Saptamana aceasta avem tot un material in care am inclus doua pareri. Irina si Mihai vorbesc despre post. De data aceasta: ladies first.
Unii crestini ar fi uimiti daca ar afla ca belsugul ceresc inseamna cu totul altceva decat ne imaginam noi. Laptele, mierea si celelalte sunt metafore si nu le vor bucura simturile. Asadar luati-va gandul de la ospete si mese intinse prin pasunile si gradinile Raiului.
La fel cum trebuie sa va luati gandul de la a crede ca dieta pe care o urmati in aceasta perioada va va asigura pe lumea cealalta un loc caldut si prietenos. Asta in cazul in care desigur aveti asteptari postmortem.
Iertati-mi tonul sumbru si mina grava. Insa cum in ultimii ani, modul in care evoluam ma face sa spun ca nu numai dragostea trece prin stomac, ci si nemurirea. Ca de altfel si sarbatorile. Acum, ca a inceput Postul Craciunului, ma intorc la mai vechi probleme. Puteti sa-mi spuneti ca sunt eu chitibusara, ca ma impiedic in amanunte, dar canoanele bisericesti si promisiunile de o viata mai buna, dupa ce aceasta se va fi sfarsit, nu-mi par chiar amanunte.
Probabil colegul meu Mihai va merge mai in profunzimea problemei si va explica mai bine decat mine ce inseamna postul. Eu ma voi multumi sa plutesc la suprafata lucrurilor intrucat mi-e cam teama ca, la adancimi mari, sa nu dau peste tamaie si sa nu calc in strachinile cu credinta ale oamenilor. Voi lasa asadar vasele in starea lor initiala si ma voi deplasa numai prin nivelul digestiv si culinar.
Vad eu ca postul acesta devine un fel de trend. Si cum sunt mare amatoare de povesti frumoase, mi-aduc aminte de vremurile acelea cand Ioan Botezatorul bantuia desertul Galileii si nu se hranea decat cu miere de albine si lacuste. Acum, ma duc la Carrefour si vad ca s-a infiintat un raion special cu produse de post, menit a usura sarcina credinciosilor. Si ma uit nedumerita in jur, incercand sa mi-l imaginez pe Botezator in zdrentele care abia ii acopereau trupul slabit, impingand apatic un carucior, si incercand sa incropeasca o masa cat mai delicioasa cu tofu, pleurotus, masline si ulei de samburi de struguri, migdale si avocado, hranitor nevoie mare.
Zice-se ca postul reprezinta o lupta cu carnalul si o intoarcere cu fata la spiritualitate. Se poate insa sa ne intoarcem atata timp cat gura e plina de snitele de soia si cu un colt al mintii ne injuram colegul de munca pentru recenta promovare? Caci, da, am uitat sa spun: postul nu se limiteaza la restrictii alimentare. Asa ca nu veti face impresie prea buna daca, in ajun, va veti lauda cu cate kg ati pierdut in Sfantul Post. Tocmai pentru ca postul ar fi trebuit sa ne vindece de mandrii si de orgolii. Din cate am inteles, documentandu-ma pe cat am putut, Postul trebuie sa ne goleasca. Sa ne transforme intr-un fel de vas in care credinta si dragostea dumnezeiasca se pot instala in mod confortabil. Inseamna o operatiune complexa de curatire, de aerisire, de eliminare a mirosurilor neplacute (nu, asta nu se poate face cu plasarea strategica a unui Glade). Or asta nu presupune sa schimbam „continutul” intestinelor de origine animala cu altul, vegetal si bio. Excesul si patima raman exces si patima, fie care e vorba de fripturi in sange, fie ca alegem o sanatoasa iahnie de fasole.
Veti zice poate ca, de la vremea martirilor incoace, lucrurile s-au schimbat si ca existenta raioanelor specializate e cat se poate de normala. Nu prea pot fi de acord cu aceasta viziune atata timp cat, in mare, asteptarile noastre sunt aceleasi ca acum doua mii de ani. Astea de ce nu s-au modificat, de ce nu au fost in stare sa tina ritmul modernizarii? Unde mai e „disciplinarea corpului”, „supunerea carnalului” daca doar inlocuim „rasfatul” si ne mutam lacomia dintr-o zona a hipermarketului spre alta?
Postul, in infatisarea lui contemporana, si-a uitat scopul initial. Iar modul in care sunt sarbatorite evenimentele crestine precum Nasterea sau Invierea vine in perfecta continuare. Nu, asta nu e post. Doar ne transformam pentru cateva saptamani in vegetarieni, iar apoi revenim la meniul obisnuit, multumiti fiind ca am fost, oh, atat de spirituali.
Mihai crede ca:
Sa va dau mai intai o veste proasta: degeaba va mintiti singure. Ar trebui sa tineti post. Sau, macar, sa incercati. Dupa care sa va spovediti si sa va impartasiti – daca vreti sa fiti, ca sa ma exprim in limbaj bisericesc, vrednice de a-l primi pe Hristos.
