Ne mandrim uneori cu faptul ca omenirea a evoluat. Atunci cand ne gandim la cum functiona, de pilda, societatea in Evul Mediu, cand o parere contrara curentului general, sub orice forma ar fi functionat acesta (religie, monarhie) atragea dupa sine o lapidare, o ardere pe rug si, in cazul cel mai bun, o amputare, ni se pare ca ne aflam la ani lumina. Ca acum suntem toleranti, intelegatori, iubitori.
In zilele noastre,exista ONU, exista UNICEF, exista Crucea Rosie, exista mii si mii de ong-uri care strang fonduri, militeaza, ajuta. Cam pentru orice grup defavorizat, discriminat, dintr-un punct de vedere sau altul, s-au format organizatii, mai mult sau mai putin eficiente, care sa-i sara in ajutor. Mai exista si gale de binefacere, teledoane, donatii de tot felul. Vedetele canta gratis, interpreteaza gratis, iar banii stransi se duc pe undeva in lumea a treia. Asteptam mereu ca bogatii acestei lumi, personajele din topul Forbes, cei care conduc Bentley-uri si isi fac vacantele prin Monaco sa se lipseasca de o bucatica din preaplinul lor si sa dea ceva pentru saracii lumii. Sa multumeasca sortii care a fost generoasa cu ei si cruda cu cei multi. Mereu ridicam ochii si asteptam.
Dar sa stiti ca nu exista numai bogatii lumii. Mai existam si noi, cei de mijloc. Noi care nu o ducem extraordinar de bine, noi cei carora luxul ne este inaccesibil, dar care avem totusi parte de cele necesare. Si de un surplus.
Nu vreau sa pozez in „filantroapa moralista”, nu vreau sa trag pe nimeni de urechi si de buzunare. Nu as putea face asta din moment ce eu sunt prima incriminata. Se intampla doar ca uneori sa fac anumite conversiuni. Am in minte un convertor care transforma bunurile pe care dau eu banii in vieti salvate. Suna crud, suna oribil, dar rimelul meu costa cam cat supravietuirea timp de o luna intreaga a unei familii de sud-saharieni.
Cand pun astfel problema, nu mi se pare ca mai suntem atat de departe de intunecatul Ev Mediu. Si am impresia chiar ca am fi “castigat†enorm la capitolul “superficialitateâ€. Oamenii aceia mureau, de multe ori, si din cauza ignorantei. Nicio grija, se intampla si astazi. Ne e teama de necunoscut si de aceea il respingem pe cel care se inchina altui dumnezeu sau pe cel care are pielea de alta culoare. Insa nu mai suntem chiar atat de ignoranti. Mai stim cate ceva. Stim ca undeva un chinez a muncit o luna intreaga pentru poseta care ni se balangane noua pe umar. Si stim si ca el a fost platit cu 30 de dolari pe luna. Iar geanta este comercializata la pretul de 300. Stim cate pungi de orez pentru o familie de subnutriti din Sudan s-ar putea cumpara cu banii pe care noi ii dam pe o… lumanarica parfumata. Acesta este pacatul nostru: ca stim si ca vedem.
E incomod sa stii ca un moft in lumea occidentala echivaleaza, financiar, cu supravietuirea in zonele „defavorizate”. Pentru ca, da, uneori viata chiar se traduce in bani. Si cand stii asta parca incepi sa inghiti cu noduri trufa belgiana cumparata de la Leonidas cu 20 de lei suta de grame. Pentru ca, este clar, pentru mine nu se termina lumea daca nu mananc azi praline. Si parca incep sa te doara ochii atunci cand deschizi debaraua si vezi ca ai zeci de perechi de incaltari, din care nu mai esti capabila sa alegi, iar in timpul asta, undeva se infrupta un corb din lesul unui copil mort de frig. Sau, cand pui mana pe telefon sa-ti faci o programare la cosmetica. Pentru ca, ce sa spun, te deprima imaginea punctelor tale negre si parca si fruntea ta arata mai “incarcata†decat de obicei.
Nu as vrea sa continuu si sa spun ca suntem cu totii partasi la nefericirea acestei lumi. Ca atunci cand stii si taci si mergi mai departe si nu intorci capul, ai pacatuit deja. Dar uneori – si in astfel de momente, recunosc, simt cum ceva ingrozitor ma apasa, ca si cum toata vina lumii ar atarna deasupra capului meu – mi se taie respiratia si simt un numar de victime pe care le-am adunat, de-a lungul timpului, in spate. Somalezi, birmanezi, cubanezi, tibetani. Toate rasele si toate popoarele. E o culpa colectiva si ma intreb cand ne vom trezi si cand ne vom privi in ochi si ne vom asuma.
E neplacut, nu? E crud. Parca nu ai vrea sa stii. Parca ai prefera sa nu iti constientizezi egoismul si vanitatea, ajunse parte integranta a omului modern. Dar nicio grija. Un intreg sistem sare in ajutorul constiintei tale chinuite, inca de la primele semne de trezire. De undeva, se va intinde o anestezie. Caci problematizarile nu sunt necesare functionarii sistemului. Din contra, lumea nu te vrea asa. Lumea te vrea consumator. Lumea nu vrea sa renunti tu la bucatica aceea de ciocolata, la dresurile acelea de matase, la posetuta ta cu paiete, la tocurile tale Louboutin, la toate brandurile si cristalele si smacurile. Pentru ca egoismul, vanitatea, inconstienta, lipsa de compasiune, ei bine, da, toate acestea sunt mai profitabile, mai „viabile” decat mila, decat empatia. Valorezi mai mult adormit, robotizat, imaginandu-ti ca viata ta s-ar sfarsi fara oja roz si fara parfumelul acela decat lucid. Si totul, absolut totul conspira ca sa ne readuca in starea de vite somnoroase.
Si pe ecranul televizorului, va aparea o doamna cu ten luminos, buze voluptuoase si gene matasoase. Si ea iti va spune ca meriti. Sau ceva asemanator. Si tu o vei crede.
