Ce ne facem, doamnelor cu fidelitatea asta?
Ca daca nu ne omoara ea pe noi, o omoram noi pe ea… Unde ne duce nebunia asta de fidelitate? Ca parca nu se mai opreste vartejul asta, mai doamnelor, si ma ameteste, si ma tulbura si-mi da sangele pe nas de atata fidelitate…
Pana la urma, ce inseamna ea, aceasta stapana cu biciul de matase, aceasta matroana cu fuste largi si unghii false. Sa nu-mi spuneti ca fidelitatea e atunci cand simtim ca nu mai avem nevoie de nimeni si nimic in afara de el, ca e o stare fireasca, ca ne invaluie si ne protejeaza! Sa nu-mi ziceti asta ca va pocnesc!
Si daca sunteti fidele, mai doamnelor, e doar pentru ca sunteti prea lenese. Da, m-ati auzit, va e lene sa va uitati in stanga si-n dreapta, va e lene sa deschideti gura si sa scoateti doua vorbe interesante, va e lene sa scoateti degetele din urechi si sa auziti ca in jurul vostru vuieste lumea, zvacnesc inimi, fosnesc trupuri.
Sau poate nu sunteti lenese, poate ca ma-nsel, poate nu e lene. E frica. Frica pana-n maduva oaselor, ca fara fidelitate ramaneti cu … buzunarele goale. Asta e fidelitatea, te-mbraca, te apara, te sprijina. Dar cand nu mai e ea, lumea e o jungla, plina de torsuri catifelate, de gambe atletice si nu numai, sa nu credeti ca asta e tot, e plina de tot felul de oameni, frumosi, pe dinauntru si pe dinafara, oameni care te fac sa razi, oameni sensibili, puternici sau vulnerabili, oameni inzestrati pe care-i admiri, oameni sfarsiti pe care-i compatimesti.
Si ce te faci atunci cu atatia oameni? Nu stiu, poate ca m-am rastit prea tare la voi doamnelor si n-aveti de fapt nici o vina. Ati putea sa-mi raspundeti ca, pana la urma, nu ma opreste nimeni sa ma bucur de toti acesti oameni minunati, ca pot sa-ntorc spatele de cate ori am chef, pot sa fac ce vreau, ca am libertate absoluta, ce naiba!
Pai voi mai stiti ce inseamna libertate absoluta? Ca doar l-ati citit pe Sartre in liceu, era fragmentu’ ala in manual… Ei bine, daca ati uitat va spun eu: inseamna consecinte. Da. N-ai ce-i face! Consecinte cu C mare, O mare si toate literele ei mari cat un munte. CONSECINTE. Un urias cu talpi de metal care striveste tot ce se afla inaintea lui. Da domnule, da doamnelor!
Asta e, la asta se rezuma toti oamenii astia, care mai de care mai frumosi in felul lor, cu asta iesim in fata, tatuat pe frunte, pe maini, pe burta cand o dezvelim. Si orice ai face, se tin strigoii dupa tine. De fapt, strigoii sunt de ambele parti: cand nu cedezi, umbla strigoii cu fetele lor de amanti desavarsiti, de suflete pereche, de oameni pe care i-ai asteptat la un moment dat si n-au venit si acum au venit si e prea tarziu. Iar daca cedezi, umbla strigoii CONSECINTELOR. Nici nu stiu care-s mai rai: unii nu te lasa sa dormi, altii te fac sa nu mai vrei sa te trezesti – nu va spun care-s care!
Si pana la urma, doamnelor, ce ne facem? Nu stiu, n-am nici cea mai vaga idee. Dar macar, hai sa spunem lucrurilor pe nume: FIDELITATEA NU EXISTA, si chestia asta pe care am creat-o noi ca niste idioti, cica sa ne dea siguranta, a ajuns sa ne manance ficatii. Nu exista fidelitate, asta nu insemna ca suntem niste fiare, avem, dimpotriva, emotii atat de multe si de diverse si o capacitate nesfarsita de a ne lipi obrazul de umarul oamenilor incat e chiar pacat ca ne-am legat de gat cu fidelitatea asta nenorocita…
