Tragand cu ochiul pe forumul Flu, la categoria dedicate filmelor vazute, recomandate sau nu, am avut niste zvacniri de revolta in fata aprecierilor asa-zis critice postate de cititoarele asa-zis cinefile. Ca femeile nu se pricep la arta, nici macar la a saptea, ale carei produse presupun, cel putin teoretic, mai putina pregatire decat celelalte, ocupa mai putin timp si sunt mult mai accesibile, stiam de mult. Ca pot sa se erijeze in judecatori ai unor produse de ordin estetic, mai putin.
Probabil, in acest moment, va creste tensiunea, celulele epidermei se sparg ca niste bule de sapun, deschizand drumul unui nou rid si va pregatiti sa protestati. E ok, nu-mi pasa si o mai spun o data: doamnelor, aveti niste gusturi execrabile. Am sa va rog de asemenea, sa nu contraargumentati folosind vechiul cliseu „gusturile nu se discuta”. Acesta este motto-ul in viata al celor prost imbracati, prost educati si lipsiti de orice simt critic. Ei bine, surpriza, gusturile se discuta. Altfel, toate cohortele de critici din toate domeniile ar ramane fara obiectul muncii lor.
De departe, in topul preferintelor de pe acest forum, se situeaza, castigandu-si o pozitie de nezdruncinat, comediile romantice. Sa nu credeti ca am ceva impotriva genului ca atare, desi mie imi provoaca cel putin un cascat si cel mult un rictus, vazand multimea de clisee pe care acest gen le difuzeaza in ultimii ani si pofta aproape bulimica cu care domniile voastre se grabesc sa le inghita. Sa vedem ce caracterizeaza acest gen. In primul rand, firul intamplarilor este unul simplu, nimeni nu risca sa se piarda intre itele incalcite ale povestii (nu ca acesta ar fi un ingredient necesar si suficient al unui film bun). In al doilea rand, vinde morala conform careia uratele, grasele, ratatele, eternele fete batrane, workaholicele, somerele, fetele blonde care studiaza dreptul mai mult prin saloanele de coafura, ei bine, tuturor membrelor din menajeria circului feminin, le este harazit, undeva, prin vreun cotlon prafuit, un fat-frumos. Acesta este de obicei iremediabil indragostit de duduia in cauza, insa de multe ori intentiile sale, de altminteri dintre cele mai onorabile, sunt printr-un concurs de intamplari care se vor hilare, prost-intelese. Ah, si mai exista o morala de ordin secundar: fetele sexy si frumoase pierd intotdeauna competitia pentru masculul alfa. Uratele reusesc mereu, cumva, sa le umileasca pe ultima suta de metri. Sa ma mai mir atunci ca 90% din femei se topesc la astfel de filme? Si ca nu-si dau seama ca, topindu-se, pierd si ultima farama de farmec ce le mai facea eligibile pentru perpetuarea speciei?
In categoria castigatoare, filmul ala cu patru muieri din New York detine rolul de suverana incoronata, aclamata, in fata careia toata suflarea feminina face temenele.
Am mai fost socat si de consensul, de unanimitatea parerilor. Cam tuturor le plac aceleasi filme. Asa stand lucrurile, neexistand opozitie in republica femeilor, de unde sa se nasca noi idei? Dupa cum se stie, atunci cand in toate exista un accord deplin, lucrurile devin terne, ideile nu apar sau daca apar nu au unde sa incolteasca, sa prinda radacini. Imaginea dialogului feminin presupune un relief plan, neted. Nicio striatie, nici o diferenta de nivel nu tulbura curgerea lenta spre o placiditate asemanatoare cu cea a bovinelor in amurg.
Intr-adevar, dimensiunea legata de divertisment a cinematografului nu este una de neglijat. Insa, ma intreb ce le tine pe domnisoare atat de tensionate incat sa opteze numai pentru filme usurele, temandu-se parca de o potentiala moarte clinica a bietelor celule nervoase, hartuite si izgonite pe undeva, prin colturile umbroase ale cutiei craniene? Femeile manifesta o grija patologica in a nu permite niciunei raze de lumina sa patrunda acolo. Mereu isi doresc „filme de duminica”. Eu inteleg porunca biblica, ce spune „in ziua a saptea sa te odihnesti”, dar n-am banuit niciodata ca trebuie sa intram si intr-o stare de letargie mentala. Astfel, filmele ce solicita mai mult decat muschii faciali care se destind blegiti intr-un zambet, hohotul de ras fiind climaxul mult dorit, sunt de evitat. Mintea lor se blocheaza instantaneu in fata unei astfel de pelicule, iar vocea feminina o califica drept „plictisitoare” sau „porcarie”. Tot gandindu-ma, am ajuns la concluzia ca organismul si psihicul feminin sunt dotate cu un mecanism de aparare extrem de eficient care blocheaza automat fiinta in fata oricarui lucru ce seamana cu o provocare intelectuala, oricat de palida ar fi ea. Orice iese dintr-un anumit tipar este expulzat, anulat, anihilat. Femeia se teme de extinctia speciei ei printr-un exces de inteligenta.
Filmele digerabile pentru ele, care nu le pica greu la creier si nu le fac sa dezvolte riduri tot incercand sa stoarca un strop de sens, poarta titluri de genul „Doi burlaci si-o blonda” (fericire maxima, barbatii se confrunta intr-o batalie pe viata si pe moarte pentru inima ei), „The House Bunny” (probabil despre un iepuras Playboy convertit la placerile vietii domestice, demonstrand ca pana si bombele sexy tot la cratita sfarsesc, motiv de bucurie pentru cele cu „colacei” in zona taliei), „My Mum’s New Boyfriend” (subliniind probabil ideea ca si cele trecute de prima tinerete pot gasi dragostea, oricat de hidos i-ar fi chipul), „Another Cinderella Story” (vechiul mit al fetei oropsite, neindreptatite, care-si afla implinirea langa un print frumos si instarit, nu intr-o multinationala, nici intr-un laborator de cercetare, nici macar vanand balauri si mamuti), „My Best Friend’s Girl” (prilej de a rememora toate cazurile in care doi buni prieteni isi distrug relatia de o viata din cauza unui cap cu bigudiuri atasate, film propice dezvoltarii unei sedinte de barfa intensive dupa terminarea filmului), „Cum sa scapi de un tip in zece zile” (mai e nevoie sa adaug ceva?, aspectul utilitar al peliculei este evident), „Forgetting Sarah Marshall” (miros de sange, gustul razbunarii pentru toate frustrarile feminine acumulate din cauza noastra, bineinteles), „50 First Dates” (despre o femeie amnezica, dar asta nu ne surprinde, cel mult gradul de selectivitate al memoriei feminine poate constitui o noutate), „Cheaper by the Dozen” (stiam si noi asta, multumim). Cred ca exemplele alese, chiar fara sa fi trecut prin tortura de a le viziona, sunt elocvente, graind de la sine.
