Desi poate suna paradoxal sau cel putin un pic masochist, femeile, cu toate ca se plang in permanenta ca au fost blestemate sa fie cele care aduc pe lume copii si suporta cele noua luni de chin incununate de travaliul propriu-zis, in fapt adora copiii si abia asteapta ziua in care ii vor avea pe ai lor.
Barbatii, fiinte rationale, iubitoare de libertate si nedornice de a-si aduce pe cap un munte de probleme inerente aparitiei pe lume a unei fiinte mici si neajutorate ar prefera, se pare, sa traiasca ei vesnic si sa nu isi mai faca griji pentru chestii de genul perpetuarea speciei si schimbul de generatii. Femeile, in eterna lor lor atitudine duplicitara ar prefera sa faca multi copii pentru a fi sigure ca omenirea nu va scadea numeric in urmatoarea generatie dar numai in conditiile in care au un partener stabil caruia sa ii poata reprosa permanent cat de greu este sa aduci un copil pe lume.
Oricum, contemporaneitatea a adus cu sine o notiune care nu prea exista pana in secolul trecut:’planning-ul familial’. Aceasta inventie deosebita se refera mai ales la faptul ca partenerii au drepturi egale in alegerea momentului si locului in care li se vor naste progeniturile, metodele contraceptive permitindu-le sa profite din plin de placerile vietii in doi fara grija unei sarcini nedorite. Observam cresterea rolului activ al barbatului in luarea marii decizii, acea decizie care le va schimba pe veci viata amandurora. Este oare insa barbatul cu adevarat egal in drepturi in ceea ce priveste alegerea momentului aducerii pe lume a unui copil, este doar manipulat, are doar impresia ca parerea lui conteaza sau chiar poate pune piciorul in prag?
Daca analizam orice cuplu ne dam seama ca opiniile unui barbat in ceea ce priveste planning-ul familial nu numai ca nu au nicio importanta dar chiar se ajunge la situatia in care barbatul este santajat sistematic pana este adus la parerea cu consoartei. Prima manevra in acest sens, daca ea isi doreste un copil si el nu, este sensibilizarea. Aceasta consta in tot soiul de trucuri care incep cu gadilarea tuturor copiilor de prin parcuri, izbucnirea in lacrimi la filmele in care apar si copii sau abaterea pe la raionul de haine pentru micuti cand se duc impreuna pe la supermarket. Daca acestea nu tin si el nu da inapoi se apeleaza la socrii care il suna ingrijorati si ii tin discursuri cum ca in viata unui om vine un timp cand simte ca trebuie sa lasa ceva in urma. Deja exasperat el incearca sa ii explice plin de tact ca nu este totusi timpul iar ea apeleaza la ultima arma si anume: este corpul meu si nu imi dictezi tu ce sa fac cu el. Cam ca in toate disputele inutile dintre barbati si femei (inutile deoarece barbatii nu realizeaza de la inceput ca nu au nicio sansa), acesta este momentul in care el constientizeaza ca de fapt decizia a fost deja luata si incuviintarea lui nu era absolut necesara asa ca, ranit in orgoliu, accepta doar ca pentru a nu parea ca s-a trecut peste capul lui.
La final, un sfat pentru toti barbatii care citesc din greseala acest articol: Daca mergeti prin parc si sotia incepe sa se minuneze de cat de dragut este vreun copil, singura sansa de a nu deveni tatic este abstinenta, desi nici ea nu poate fi 100% sigura.
