Colegul meu Valentin v-a povestit intr-unul din articolele trecute despre asa-numita femeie fatala. V-a cam spus si ce inseamna asta. V-a spus ca trebuie sa aratati bine-bine, la exterior, interiorul nu ne intereseaza aici, oricat ati avea impresia ca frumusetea asta interioara conteaza. Si ce sa nu faceti pentru a nu fi, a cata oara, ridicole si penibile. Se pare insa ca nu i-ati acordat prea mult credit si ati hotarat sa riscati. Sau sa va bazati pe faimoasa intuitie care va spune in fiecare zi, informandu-va eronat, ca in fiecare se ascunde o frumusete, o felina superba care poate imblanzi orice barbat.
Doamnelor, am noutati pentru voi. Stiu ca sa fiti numite sarace cu duhul nu va deranjeaza asa rau sau nu atat de vehement pe cat ar fi posibil. Stiu ca sunt lucruri la care reactionati cu mult mai multa ardoare. Dar, pe langa un intelect debil, mai aveti o meteahna: majoritatea sunteti, ei bine, sunteti urate. Asta e si pace.
O urata poate fi o prezenta normala si, pana la urma foarte confortabila, in vietile noastre. O urata este umila, tacuta, nu-si permite sa fie isterica tocmai pentru a nu accentua si mai mult lipsa de frumusete. Poti reprosa unui chiuaua ca este un caine urat? Nu, aceasta dihanie exista si atata tot. Nu este vinovat, nicio responsabilitate nu apasa pe umerii lui fragili de patruped miniatural. Daca ar incerca insa cumva, sa-si cosmetizeze esenta si sa incerce sa para drept doberman, atunci, da, am avea o problema.
Eh, cam asa sta situatia si cu cele mai putin inzestrate de natura, ca sa folosim un eufemism. Asa asistam la spectacole hilare, dar dureroase pentru ochi si spirit.
Intr-o seara, ma aflam intr-un club de fite. Stateam linistit in compania unor prieteni la bar, savurandu-ne bauturile. Deodata, brusc, armonia care plutea intre noi a fost intinata. Au existat ceva semne prevestitoare, e drept. Eu insa luand mai degraba in calcul varianta unui cutremur, mi-am continuat activitatea impasibil si neprihanit. Nu stiam insa ca ce va urma va fi mai rau. Cu mult mai rau.
Mai intai se aude un zumzet de pahare, un zanganit de vesela, cam ca atunci cand trece tramvaiul. Un monstru se apropie de mine zguduind podeaua. Isi arunca poseta pe bar, isi trage scaunul sub posteriorul generos si simtindu-se cam incatusat in rochia rosie, mulata, in care fusese varat cu sila in acea seara. Nu i-a pasat ca intrerupea conversatia pe care o aveam cu prietenul meu, pur si simplu a ocupat tot spatiul si aerul dintre noi, alegand chiar scaunul de la mijloc.
Poate se facuse cald, poate se stricase aerul conditionat, dar atmosfera devenise sufocanta in mod sigur. Dupa ce ne-a agresat prin interventia ei vijelioasa, au urmat sa curga inspre noi o serie de emanatii care acopereau si mirosul de bere si odorizantul din bar si orice alte mirosuri din preajma.
Oare a fi femeie fatala inseamna sa-i subjugi pe ceilalti in toate sensurile cuvantului? Inseamna sa le inunzi spatiul vital cu tonele de parfum pe care-l distribuise cu generozitate peste trupul la fel de generos? Sa trezesti mila celor din jur pentru bietele articole vestimentare care pe trupul tau plang, tipa dupa ajutor? Asta ati inteles voi din mitul femeii fatale?
Ceea ce va pot spune este ca nu am fost gentleman in aceasta situatie. Sub nicio forma si cu toata bunavointa din lume, nu as fi salvat acea biata rochie, destinata in mod clar, unui altfel de persoane. Si cred ca toti barbatii din bar mi-ar aproba impasibilitatea. Si nici nu am simtit impulsul de a o invita la un dans, „cheek to cheek”, cum zice cantecul.
Nu va faceti griji, insa. Numarul artistic s-a produs si fara concursul meu sau al vreuneia dintre fiintele de sex masculin din incapere. Senorita, la un moment dat, siderata de lipsa de reactie si apatia noastra, a insfacat un scaun si s-a asezat pe un mic podium ocupat de obicei de trupe ce canta in barul respectiv. S-a asezat picior peste picior, cu miscari ce sa voiau lascive. Am sperat din toata inima ca nu incearca sa repete figura Sharon Stone. Stiti la ce ma refer.
Eu am sperat, dar recunosc ca mi-a fost teama sa ma uit. Cine stie ce abisuri mi se deschideau in fata si, credeti-ma, nu eram pregatit sa le infrunt. Dupa ce a schitat un dans ale carui origini mi-a fost imposibil sa le detectez (zvacnet din cap, tremurat de sold, balanganire de sutien, iar zvacnet, dat din picior), a luat o tigara, a invartit-o un timp, apoi vazand ca nu sare nimeni, din nicio parte, cu o bricheta, si-a aprins-o singura de la instrumentul propriu prevazut cu luminite fosforescente.
Pe parcurs se pare ca femeile tind sa incurce lucrurile in mod iremediabil si cu multiple consecinte pe plan estetic. Sigur respectiva „Lady in red” pricepuse ca o atitudine de femeie fatala va aduce la usa ei cohorte de admiratori, unul mai vrajit decat altul. Daca mai aveam putin si lesinam, lady in red, nu este din cauza farmecelor si nurilor tai. Nici faptul ca, dorind sa demonstrezi ca ramai la fel de sigura pe tine chiar si in stare de ebrietate, ai dat peste cap, gogalt-gogalt, trei pahare de vodca. Sa mai spun cum ai adormit cu capul pe bar asteptand, biata nimfeta de 90 de kg, ratacita intr-o lume rea si neprietenosa, ce e indiferenta la valoarea autentica pe care o emanai valuri-valuri, ca cineva sa se ofere sa-ti cumpere ceva de baut (cum ai vazut tu in filmele din care ti-ai inspirat atitudinea) sau sa te conduca pana in fata usii unde abia asteptai sa-i dai cu flit ca doar nu esti asa, fitecine, ci esti o adevarata veritabila autentica si reala femeie fatala?
Cateva cuvinte as vrea sa va mai spun. Oare nu v-ati gandit ca, daca sunteti fatale, puteti deveni uneori si letale? Si asta nu cred ca va doriti. Sa nu uitam, gradul de fatal este dat de privirile admirative pe care le treziti. Ergo, fara admiratori, fara priviri. Ne-am inteles? Nu puteti fi fatale fara noi.
