Astazi, am ales un subiect „greu” plin de implicatii psihologice si emotionale care naste si astazi discutii controversate. Si am sa incep sa va spun o poveste…
Aveam o prietena foarte buna in liceu, care la un moment dat s-a indragostit si cum la varsta aceea hormonii si dragostea merg, mana in mana…s-a intamplat ca iubitul ei de atunci mai mare cu 5 ani decat ea..sa ajunga la sex. Ei, bine el cu „experienta” ea cu mai putina, i-a spus ca „prima oara” nu se poate cu prezervativ si ca oricum nu ai cum sa ramai insarcinata de prima data.
Ce credeti ca s-a intamplat? Ei, bine a ramas insarcinata. Avea 17 ani…Bineinteles, ca nu s-a pus problema sa pastreze copilul, iar el nu a mai vrut sa auda de ea… Am fost cu ea, atunci si asteptand pe hol, am auzit toate instrumentele si toate discutiile doctorului cu asistenta, greu de suportat..cel putin pentru mine.
Ea cand si-a revenit din amorteala a bufnit in plans si a spus „Mi-am omorat copilul!”. Au urmat zile, luni in care nu prea a vorbit cu nimeni despre ce se intamplase, a vrut sa vorbeasca cu un preot, dar si acela i-a spus ca nu are voie sa intre in biserica timp de 3 luni..Nu a facut decat sa ii adanceasca vina si suferinta si chinul…Si totusi ce putea face? Unii ar spune ca sa il pastreze, altii ca si-ar fi distrus viata…E greu de spus care ar fi fost alegerea buna sau „corecta”.. E usor sa judeci dar si mai greu sa iei asemenea decizii.
Dar, daca inainte sa ajungem sa fim nevoite sa luam aceste decizii dureroase am constientiza mai bine prin ce putem trece, atat noi cat si fatul, si ne-am proteja? Daca am avea discutii mai sincere si mai deschise cu fetele noastre si le-am ajuta sa nu ajunga sa treaca prin asemenea drame?
