Sa presupunem ca Pavlov nu ar fi avut la dispozitia fiinta canina ajunsa celebra. Si nu un bec. Si-ar fi putut face linistit experimentele cu o femeie, iar pe post de obiecte ajutatoare ar fi putut folosi o veioza de la Ikea in forma de varza, o chestie numita cafea, desi nu e, de la Starbucks si o pereche de itari de la H&M. Nu mai trebuie sa precizez faptul ca rezultatele ar fi fost cu mult mai complexe.
Nu stiu ce se intampla cu el, dar, de cate ori aud de brandurile astea, intra intr-o stare de semi-zombi. Orice ai vrea sa obtii de la ele, atunci e momentul potrivit. Lumea nu si-a dat inca seama, dar daca vrei sa cuceresti o femeie, nu-i mai duce flori si ciocolata, asa cum inca obisnuiti sa faceti in mod desuet. Ia-i ceva de la Ikea. Orice. Fie ca e vorba de una dintre miraculoasele lor solutii pentru depozitat obiecte, de un set de cutii pe principiul matrioska (ce avem aici? O cutie! Si aici? O cutie mai mica! Si aici? O cutie si mai mica! – Ce draguuuut!), de o tigaie wok, chiar daca ultima lor performanta in bucatarie consta in fierberea unui crenvurst, o canapeluta din aia pe care nu te asezi decat sa te incalti, chiar daca abia ii incape in holul garsonierei un cuier sau chiar de un borcan de mustar de productie suedeza, ea va fi fericita. Daca ii duci un poster cu trei pisici, se simte deja colectionara de arta.
Daca dupa ce iei toate astea, o duci si la Starbucks, va chitai de fericire sorbind cu voluptate dintr-un sirop gretos, adica, pardon, cafea facuta in laborator si imbogatita cu tot felul de arome: de porc zburator, cal verde, cal albastru, gasca aurie si vaca mov.
Exista femei care se duc la Ikea in pelerinaj ca musulmanii la Mecca. Deja, mistica in jurul acestui lant este atat de mare incat nu mai poti fi manat de meschine interese practice, cum ar fi “mi s-a descleiat un scaun, ma duc sa-mi cumpar altul” sau “la ultimul chef, am ramas iar fara pahare. Ma duc acolo, sunt ele proaste, dar sunt ieftine”. E blasfemie. Intra in Ikea mai cuviincios decat stau babele la coada la moastele Sfintei Parascheva. Ikea, hrana pentru suflet, hrana pentru minte. Se perinda prin tot magazinul, admira cu voce soptita toate exponatele, iar cele mai indraznete dintre ele se intind cu voluptate pe cate un pat de mesteacan, modelul Zolda. Si saltelele, ah, saltelele!
In partea cealalta, iarasi ceva de neinteles. Starbucks. Cu aparenta lor trendy-coolo-snobareasca. Dai douazeci de lei pe o cana de cancer, dar ce frumos e colorat si cat de bine iti transforma saliva in clei de oase. Iti mai pun pe pereti si niste tablouri, cum altfel decat moderniste?, si gata!, te simti si consumator de arta. Femeia clipoceste fericita, lingandu-si mustatile de spuma de… (era sa zic lapte!)
Cu H&M nu aveam nimic pana cand n-am citit acum cum s-au paruit si s-au calcat in picioare la lansarea nu stiu carei colectii mai speciale, pentru ca purta si semnatura designerului unei case mari. Inainte vreme, ma sacaia numai mataiala unora ori de cate ori ieseam din tara si care voiau sa ajunga mai repede la H&M decat la Luvru. Voi, Hennes si Mauritz, acesti Picasso si Modigliani ai zilelor noastre!
Intr-un fel, lucrurile au devenit mai simple. Misterul feminin a fost deslusit. El sta in combinatia mereu reproductibila intre un cuier Ikea, un cappuccino decofeinizat cu gust de capsuna altoita cu mere padurete si rostopasca si o pereche de sosete.
