Exista un set de intrebari care scoate din minti orice barbat. Stiu ca va spun degeaba si ca primele intrebari pe care le veti pune vor fi chiar acelea, alea insuportabile, care apar la fel de placute ca o bormasina ce se aude duminica dimineata dupa ce toata sambata noaptea ti-ai petrecut-o la un chef. Dintre aceste intrebari, un loc special, indeajuns de special incat sa-mi merite atentia, il ocupa stupida intrebare „La ce te gandesti?”.
Tintele nefericite ale acestei imbecile intrebari suntem chiar noi. Pe ele nu le intreaba nimeni niciodata asta. Banuiesc ca actiunea pe care o executam pare atat de insolita in universul feminin incat nu se pot abtine. Ceva le atrage atentia: o fiinta ganditoare este pentru ele un peisaj exotic, o aparitie nemaipomenita, un fenomen al naturii iesit din norme, ca o bucata de meteorit pe care o gasesti printre razoarele de patlagele si varza.
Confruntate cu ciudata panorama, inainte sa apuce ele insesi sa cugete, instinctual se reped cu „La ce te gandesti?”. Dupa ce-si revine din uimirea initiala, dupa ce este de-a dreptul captivata de spectaculosul posturii unei fiinte ganditoare, pe femeie o apuca panica. O panica infioratoare, paralizanta. Pentru ca, orice ar face, ea nu stie ce se intampla intr-un craniu. Nu ar interesa-o in mod deosebit asa ceva. Sunt alte activitati ale corpului uman care o preocupa infinit mai mult. De pilda, cum se vede fesa dreapta comparativ cu cea stanga atunci cand se angajeaza intr-o actiune de deplasare intr-o multime si i-ar placea deosebit de mult sa stie ce latura o avantajeaza mai mult si din ce unghi ar trebui sa fie privita de un trecator oarecare, din cartierul Rahova, care se intampla sa treaca pe la Piata Romana de doua ori pe saptamana, chiar in dreptul covrigariei de pe strada care da in Amzei. Sigur ca ar fi preferabil ca itinerariile celor doi sa se intersecteze la ore cand traficul nu este atat de intens, dar femeia a invatat sa se descurce cu haosul care domneste in jungla urbana si sa-si potenteze in mod egal si nediscriminatoriu cele doua fese pe care le are in posesie.
Asadar, am stabilit ca activitatile cerebrale nu o intereseaza in mod deosebit si ca ar fi extraordinar de socata sa afle, de pilda, ca pana si fesele ei, indiferent de unghi, sunt „guvernate” tot de chestia aia cenusie si ridata la unii, „proaspata si neteda” la altele, din cutia craniana. Becul lui Pavlov este pentru ea, in acest caz, faptul ca ceva se intampla legat de tine si ea nu stie ce anume. E fericita cand stai si te uiti la meci, de pilda, pentru ca e vorba de o activitate simpla, pe care o poate urmari si o poate intelege. E ok si cand te duci la munca, si cand faci orice e vizibil, in general.
Faza asta cu ganditul insa o destabilizeaza total si e posibil sa-i afecteze inclusiv ciclul menstrual, sa-i produca urticarie si iritatii in zone greu accesibile. E ceva dubios acolo, fara urmari vizibile. Adica nu e ca si cum te gandesti, ai fata aia incruntata si aducatoare de riduri – dupa cum, panicoasa, observa ea – si dupa aia te duci sa duci masina la spalat sau sa plantezi copacei in fata blocului. Nuuu, tu esti uneori tare ciudat: ai fata aia care indica faptul ca gandesti, nici nu vorbesti cu ea, ii raspunzi monosilabic ca ea sa constate, dupa o jumatate de ora sau o ora, ca nu se intampla nimic! Nu faci nimic, nu se schimba nimic in realitatea inconjuratoare si ea crede ca ganditul asta trebuie sa aiba niste urmari in plan concret care sunt vizibile si masurabile.
Daca acestea nu apar, atunci e clar ca se intampla ceva ciudat. Ceva bolnav. Eventual ca esti un pervers. I se pare ca ganditul asta „aiurea” e ca masturbatul. Nu rezulta copii, nu se coc fructe, nu se intampla nimic. Si daca n-ar fi ceva bolnav si rusinos, de ce ai mai face-o asa pe ascuns, de ce nu poti gandi si tu normal, ca toata lumea, in vazul tuturor? Si, mai ales, intrebarea suprema: „DE CE, MA ROG, NU POT STI SI EU LA CE TE GANDESTI?”.
Am vazut femei atat de panicate de ganditul asta misterios al barbatilor lor incat toata ziua incercau sa ghiceasca in cafeaua lui la ce se gandeste el atata. Asta e boala curata, ziceau ele. Ce se petrece dincolo de frunte e privit ca un abces de ele, ca o posibila infectie exotica si trebuie starpit de urgenta. Uneori cheama preotul sa-i demonstreze barbatului bolnav ca atata gandit nu face bine si ca de la ganduri vine dracu si cine stie in ce dai. Sau ajung la concluzia la gandurile duc la depresie si la imputinarea trupului. Intre timp, il injura vartos pe cel care a avut primul ideea ganditului ca daca nu se apuca el, nu mai gandea nimeni si ce bine ne era acum.
Femeile mai moderne nu pricep si pace de ce statul nu finanteaza vindecarea oamenilor – a se citi “barbatilor – de boala asta tainica si rusinoasa, mai ceva ca o bts. Se zvoneste ca in curand pun la cale un miting.
