere. Cum a inceput destinul acestei fiice a Evei?
Pai totul a plecat tot de la un barbat. El-calugar. Ea nu intelege ca barbatii mai au nevoie de singuratate, de meditatie sau pur si simplu de aer proaspat si se retrag la manastire. Din dorinta de a-l urma, nemultumita fiind de pasagerul episoadelor erotice posibile pe campuri si grajduri, intra si ea, deghizata in barbat, la aceeasi manastire. Nu trece mult timp si idila este descoperita. De aici, viata devine chiar un calvar pentru bietul cleric, transformandu-se intr-o lunga pribegie prin toata Europa.
Credeti ca ea l-a urmat? Credeti ca a manifestat vreo urma de compasiune, de sentiment care s-o faca, daca nu crestina, atunci macar umana?
Raspuns previzibil: NU, caci de atunci incepuse sa se manifeste femeia carierista, acest sarpe sasaitor care ne invenineaza existenta. Despre el, nu mai stim nimic. A pierit in negura istoriei, a fost sters de pe fata pamantului de faima celei care l-a impins la pierzanie. Ea insa avea sa devina un star.
Ca orice provinciala a acelor vremuri, dornica de glorie, fatuca noastra a ajuns la Roma. De-aici, nu a mai fost nevoie decat de un pas.Cardinalii, in inocenta lor, chiar se credeau aparati de intruziuni feminine. Astfel, Ioana nu a trebuit decat sa insire cateva fraze pompoase pentru a adormi vigilenta celor din conclav. Deh… lipsa de experienta in relatiile cu animale salbatice cantareste greu, dragii mei.
Sfarsitul il stim cu totii. Ioana a devenit Ioan, Sfantul Parinte Ioan al VIII-lea, ca sa fim mai exacti. Aleasa in mod unanim de catre membrii Curiei. Cum orice pasare pe limba ei piere, si caderea a fost destul de glorioasa. Desi isi vazuse visul cu ochii, intinand singurul loc de pe pamant nemaculat de femeie, Ioana nu a putut rezista chemarilor carnii. Ei bine, e nevoie de ceva abstinenta ca sa rezisti pe scaunul pontifical. Si-a gasit un amant in persoana valetului sau, care devine astfel singurul care stia adevarul asupra realitatii rusinoase. Si sa se mai spuna despre noi ca am fi prada usoara!
Spre dezamagirea mea, nu de la unul dintre noi i s-a tras declinul. Ci de la natura. In timpul unei procesiuni de Paste, pe domnul Papa l-au apucat chinurile facerii. Cum asa ceva, nici macar o femeie nu este capabila sa disimuleze, faptul a fost observat de toata multimea care se adunase pentru a primi binecuvantarea. Pedeapsa a fost si ea pe masura. Sa zicem ca n-a mai apucat sa spuna „Pater Noster, sanctificetur nomen tuum”.
In incheiere, am un sfat si pentru domnisoare. Nu va mai jucati cu soldateii nostri de plumb. Multumiti-va cu papuselele si cu rochitele voastre. S-ar putea sa aveti ceva mai mult de pierdut decat o masinuta. Plus ca se pare ca la Roma exista un scaun special conceput pentru verificarea virilitatii candidatilor la scaunul pontifical. Un ecleziast va analiza „problema” si va spune „Duos habet et bene pendentes” („sunt doua si atarna bine”). Si, nu, nu se refera la sanii vostri. Stim ca ati pus la cale tot felul de inselatorii pentru a pacali gravitatia.
