Daca e ceva minunat in tot conceptul de „economie de piata” si in toata liberalizarea pietei de munca, este cu siguranta faptul ca, de vreo 17 ani incoace, avem dreptul sa facem tot ce ne trece prin cap din punct de vedere profesional, sa ne angajam pe unde vrem si sa exercitam orice profesie credem noi ca ni se potriveste pentru a avea o viata implinita din toate punctele de vedere. Asta inseamna, implicit, ca toate posturile bune sunt vanate de o gramada de lume, unii mai incompetenti decat altii (si unele decat altele), de unde si nevoia de a iesi in evidenta fata de ceilalti contracandidati pentru a pune mana pe acel job sau acea functie care sa ne satisfaca intelectual si financiar.
Daca inainte era de-ajuns sa termini liceul, eventual sa faci o facultate pentru ca patria-muma sa te integreze rapid in campul muncii si sa iti petreci restul zilelor pe un santier sau sa fii un functionaras uitat de lume in spatele unui birou, astazi viata a devenit cu adevarat o lupta dusa pentru a impresiona, pentru a ne individualiza si pentru a rupe gura targului cu calificarea noastra in scopul de a ajunge pe inalte culmi profesionale.
Armele cu care se duce aceasta lupta au devenit celebrele cursuri de pregatire si formare profesionala in cele mai variate domenii. Cum de la Elena Ceausescu incoace, femeile au deprins un gust ciudat de a acumula cat mai multe diplome si titluri, aceste cursuri nu duc deloc lipsa de amatoare, se poate spune chiar ca este un domeniu aflat inca in expansiune. Partea ciudata ar fi ca, dupa urmarea unui asemenea curs de una sau doua saptamani, cam orice femeie ajunge sa se creada specialista in domeniul in care a urmat cursul. Ca lucrator in resurse umane la orice corporatie sau firma, iti este din ce in ce mai greu sa apreciezi la adevarata ei valoare o duduie care se prezinta cu teancul de diplome anexat la C.V. La orice intrebare de genul „Cunostinte P.C.?” iti va raspunde cu „Desigur, am un curs intensiv cu diploma de absolvire acreditata” desi e putin probabil ca saraca femeie sa stie cum se porneste un calculator.
Cunoasterea limbilor straine a cunoscut si ea o dezvoltare fenomenala; daca inainte era nevoie de ani buni pentru a stapani o limba grea cum e slovaca, de exemplu, astazi femeile noastre o invata la perfectie in cursuri de doua saptamani, sau cel putin asa le atesta diploma. La orice alta intrebare a angajatorului, raspunsurile sunt invariabile: „Desigur, am si diploma” astfel incat nu mai avem loc de femei care au diplome de competenta in marketing, management, resurse umane, zugraveala si zidarie, asfaltat, fierarie, tinichigerie auto, toate obtinute dupa cursuri indoielnice cu durata de la cateva zile la cateva saptamani. Ce sa mai zica saracul angajator cand se trezeste ca noua lui angajata, care pe hartie stie sa faca de toate, nu prea se descurca nici la facut cafeaua (desi are fara indoiala o diploma si in acest sens). Acest lucru nu are cum sa nu creeze anumite tensiuni si, desigur, multa frustrare pe latura angajatei, foarte suparata ca seful nu ii recunoaste calitatile deosebite pe care pana si Ministerul Educatiei i le-a recunoscut prin diplome, de unde rezultate dezastruoase in plan profesional si cariere duse de rapa.
Solutia este una singura: Constientizati ca limbile straine, lucrul cu calculatorul, mecanica sau astro-fizica nu se invata in cateva zile. In fond, pe cine pacaliti?
