Bigudiurile „deruleaza” limba

Cu toata reclama care se face in ultima vreme mersului la psiholog, totusi cabinetele acestora au de infruntat o competitie acerba din partea unei categorii profesionale la care nu s-ar fi gandit in veci, decat, cel mult, in postura de pacienti. Si adversarii lor actioneaza in niste cabinete, si acestea au canepele, si aici trebuie sa-ti faci programare numai ca se numesc „salon de coafura”, „beauty salon” si alte variatiuni.

Femeile au simtit tot timpul nevoia sa se destainuie cuiva. Preaplinul lor intelectual si sufletesc ameninta mereu sa dea pe dinafara, este ca o oala sub presiune. Orice gand sau simtamant trebuie „ejectat” de urgenta, de parca ar fi un organ atins de cancer si doctorul ar fi impus extirparea lui, de teama ca maladia sa nu se extinda. Asa reactioneaza specia feminina atunci cand simte ca are ceva de impartasit. Activitatea cerebrala de orice factura este imediat detectata de deja faimoasa intuitie feminina cu o acuratete mai mare decat un ecograf. Evacuarea se cere a fi efectuata fara intarziere, nemaicontand locul sau partenerul in fata caruia au ales sa-si verse „preaplinul” sufletesc.

Ceva insa le mana mereu spre faimoasele cabinete de infrumusetare. Cumva cele doua activitati de baza care se desfasoara in aceste stabilimente ajung sa fie complementare, tunsul si vopsitul parului atrag dupa ele confesiunile. Nu conteaza temperamentul femeii in cauza, pe scaunul de la coafor, pe masa de epilare sau pe cea de la pedichiura, se spune tot. Mirosul de ceara, sunetul foarfecelor, mesele cazand in valuri pe podea creeaza cu toatele o atmosfera care este perceputa de femeie ca fiind propice destainurilor.

Ce urmeaza sa fie „varsat” acolo cu un debit mai mare decat cel al parului proaspat tuns, cazand in valuri, mai ceva ca grasimea topita din timpul operatiilor de liposuctie? Ei bine, dragii mei, imi pare rau ca trebuie sa va sperii din nou, dar subiectul principal de conversatie suntem tot noi. Se discuta despre succesele noastre, dar mai ales despre esecurile noastre. Sa te fereasca sfantul de noaptea in care tu ai adormit, neimpresionat de gesturile ei mai mult decat graitoare. Se te fereasca mai ales daca a doua zi ea urmeaza sa mearga la coafor. Macar psihologii se presupune ca se supun cerintelor confidentialitatii. Despre coafeza nu poti spune acelasi lucru.

Nu ca ea, partenera ta de viata, ar depune vreun efort in acest sens, ar cauta sa-ti menajeze cumva imaginea in ochii vecinilor de bloc, ai celor de pe strada sau a intreg cartierului. Toate fiintele din acel cabinet vor mari ochii, ii vor da peste cap, vor suspina a compasiune, vor exclama si se vor tangui cand vor afla ce viata amara duce ea cu tine. Desi nu foloseste sintagme precum „complexe”, „frustrari”, „conflicte”, „nosce te ipsum” sau orice alte cuvinte ii mai excita pe psihologii de meserie, coafeza isi face bine treaba. Stie cum sa provoace, si asta fara un efort prea mare, stie cum sa planteze o samanta si fructul se „coace” instant, sub ochii ei si ai tuturor clientelor.

Cu toate ca stim cu totii ce se intampla in spatele usilor cu tarife la epilat (ati vazut cata lipsa de pudoare, apropos? Aflam despre zone in legatura cu care ne-ar fi placut sa credem ca, intr-adevar, nu exista fir de par), tot incercam, fiind in natura noastra, sa aflam ce declanseaza cu adevarat potopul marturisilor. Cum cele pe care le credeam ca avand o alta fire se incredinteaza cu trupul, pilozitatea, acneea si sufletul lor unor femei pe care nu le cunosc si de alta factura? Ce dezleaga limba? Ce inlatura zavorul decentei si al discretiei odata ce pun piciorul acolo?

Daca va incumetati sa treceti pragul unui salon de coafura (am vazut astfel de temerari), ciuliti urechile. Numele proferate acolo pot fi cu usurinta schimbate cu ale voastre si povestea cucoanei cu bigudiuri si unghii lungi si rosii incepe sa semene cu a ta.

Data fiind situatia, daca „partenera” voastra se duce suspect de des la stilist, make-up artist sau cum le mai place lor sa fie numiti (desi nu vad arta in a intinde ceara pe un picior), ai face bine sa te intrebi daca nu cumva o mana si altceva, in afara dorintei de „a se face frumoasa”. Nu motivatia estetica este singura. Cand vine inapoi spre tine, pe langa artificiile de la exterior, apare, respectand un sistem de corespondente subtil, mult mai goala interior. Curatarea, aproape coroziva, a avut loc. Acum nu ai decat s-o umpli iar de nemultumuri. Se va duce sa le „vomite” saptamana viitoare.

DISTRIBUIE:

Articole recomandate
25 de ani care au redefinit ”good hair day”
OMODA & JAECOO dezvăluie viitorul la Paris
Back to City Chic: intoarcerea in oras, in stil Italian
Kiko
KIKO MILANO MATTE DIARIES LIMITED EDITION
Horoscopul dragostei in martie 2012
Peste 400 persoane au participat la Crosul Padurii, derulat la finalul lunii mai 2011
Trateaza-te singura
Noutati in designul interior
Imbunatatirea stilului vestimentar
Casa eco