Ce dovleci serbam de Halloween?

Orasul s-a umplut de dovleci ranjiti, petrecerile cu tematica de Halloween au duduit inca din weekend in Bucuresti, am vazut si copii care se duceau la colindat (respectand traditia lui trick or treat), pe bloguri am dat chiar si peste retete de prajituri delicioase, dar care e musai sa arate scarbos, iar noi invatam sa ne machiem si sa ne imbracam adecvat ocaziei. Probabil eu am cam dormit in ultimii ani si m-am trezit abia acum, cu multitudinea de dovleci ranjind portocaliu la mine, intrucat nu am intrezarit toate formalitatile de import al acestei sarbatori.

Daca ii intreb insa pe cei care intind mana degraba spre rujul negru si masca de vampir pentru diseara, ce anume se sarbatoreste de Halloween, pun pariu ca voi da peste figuri incurcate. Nu ca am avea nevoie de o ocazie speciala pentru bucurie si sarbatoare, cum ar fi zice apostolii fiestelor de tot felul, dar macar, daca tot imprumutam, sa stim si cu ce anume ne cadorisim.

Ca mai mereu, nu exista unanimitate in ceea ce priveste originea unei sarbatori care combina elementele pagane cu cele crestine, pana cand a doua categorie este total diluata si de nerecunoscut astfel incat, oricare i-ar fi izvoarele, ceea ce avem azi este o sarbatoare laica suta la suta. Pana la sfarsitul secolului XX, era perceputa ca fiind primordial o sarbatoare a copiilor, asociata cu purtarea de costume, masti, decoratiuni tematice si faimosul trick or treat. In ultimii ani insa, adultii au adoptat si ei aceste activitati.

Daca va intrebati de unde vine Halloween, originea se pare ca sta in numele unei alte sarbatori All Halllows Even, ajunul „All Hallows Day”, zi mai cunoscuta in traditia catolica drept „All Saints Day”, in care se comemorau sfintii si martirii crestini si care se desfasura pe 1 noiembrie.

Teoria care se bucura de cea mai larga acceptare plaseaza originea lui Halloween in evul mediu, in ajunul Zilei Tuturor Sfintilor. O alta ii gaseste radacinile intr-un festival pagan din Irlanda antica numit Samhain, celebrare despre care se stiu putine, transformata apoi de crestini in Ziua Tuturor Sfintilor (cum s-a intamplat cu mai multe celebrari pagane care au fost crestinate, suferind o „rebranduire”). Se pare ca, in antichitate, ar fi marcat sfarsitul verii si inceputul iernii, moment care se celebra prin ospete, focuri uriase, sacrificari de animale si omagii aduse mortilor. Desi exista multe asemanari in ceea ce priveste formele de manifestare, dovezile care sa sustina continuitatea sarbatorii lipsesc, mai ales ca in Tara Galilor sau in Anglia nu exista deloc marturii privind aceasta celebrare, fapt greu de explicat avand in vedere proximitatea.

Asadar, varianta care leaga Halloween de Ziua Tuturor Sfintilor ramane cea mai plauzibila. Pe 1 noiembrie, catolicii obisnuiau sa se roage pentru sfintii si martirii Bisericii, iar pe 2 noiembrie, numita All Souls Day, pentru sufletele tuturor mortilor. Inca din Evul Mediu, se obisnuia sa se aprinda focuri pe campuri, iar acestea simbolizau sufletele pierdute din purgatoriu. De asemenea, se practica un fel de colindat, insa diferit de cel pe care il stim cu totii. Oamenii mergeau din usa in usa si ofereau rugaciuni contra dulciuri si alte alimente. Tot atunci, se organizau parade, oamenii se costumau si interpretau diferite roluri.

Sigur, toate acestea nu mai au nicio legatura cu Halloweenul zilelor noastre. Mortii nu mai sunt pacatosii pentru care se roaga credinciosii, ci au fost inlocuiti cu o galerie de monstri, vampiri, varcolaci, iar iadul a devenit un spatiu populat de personaje de desene animate. Componenta religioasa a disparut total, lasand locul numai formelor pe care, iata, ne-am grabit sa le imbratisam si noi.

Una peste alta, abia astept sa treaca si circul asta. Sa ne intoarcem la formele autohtone de balci caci, vorba aceea, avem destule. Si nu-s deloc lipsite de spectaculos. Spor la scobit dovleci!

DISTRIBUIE:

Articole recomandate
Ben Affleck si pariul de 587 de milioane de dolari: AI-ul care vrea sa schimbe Hollywoodul fara sa inlocuiasca oamenii
Oltre: eleganța naturală întâlnește confortul sezonului rece
Fall Society: noua eleganță de toamnă semnată MODIVO
25 de ani care au redefinit ”good hair day”
Articole Gastropedia
No data was found
Noiembrie în pas cu tendințele: cizme înalte, modele cozy și încălțăminte de trekking 
Sighișoara devine capitala Halloweenului!
De la uniformă militară la simbol al eleganței: povestea trench-ului Burberry, celebrată la V&A
Miuccia Prada, creatoarea care a demonstrat că inteligența poate fi cel mai puternic accesoriu din modă
Să înveți ceva nou după 40 de ani: ce se întâmplă cu creierul când ieșim din rutină
Curajul se antrenează? Ce ne învață sporturile extreme despre frică și încrederea în propriile limite
Ce sunt triunghiurile negre dintre dinți? Ar trebui să ne sperie spațiile apărute sub gingii?
Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week revine cu o nouă ediție și extinde dialogul dintre modă, artă și cultura contemporană