Modul in care se schimba comportamentul fiintei de sex feminin in cadrul anumitor evenimente este socant. In ultimul timp, dat fiind numarul mare de concerte din Bucuresti, am avut ocazia sa urmaresc mai multe exemplare renuntand la invelisul si atitudinea lor obisnuite pret de o seara.
Este ca si cum o adiere de vant ar fi produs aceasta schimbare in mod brusc, neasteptat, fara sa ne dea ocazia sa ne pregatim pentru ciclon. Apoi, la fel de neprevazut, a disparut luand cu sine comportamentele atipice. Astfel, de pilda, in timpul Bestfestului, am observat cum femeia asa-zis corporatista se dezbraca de taior, renunta la pantofii cu toc, la privirea de rechin transformandu-se intr-o fiinta boema, pe care n-o deranjeaza sa bea bere din pahare de plastic sau sa ia parte la imbulzeala generata de un concert. Pe ea, si-au facut aparitia fustitele colorate, incaltarile cu bilute si panglicute facandu-ma sa o confund cu o pubera de 13 ani. De asemenea, tot la capitolul moda, am mai observat in cadrul aceluiasi festival o alta tendinta: aceea de a considera ca o seringa sau niste boabe de cafea pot actiona ca accesorii pentru par. Da, da, nu exagerez deloc, femeile erau total scapate de sub control, s-au bulucit sa-si achizitioneze aceste obiecte (sa le zic ready-made?), apoi umblau tantose ca intr-un circ al menajeriei.
Daca mi se intampla sa recunosc pe cineva in aceasta multime atipica, de exemplu, pe cea care se ocupa de credite la banca din apropierea firmei sau pe o batoasa avocata, si sa doresc sa le salut, oarecum bucuros de intalnire, ele intorceau brusc capul, ca si cum viata lor pre-concert, cu program, taior si decenta, ar fi fost stearsa cu buretele. Sa fi fost eu o fantasma care venea sa le tulbure visul de rebeliune?
De unde aceasta aplecare? De unde aceasta revolta pret de o dupa-amiaza? Apoi, sa zicem in timpul concertului Manu Chao, banchera si avocata erau cuprinse de o frenezie la fel de bizara. Cum se stie prea bine ca femeile la un concert se cred tot timpul backing vocals si incep sa cante mai abitir ca solistul de pe scena, acestea tipau versurile binecunoscute. Cu cat acestea aveau un mesaj mai puternic anti-globalizare sau anti-american, cu atat gatlejurile doamnelor in cauza se sfortau mai tare. Sa fi uitat ele oare cum stateau la coada la ambasada SUA pentru o viza? Cum si-au pus taiorul cel mai cel pentru interviul cu ofiterul? Sa fi uitat mandria din ziua anterioara cand si-au pus badge-ul de la banca, emotia cand au primit cartea de vizita cuprinzand titulaturi lungi, dar lipsite de sens, cuvinte precum „junior”, „senior”, „executive”, „manager” declansand o excitare mai puternica decat cele mai eficiente afrodisiace?
Nu stiu, insa cu siguranta, la astfel de evenimente, femeia din Bucuresti pare ca mai are putin si se leaga de-un copac sau de o balena albastra, dupa caz. Isi pune pe chip vehementa activistilor ecologisti, a celor care lupta pentru drepturile minoritatilor sexuale cu aceeasi usurinta cu care isi lipeste de freza seringa de care v-am povestit mai sus. Explicatia sa consiste oare in proverbiala lor lipsa de memorie? Sa fi uitat oare avocata ca n-a profesat niciodata pro-bono si ca niciodata n-au interesat-o saracii acestei lumi decat in masura in care i-au deranjat campul vizual prin lipsa lor de frumusete sau cel olfactiv prin lipsa deodorantului? Sa fi uitat fiinta de dupa ghiseu ca n-a reciclat in viata ei nimic, ca in ultima deplasare de team building a rupt cateva flori protejate pe motivul ca arata mai bine in parul ei balai decat printre pietrele de pe munte?
Nu as putea sa va dau un raspuns clar, dar este sigur: trebuie sa le multumim organizatorilor de concerte pentru ca reusesc sa schimbe fata corporatista a Bucurestiului: femeile devin toate ecologiste, anarhiste, anti-americane, vegane etc de mai zici ca mai au putin si se muta in Sudan ca sa hraneasca ele, cu mana lor, bietii copii loviti de subnutritie.
Sau poate motivul este unul mult mai simplu: femeia-taior simte ca de cateva ori pe an se poate simti libera si neincatusata. Ca de cateva ori pe ani, poate ragai dupa bere, poate sta la coada la mici fara ca cineva sa se uite critic la ea, poate sa renunte la invelisul robotic, la limba de lemn. Se simte rebela, originala, crede ca a iesit din turma pret de cateva ore pentru a se intoarce apoi in tarcul ghiseului, al dosarelor. Am o noutate pentru voi: chiar si la concerte, cand sariti frenetic, cand va zbenguiti, cand spuneti „fuck” la fiecare cinci minute, urma de la zgarda este in continuare vizibila. Pe cine credeti ca pacaliti?
