Au venit spaniolii. Cata frunza, cata iarba. Hotelurile si-au umflat preturile (pe unele site-uri, tariful unei nopti de cazare intr-un hotel de trei stele ajunsese la fabuloasa suma de… 6000 ron) urmand aceeasi lege a lui “hai sa-i jecmanim acum caci nu se stie cand ii mai prindem”. Presa s-a “primenit” si ea, cum a stiut mai bine. Antena 3, bunaoara, a postat pe site un clipulet in spaniola in care, pe langa informatii legate de mijloacele de transport in comun, schimb valutar sigur, li se spune vizitatorilor ca in Bucuresti nu se fura mai mult ca-n alte parti si ca avem multi “perros callejeros” (caini fara stapan), dar dintre acestia putini sunt periculosi, restul fiind “iubitori si curati” (!). Sa fi fost un indemn mascat pentru ca turistii sa nu plece cu mana goala, ci cu un insotitor… canin?
Cum au debarcat, cum s-au trezit asaltati de intrebari. Nu toate din registrul fotbalistic. Ci si din cel… feminino-sexual.
Cand aud din gura jurnalistilor “ce parere aveti de femeile din Romania?”, ma apuca o puternica senzatie de greata. De ce ai intreba asa ceva un turist strain? De ce nu il intrebi ce parere are de pensionarii din Romania, de studentii din Romania, de functionarii din Romania? De ce despre femei? De asemenea, cand vad titluri precum Astazi Bucurestiul e Capitala Fotbalului. Le oferim spaniolilor reteta unei finale de succes: fete frumoase, mancare buna si muuuulta bere, am aceeasi senzatie. Pe care toata repetitivitate si tot caracterul extrem de previzibil al intervievatorilor nu mi-o pot disipa.
Presa dovedeste, a cata oara, o lipsa crunta de imaginatie. Nu stiu ce sa intrebe, iar curiozitatile jurnalistilor graviteaza mereu in jurul acelorasi biete subiecte, deloc erecte: femei, bautura si mancare. Modul in care pun intrebarea, pe modelul “nu-i asa ca”, face extrem de previzibil raspunsul. Gazda care isi lauda singura marfa. Oaspetele nu are altceva de facut decat sa confirme sub presiunea “admiratiei” cersite cu mitraliera microfonului: “da, femeile sunt frumoase”.
Problema nu consta doar in lipsa de imaginatie a jurnalistilor. Ci ne confruntam cu o chestiune de profunzime. De ce defilam cu frumusetea, reala sau nu, a romancelor? Ne marketam ca o tara cu turism sexual de calitate, dar la preturi imbatabile? Asta e atuul unei tari? Suntem Thailanda?
Cel mai neplacut ma surprinde cand vad jurnaliste balacindu-se voioase in acelasi cliseu. Chiar in timp ce redactam acest material, m-a sunat o prietena. Observase aceeasi atitudine stupid-sexist-heirupista. Pe un post de stiri, reporterita intreba un spaniol “Sunteti pentru prima data in Bucuresti?”. Abia a apucat omul sa confirme, ca au si inceput sa rasune clopotelele penibilului “Ce parere aveti de romance?”. Raspunsul a venit natural, dar destabilizator pentru jurnalista “Nu stiu… am ajuns acum 10 minute, n-am apucat sa le vad. Unde sunt?”. Ar fi amuzant daca n-ar fi trist.
Avem faima aceasta, nu discut acum cat de intemeiata e sau cat e doar un mit promovat de media. Aceea a localnicelor “frumoase”. Nu discut nici despre ce inseamna frumusetea sau cat de corelata e ea cu eleganta si demnitatea. Ma intriga doar plasarea noastra, ca tara, intr-un teren atat de riscant, precum cel al promovarii prin intermediul… nurilor bastinaselor.
M-as impaca si cu asta daca n-as constata o pozitie cel putin suspecta, o revolta ipocrita atunci cand media din vest ne prezinta drept sursa majora de… prostituate. Dublul standard ma nedumereste: e ok sa ne laudam noi, dar cand pun altii degetul pe “i”, bomboana se transforma in pilula. Sexismul propriu e sanatos, e benefic, discriminarea altora e ciuma. Sa ne decidem asadar, dragi jurnalisti. Ori suntem o tara de femei atragatoare, plasate strategic pe trotuare si in cluburi, gata sa faca sederea cat mai placuta microbistilor spanioli si defilam cu ele, fiind o resursa umana care se bucura de larga apreciere, ori suntem demni si refuzam distinctia de mari exportatori de muncitoare pentru piata occidentala?
