Situatie: avem o fata de 15 care fuge de-acasa si se duce la manastire. Concluzia rapida: religia tampeste.
Sa va dau X motive pentru care o astfel de concluzie e un semn clar ca poti fi tampit si fara sa ai nevoie de religie. Si – pentru cititoarele care au observat in alte texte de-ale mele ca sunt un tip religios – o sa incerc sa argumentez la rece, facand abstractie de propria mea convingere.
1. Mai intai, sa vorbim despre mirarea unora ca tocmai o adolescenta olimpica la fizica a putut avea o asemenea atitudine. In substrat, interpretarea e simpla: a fi olimpic la ceva (mai ales la stiinte exacte) presupune inteligenta si educatie. A te duce la manastire e o dovada de prostie si de incultura.
Contradictia, de fapt, nu e nicio contradictie, e diferenta dintre doua concepte care au si multe lucruri in comun: fizica si metafizica. Ele apar atunci cand individul vrea sa inteleaga lumea inconjuratoare, intr-un fel sau in altul. Einstein insusi, intr-o declaratie celebra, spunea ca omul de stiinta trebuie sa aiba un sentiment de religiozitate atunci cand isi face treaba.
Religiozitate ca un amestec de curiozitate, fascinatie, prosternare (in fata maretiei Universului, in cazul sau). Fizica si matematica, mai mult decat orice alte stiinte, sunt stiintele cele mai apropiate religiei, pentru ca obsesia lor e cosmogonica.
Deci nu, nu mi se pare un semn de prostie ca, olimpic la fizica fiind, esti predispus spre religiozitate. E doar o diferenta de abordare: acolo unde savantul ateu se intreaba cum functioneaza Universul ca un dat, savantul religios se intreaba cum a ales Dumnezeu sa faca sa functioneze Universul.
2. Moment in care as vrea sa discutam despre „olimpici”, despre „savanti” si despre alti oameni care au o obsesie.
Stiti cliseul cu savantul distrat? A aparut ca urmare a unor observatii foarte simple: savantii (ca si artistii) au tendinta de a trai in lumea lor, de a acorda o importanta foarte mare pasiunii lor, in defavoarea realitatii cotidiene. Stiti care-i cuvantul care defineste oamenii care traiesc in lumea lor? Schizofrenici.
De ce e mai mare pericolul daca obsesia ta personala e una religioasa? Ajutati-ma sa inteleg. Daca fata respectiva, olimpica la fizica, ar fi fost dedicata 20 de ore pe zi fizicii cuantice si ar fi ajuns, la 40 de ani, fata batrana (asa cum era profa mea de fizica din gimnaziu), n-ar fi fost nimic anormal. Dar daca ramanea virgina la manastire, atunci e groaznic.
Daca in loc de relige ar fi fost pasionata de literatura si ar fi ajuns, la batranete, o poeta obligata sa-si duca traiul din putinii bani pe care-i poti scoate din scris, n-ar fi fost nimic anormal. Daca, in loc de scriitori postmodernisti, cineva alege sa citeasca texte patristice, atunci e de rahat.
Daca in loc de religie ar fi avut o obsesie pentru fotbal (sa zicem ca era un baiat in discutie) profesionist, renuntand la orice alta forma de educatie in favoarea sportului, atunci nu doar ca n-ar fi fost nimic anormal, ba chiar ar fi putut deveni un erou national, ca Gica Hagi. Pentru ca fotbal.
3. Sa vorbim un pic si despre copiii de 15 ani care fug de-acasa. Ah, asta e neinteresant. Daca o adolescenta fuge de-acasa ca sa se duca sa se prostitueze, asa cum din nefericire se intampla adesea, ne confruntam cu o chestiune la al carei tragism ne-am imunizat. Daca fuge de-acasa la o prietena si, dupa doua-trei zile, revine la ganduri mai bune si la parinti, atunci e chiar ceva funny – asa am fost si noi, nu? Dar daca fuge de-acasa ca se duca la o manastire, e semn ca religia e de rahat si indobitoceste oamenii.
E si asta o varianta de interpretare, nu zic nu. Dar, daca vorbim de indobitocire in sensul acesta, haideti mai intai sa interzicem muzica rock, literatura clasica si stirile de la ora 5.
Exista un studiu care arata ca, dupa o sinucidere mediatizata, exita o incidenta mai mare a sinuciderilor. Se numeste „Efectul Werther” sau sinucidere la indigo si isi trage numele din valul de sinucideri inregistrat in Germania dupa ce Goethe a publicat Suferintele tanarului Werther. Am prins si eu ceva asemanator in 1994, dupa sinuciderea lui Kurt Cobain.
Ce incerc eu sa spun este ca orice informatie primita in copilarie si adolescenta are efecte puternice asupra mintii. A fi fanatic religios e doar o posibilitate de ratare (si nu un esec garantat), una dintre multele si una cu incidenta destul de redusa. Daca dispari o vara de-acasa si te duci in Vama Veche, unde bei si fumezi iarba pana dublezi ficatul, esti cool. Daca dispari doua zile si te duci la manastire, esti o victima a religiei.
Intre noi fie vorba: eu cunosc (cel putin) doua persoane pe care pasiunea pentru rock (ca stil de viata, in primul rand) le-a impiedicat sa apuce 25 de ani. Mai cunosc vreo doi pe care i-a omorat munca (accidente rutiere, in timpul deplasarilor in interes de serviciu). Tineri pe care sa-i fi omorat postul si rugaciunea nu cunosc (si sa nu ma-nnebuniti cu cazul Tanacu, va rog, ca n-are nicio noima).
4. Si, in fine, doua vorbe despre nemernicul de staret, care a gazduit o fata minora in mijlocul unei manastiri de taici (adica, subintelegem, niste perversi pedofili, barbosi si imbracati in negru).
Probabil era mai bine s-o tina la poarta sau s-o lase in frig, sa se invete minte sa mai fuga de-acasa, nu stiu.
Serios, care e problema? Ca o fata de 15 ani ajunge la manastire si e primita inauntru fara sa i se ceara buletinul? Extraordinar. Va rog sa circulati intr-o seara de weekend prin centrul vechi al Bucurestiului sau prin carciumile din orasul vostru. Sa-mi spuneti de cate ori li se cere adolescentilor minori sa prezinte buletinul atunci cand cer o bere sau un pachet de tigari. Sa-mi spuneti cati politisti comunitari se apuca sa legitimeze liceenii care merg pe doua carari. (Si sa-mi spuneti si ce parere ati avea, daca ar face-o). Si sa-mi spuneti daca ati anuntat vreodata politia dupa ce ati vazut un minor cumparand tigari. Pentru ca, va jur, e mult mai nasol sa devii
dependent de tutun decat dependent de liturghie.
***
In concluzie: eu nu zic ca religia nu are potential negativ asupra mintii unui adolescent; posibil sa aiba, in anumite conditii. In schimb, eu zic ca absolut orice lucru de pe lumea asta, de la carti la muzica, de la hamburgeri la tutun, de la carnetul de alocatii (mai exista oare?) pana la manualul de istorie, de la sex la mass-media, de la modele abstracte la fapte reale, poate, in anumite conditii, sa produca efecte traumatice asupra unei personalitati in formare. Adica sa te tampeasca. Dar asta nu inseamna ca trebuie evitate sau interzise, sunt doar etape firesti din ceea ce se numeste maturizare: pregatirea individului pentru a rezista propriei sale vieti. Trebuie doar ponderate, arbitrate, moderate. Asa cum una si aceeasi substanta se poate numi otrava sau vaccin, in functie de doza.
