Saptamana trecuta, in cadrul unei discutii intre fete – o discutie bineinteles rautacioasa in prima instanta la adresa sexului tare – s-au tras cateva concluzii foarte interesante. In primul rand, toate femeile sunt mai mult sau mai putin control freak, mai ales in latura casnica a vietii noastre. Vrem sa stim tot ce se intampla in casa, nu ne intereseaza diviziunea muncii cu tot cu diviziunea responsabilitatii aferente si totusi ne plangem mereu ca tot greul il ducem noi.
De exemplu, daca el s-a oferit sa faca ceva de mancare pentru ca ne-a vazut foarte obosite, nu numai ca nu il lasam deloc in pace, dar nu putem sta linistite intinse in pat decat daca stim ca dansul a pus in salata nici mai mult nici mai putin decat 10374 de grauntei de sare – pentru ca asa i-am explicat noi ca se pune!!! – sau ca patrunjelul a fost introdus in ciorba cu exact 3 secunde inainte de a se stinge focul – in caz contrar nici nu vrem sa ne gandim ce grozavie a iesit! Aaaa, sa stim ca asa a facut inseamna sa-l strigam din 3 in 3 minute sau sa ne invartim cu o mutrita de victima scoasa din sarite pe langa el, aruncindu-i priviri graitoare cum ca nimic nu este in stare sa faca fara noi, desi nu numai ca nu ne ceruse ajutorul, dar chiar isi atribuise de buna voie si nesilit de nimeni sarcina de a face mancare.
Un alt exemplu ar fi legat de imbracaminte: il criticam ca nu este in stare sa-si cumpere nimic frumos fara noi si in fiecare dimineata ii spunem ca nu este bine asortat si ii scoatem noi din dulap tot ce ii trebuie ca sa plece ok la job. Pe scurt: nu-i lasam niciun fel de libertate de actiune, il facem dependent de parerea noastra, o dependenta grozav de comoda pentru el si de obositoare pentru noi. De aici pana la a-l vedea tolanit in pat dimineata pana cand tu ii aduci o pereche de sosete ‘ca stii, iubi, ca eu imi aleg numai prostii din dulap’ si a-l privi murind de foame daca tu pleci trei zile de acasa nu este decat un pas! Ca veni vorba de asta – probabil multe dintre voi cunosc acea fata cu ochi mari si sprancene ridicate atunci cand il anunti ca nu vei fi in preajma o saptamana caci pleci in vizita la mama:’Si eu ce mananc?’.
Pe langa lenea caracteristica genetic majoritatii reprezentantilor partii masculine a Terrei, haideti sa recunoastem ca si noi participam cu varf si indesat la transformarea barbatilor de prin preajma in niste neajutorati care, decat sa se gandeasca pe unde o fi uleiul, mai bine asteapta sa ajungem acasa ca sa-l scoatem noi din camara.
La inceput suntem incantate – ‘Ce dragut! Nu poate face nimic fara mine!’. Ne simtim puternice si sigure pe locul nostru in viata lui. Dar… timpul trece si ne trezim ca nu se mai face NIMIC prin casa fara participarea noastra; atunci incepem sa reconsideram problema: cine e mai destept in aceasta schema de lucru? Da, noi suntem sefii in viata casnica, nimic de spus, doar ca… noi cam facem totul. De ce? Pentru ca… EL, MITITELUL, NU STIE!!! Doar asta ne-am straduit atatia ani sa il convingem, nu? Ca n-are habar de nimic si ca nu e in stare de nimic fara noi.
Ce-ar fi sa descentralizam putin sistemul? Si ce daca nu matura nici jumatate din scamele de pe jos sau gateste o ciorba de nu poti sa o mananci? Sa-i aratam cum se face inseamna sa facem NOI – mai bine il incurajam si-l poftim sa repete actiunea: repetitia este mama invataturii, da?
In concluzie, sa fii Control Freak in viata casnica inseamna sa devii un fel de sclav, dar iti dai seama de asta prea tarziu pentru ca orgoliul feminin iti infatiseaza acest statut la inceput ca pe unul superior si iti atribuie o aparenta de persoana indispensabila – ce parfum pentru ego. In realitate tu comanzi si tot tu duci sarcina la bun sfarsit – nu e nicio pricopseala! Mai bine… ia mai poftiti, mai baieti, si voi la treaba ca avem mare incredere in competentele voastre domestice!