Nu ma credeti pe cuvant, poate vi se pare ca sunteti bune si n-aveti ce pacate da spre iertare. Ar fi minunat sa fie asa, dar am senzatia ca va inselati. E drept, multi sunt cei care confunda pacatele cu poruncile lui Moise si considera ca, daca n-au furat, nu si-au facut Dumnezei din chip cioplit etc sunt, automat, niste oameni buni.
Crestinii au insa o alta scara de valori: ea incepe cu cele sapte pacate de capetenie: mandria, iubirea de arginti (zgarcenia), desfranarea, lacomia, pizma (invidia sau zavistia, cum i se mai zicea), mania si lenea. Ia ganditi-va bine la propria voastra viata: sunteti sigure ca, dintre cele sapte, n-ati comis macar unul azi? Cel putin doua in ultima saptamana? Trei in ultima luna? Mira-m-as.
Poate o sa va mirati de ce sunt acestea pacatele capitale, de ce ar fi „zgarcenia” sau „lenea” mai grave decat omuciderea, furtul sau adulterul? E simplu: cele sapte pacate de aici sunt sursa, cauza sau pretext pentru toate celelalte. De aceea li se si spune „de capetenie”. Ele stau in noi mai tot timpul si, cu cat par mai inofensive, lasandu-ne sa le consumam in cantitati mari, cu atat devin mai otravitoare. Uneori stim ca e ceva in neregula: lenea, de exemplu, e combatuta de societate. Alteori insa cadem in plasa lor cu convingerea ca facem ce trebuie: nu ni se spune peste tot ca trebuie sa fim „mandri”?
Deci, mi-e greu sa cred ca n-ar trebui sa tineti post. Asta a fost vestea proasta. Acum am mai multe vesti bune:
Vestea buna e ca s-ar putea sa va prinda bine o asemenea experienta – si ma refer la viata asta, nu la cea de apoi. Postul, ca forma usoara a ascezei, exista de cand lumea si in toate religiile: crestinism (ortodox, catolic, protestant etc), iudaism, islamism, buddhism, taoism etc. Mie, unuia, mi-e greu sa cred ca un obicei uman social ar rezista zece mii de ani daca n-ar avea si avantaje.
Nici eu nu le prea intelegeam, la inceput, pentru ca faceam greseala comuna (pe care o face si DEX-ul) de a considera postul ca fiind o restrictie alimentara. Bun, inteleg ca o perioada de alimentatie vegetariana poate fi utila – si, daca nu putem s-o alegem de bunavoie, ne este oarecum impusa. Dar ce legatura au carnea, laptele si ouale cu Dumnezeu, cand insusi Iisus spune ca „pacat nu e ce intra in gura?”
Calugarii au descoperit inca din vechime: revelatiile, epifania, purificarea nu vin decat dupa o perioada de restrictii si abstinenta. Pentru a avea parte de o asemenea revelatie, pentru a li se arata Iisus, unii dintre ei tineau post negru, mancand radacini si band apa, luni sau ani intregi.
Vestea buna numarul doi e ca veti constata, cu sau fara surprindere, ca orice restrictie pe care o faceti in regimul vostru zilnic, fie el si alimentar, va va apropia de Dumnezeu. In primul rand, va va face sa va ganditi mai des la El: cam de fiecare data cand veti lua masa… Si, cu cat acordati mai mult timp gandurilor, cu atat mai mult Il veti intelege. Iar aceasta rezistenta a voastra impotriva propriilor dorinte va va face sa va simtiti mai stapane pe voi, sa aveti mai multa incredere in puterea voastra in fata provocarilor vietii in general.
Si, in fine, vestea buna numarul trei: daca va duceti la un preot, o sa constatati ca acele prejudecati legate de asprimea postului sunt niste prostii. Am auzit lumea spunand ca postul catolic e mult mai bland, ca ti se cere sa renunti doar la unul dintre obiceiurile care iti fac placere. Sa stiti ca, in ciuda reputatiei de fiinte conservatoare, opt din zece preoti ortodocsi vor proceda cam la fel daca le veti cere dezlegare: va vor permite sa consumati lapte sau oua si va vor imblanzi postul, tinand cont de faptul ca regimul de viata al unui orasean din anul 2010 cu greu nu se poate intotdeauna mula pe strictetea traditionala a postului. Sau va vor spune ca este suficient sa post o saptamana si inca o saptamana, inaintea Craciunului.
Ah, si la final, sa nu uit: orice fel de post ati tine, daca voi simtiti ca va purifica, este de-ajuns. O sa se gaseasca mereu cineva in jurul vostru care sa comenteze, ba ca degeaba nu mancati „de dulce” daca nu va lasati si de fumat, ba ca „degeaba tii post daca nu faci nu-stiu-ce”. Ignorati-i. Postul nu e nici vreo patima, nici vreo fala si nu trebuie sa fie nici un criteriu de reputatie publica. E o afacere privata: tine de voi, de constiinta voastra si de Dumnezeu.
