Aseara eram in trafic dinspre Baneasa spre Casa Presei. In stanga mea, intr-un C3 rosu, o faptura a sexului frumos si slab mi-a atras atentia. Probabil va asteptati sa fi fost genul ale carei silicoane impungeau discret airbagurile masinii si care avea dificultati in a mentine directia din cauza unghiilor si acceleratia din cauza tocurilor. Ei, nu. De data asta, era o fata serioasa. Atat de serioasa incat m-a speriat. Genul tocilara, codite strans impletite si ochelari. Ce sa mai, o aparitie interbelica in Bucurestii secolului XXI. Dar nu despre cat de ciudat arata demoazela vreau eu sa va vorbesc. Ci despre cat de concentrata parea. Scaunul era foarte tras in fata, iar tetiera mai avea putin si-i impingea ceafa. Nu ca ar fi fost nevoie. Statea atat de aproape de volan incat ochelarii aproape ca ii atingeau parbrizul. Recunosc, era o aparitie atat de captivanta incat am incetinit sensibil si de la Fantana Miorita am mers in paralel cu ea, doar pentru a ma bucura plenar de o fiinta ce parea angajata intr-o misiune cruciala. Sunt sigur ca nici astronautii plecati in misiuni spatiale nu sunt atat de concentrati ca o femeie conducand un Citroen.
La Casa Presei, din pacate, drumurile noastre s-au despartit. Dar n-am putut s-o uit. Imaginea ei m-a bantuit tot drumul ulterior. Pentru ca ma plictiseam, am incercat sa conduc cu scaunul ajustat ca al ei, incercand sa gasesc posibile avantaje ale sofatului in asemenea pozitii de contorsionista. Nu le-am gasit. Pe langa faptul ca e o postura incomoda, nu reuseam sa mai vad nimic in oglinda retrovizoare si nimic in lateral. Ca sa ma holbez in oglinzile laterale trebuia sa intorc capul la 90 de grade. Oare ea nu obosea? Am incercat sa-mi amintesc daca avea cumva o anomalie anatomica ce ar fi presupus existenta unor ochi in parti, in loc de frontal. Nu avea. Fizic, era normala. De ce se chinuia atunci, m-am intrebat a mia oara.
Am ajuns la concluzia ca, atunci cand femeile nu sunt total pierdute, cu mintea brambura, la mondene, shopping si feti-frumosi pe cai mari, atunci, ele, tocmai de teama sa nu cada in capcanele in care pica de obicei zapacitele, sunt asa. Anormal de atente, crispate, constipate. Pana sa apuce sa faca o greseala, paralizeaza in precautie. O precautie prost-inteleasa, prost aplicata. Pentru ca scortosenia aceasta duce la paralizie si la incapacitatea de a reactiona atunci cand se confrunta cu un stimul rar, cu o situatie neprevazuta. Tocmai pentru ca “imprevizibilulâ€, prin definitia lui, nu poate fi inclus in niciun manual.
Si de aici totul e infinit mai complicat. Lor nu le ajunge un loc de parcare de 5 metri. Si atunci sa te fereasca zeii sa fii in masina cu ele, la volan. Vor da zece mii de ture pana vor gasi un loc acceptabil, unde sa considere ca incape bolidul lor Smart. Cand se apropie de semafor si vad ca e verde, in loc sa accelereze, franeaza, atragandu-si un potop de vorbe dulci. Complet ilogic, complet nepractic, gatuind si mai mult traficul si asa sufocat. In schimb, cand se face verde si ele sunt la semafor, iar intersectia e blocata, fac orice e posibil ca sa se inghesuie doi metri mai in fata, chiar daca prin aceasta operatiune blocheaza o coloana intreaga. Si tot asa.
Pe de alta parte, mi s-a intamplat sa vad si femei conducand cu oglinzile intoarse inspre masina si nu aveau deloc aerul ca le-ar lipsi ceva. Erau insa extrem de concentrate si ele, de parca ar fi dat examenul vietii lor, miscau capul in toate partile si scrutau fara incetare orizontul.
Una peste alta, femeile sunt ecologiste nevoie mare. Si atunci viseaza la masini cu hidrogen, mai ales ca s-a demonstrat ca, deocamdata cel putin, cele hibride sunt o minciuna frumos ambalata. Eu nu stiu exact cum este gandita alimentarea la cele care merg cu hidrogen, insa stiu sigur ca n-as vrea sa las un asa combustibil pe mana lor. Care daca nu e bleaga, e inclestata. Normala mai putin.
Si ca tot va gasiti mereu cateva care sa ma numiti badaran, am si eu o intrebare pentru voi: de ce nu multumiti niciodata in trafic? Cand sunteti lasate sa va “bagati†si cand nu legea este cea care ma obliga sa va permit asta, de ce nu fluturati dintr-o mana macar a multumire? De ce aveti sentimentul ca vi se cuvine doar pentru ca purtati fusta? Sa stiti ca nu se intampla nimic daca ridicati o manuta de pe volan pret de 3 secunde? Parol!
