Femeile sunt neintrecute in arta victimizarii. Se pricep mai bine ca oricine sa dea ochii peste cap, sa ofteze din toti rarunchii, sa si lacrimeze daca e cazul si, apoi, sa treaca la „munca murdara”, „munca de jos”. Uneori, se intampla sa mai iasa si la rampa cu o carte, proiect personal, opera pentru care au sangerat si au meditat, bla-bla. Aceasta este incercarea de a fructifica orice, chiar si zoaiele ce le-au umplut pana atunci. „Da, am fost abuzata. Sunt deprimata, aveam planuri mari, ele s-au dus pe apa sambetei si prin paturi de prin vreo cateva tari si nenumarate hoteluri. Am suferit atata, deci cred ca merit sa primesc 20 de lei pe o brosurica roz cu coperte de prost gust. Abrutizata, agresata, dar hai sa scoatem si un profit din asta, nu? Nu de alta, dar sa nu fie suferinta in van”. Bineinteles, la final nu uita sa le multumeasca frumos agresorilor.
In cazul in care nu ganditi foarte, foarte lent, v-ati dat seama despre ce tip de femeie vorbesc acum. S-a plimbat saptamana asta pe la toate televiziunile. A venit de bunavoie, mandra nevoie mare sa primeasca galeti intregi de laturi in fata, dar toate astea cu un scop nobil. Femeia e emancipata, barbatii pe care i-a testat in diferite moduri si numere sunt majoritatea niste porci, ce ghinion ca s-a intamplat asa, dar iata a avut material pentru o carte. S-a documentat pe propria-i piele, a fost singura degustatorul si criticul dejectiilor.
Nu as avea nimic impotriva manifestarii „artistice” a femeilor. Daca strategia ar fi fost coerenta si daca nu ar fi incercat sa ofere un produs bizar, o strutocamila hidoasa, deloc simpatica. Inteleg ca este nevoie si de astfel de aparitii, reteta nu e noua, de provenienta romaneasca. In Anglia, a aparut in urma cu ceva ani un jurnal al unei prostituate de lux londoneze – Belle de Jour, care s-a vandut, bineinteles, foarte bine. A urmat si la noi varianta autohtona – Belle de Nuit (s-ar putea sa le fi incurcat intre ele, deh au imaginatie limitata), cu tarfa bucuresteana, cu identitate necunoscuta. Ce mi-a crescut gradul de lehamite in cazul de fata a fost pretentia de a fi altceva a femeii. Ea nu spune doar „da, sunt/ am fost prostituata”, nu, ea spune ca e jurnalista. Se erijeaza in pozitia de critic al societatii romanesti. Pozeaza in asuprita, in victima, iar povestea pe care o propune este dintre cele clasice.
Provinciala de 19 ani venita dintr-un orasel mizer intr-o capitala veroasa si sclipicioasa cade prada unor cercuri de influente, isi pierde locul de munca si este nevoita sa se „reprofileze”. Locul de munca se muta de la terenurile de investigatie la cearsafurile de budoar, de la pix la un alt fel de instrument. De la Gherla la camere de hotel si la inghitit chiar si cand nu i-e foame si tot asa. Vai, visul ei de a face cariera cu condeiul i-a fost facut tandari de niste politicieni si patroni de ziare corupti si lasi. Adica, ce vreti sa-mi spuneti: ca de indignare, te vinzi? Gata, esti ranita, iti iei jucariile si hotarasti sa exersezi pozitii pentru cine ofera mai mult?
Imi pare rau, dar n-am intelegere pentru asa ceva. N-am nimic impotriva prostituatelor, de lux sau de mizerie, care recunosc glodul in care se zbat cu voluptate sau nu. Dar ceea ce nu prea diger este sa vad cum, peste excremente si diverse secretii, se intinde un sirop lipicios de dulcegareala, o glazura de victimizare si o crema de aroganta. Caci duduia in cauza plange din ochi, dar, in acelasi timp, falfaie mandra din coada. Ma intelegeti: cu jumatate de gura e victima, iar cu cealalta e femeie realizata, orgolioasa, care-si invita chiar si progenitoarea la lansarea cartuliei roz, care organizeaza diverse campanii sociale si-si zice „profa’ de sex”.
Sigur, Laura Andresan nu este un caz izolat. Este vorba de o categorie extinsa de mici laure andresane, andresanizabile sau andresanizate deja. In multe dintre semenele noastre, pandeste o creatura cu buze mari, urechi ciulite si ochi lacrimand, dar dezbracata, cu membrele larg deschise, lubrifiantul si dildo-ul in posetuta. Ziua se duce la psiholog ca a fost traumatizata, iar seara la bordel, ca deh, o fata trebuie sa si munceasca, nu?
Poate ca intr-adevar ele se pricep la ceea ce fac. Sunt maestre. Stiu sa faca sex si sa vanda sex. Dar sa nu incerce sa-mi vanda asta intr-un alt ambalaj. Sa nu-mi spuna ca e „povestea vietii mele, drumul devenirii mele” de parca ar fi infipt vreun steag pe luna sau ar fi escaladat varful Everest schioapa fiind de-un picior si cu spini in talpa celuilalt picior. Ce este si mai amuzant e faptul ca femeile astea isi imagineaza ca sunt importante. Iata cum se autoevalueaza madama in cauza: „Interzis este cuvantul cu care societatea imi eticheteaza orgasmul. Mii de maini se ridica in aer si ma arata cu degetul. Privesc spre multimea agitata si nu inteleg ce am facut?”. Voi, cititori si chiar si cititoare, va obositi sa etichetati in vreun fel orgasmul madamei? Eu, unul, recunosc, sunt mai ignorant din fire si inca nu m-a preocupat pana acum chestiunea aceasta „arzatoare”, n-am ridicat nici mana, nici piciorul, nici alta componenta a mea. Am stat calm, mi-am dus viata in bezna fara sa stiu nimic despre orgasmele madamei. Dar ea tine mortis sa ne faca pe toti sa avem o pozitie. Ne vara materiale sub nas, ne asalteaza, ne agaseaza. Si acum pot sa spun clar, dupa atata agresiune mediatica: orgasmul madamei e fals, scartaie din toate incheieturile, e prost mimat, dantura din gura cu care-l tipa e putrezita si rujul de proasta calitate.
In conditiile astea, astept cu maxim interes confesiunile brailencei sexoase, memoriile Alinei Plugaru si jurnalul Evei Carpati. Sa avem cat mai multe exemple de evolutie feminina. Sa ne spuna toata cat de implinite si pline se simt ele, cum isi astupa golul interior cu de toate, indiferent de dimensiuni, cum dimineata cand ajung acasa se simt pangarite, vai, dar emancipate.
