fbpx

Pledoarie pentru vulva

Poate ca vi se va parea amuzant sau superfluu subiectul de fata, dar sunt sigura ca v-a trecut cel putin o data prin minte. Vreau sa va vorbesc despre organele sexuale. Nu despre ce poti face cu ele, despre secretiile si functiile lor, ci despre cum arata. Despre cum arata si despre cum se simtim noi cu ele, mai ales noi, femeile, cu vulvele noastre. Caci este vorba de partea exterioara a aparatului nostru genital. Am citit o statistica legata de ce parere au femeile din Statele Unite ale Americii de modul in care arata vulva lor. Nu radeti, chestiunea nu este atat de lipsita de importanta pe cat ar parea la prima vedere. 31% dintre ele au declarat ca li se pare urata, 39% frumoasa, iar restul, de 30%, neinteresanta. Niste procente care merita analizate, nu credeti?

Discutam intruna despre ce sani frumosi avem sau nu avem, despre ce maini, picioare, fese, etc, dar nu discutam niciodata despre acea parte, ascunsa undeva in chilotei, in dantele si bumbac. Insa suntem singurele care nu fac asta. Ganditi-va la ei. La jumatatile noastre mai agitate si mai increzatoare. Ganditi-va la acele imagini deja devenite cliseu. La vestiarele in care se compara fatis penisurile. Ganditi-va la atentia pe care ei o acorda jucariilor lor, la admiratul lor, la gasirea de nume care mai de care mai caraghioase, mai ridicole. Si apoi reflectati la jena noastra. Reflectati la sentimentul de rusine. La sentimentul de jena care ne cuprinde odata cu constientizarea faptul ca avem o vulva. La sentimentul de bizar care se instaleaza odata cu aparitia primelor fire de par pubian. Celor mai multe dintre noi ni s-a schimbat radical perceptia asupra propriului corp la varsta adolescentei. Si nu neaparat in bine.

Citeste si:  Balariile din spatele florilor, gandacii de dupa fluturi

Vulva este privita ca fiind ceva murdar. Secretiile ei trebuie ascunse si in sprijinul acestei opinii vine o intreaga industrie cu sortimentele ei nenumarate de absorbante, de deodorant vaginal si detergent intim. In casele noastre, cutiile cu tampoane stau undeva, pe fundul unui sertar ascunse, bine dosite. Pentru ca incercam sa negam natura animalica, natura „murdara” a sexului nostru. Pentru ca ne este rusine de el. In timp ce un penis este privit ca fiind frumos, viril, masculin, vulva este repudiata, ascunsa, umilita cumva.

Religia a avut si ea un cuvant de spus in aceasta chestiune si, uimitor, exista inca femei care se supun unor precepte barbare. Menstruatia anuleaza experienta religioasa, neaga dreptul femeii la rugaciune, ii refuza accesul in biserica. Femeia “murdara” trebuie sa se tina departe de spiritualitate, ca si cum o hemoragie i-ar pata insasi inima. Tonele de pornografie care exista pe strazi nu au contribuit la eliberarea vulvei de sub stigmatul uratului, al indezirabilului, al lucrului de neprivit, de neatins. Desi ai putea crede ca, din moment ce e fotografiata, filmata, inseamna ca e demna de atentie, ca e estetic frumoasa, expunerea nu a dus si la o schimbare de perceptie in profunzime. In plus, vulvele din revistele pentru adulti sunt, la fel ca si toate celelalte detalii anatomice feminine, cosmetizate.

Vulva femeii adulte de azi, asa cum se vede ea in publicatii si filme, este una care suporta transformari masive. Labiile sunt „decolorate” si asta nu se intampla numai in photoshop. Se practica interventii chirurgicale de depigmentare atat la nivelul vulvei, cat si la cel al anusului. O vulva cu o nuanta inchisa este respinsa. Toate trebuie sa fie roz, rozalii, albite, asemanatoare cu cele ale unor fetite, ale unor fiinte asexuate. Pentru ca o culoare mai pronuntata este asociata cu murdaria, cu varsta, cu animalicul din nou. De asemenea, mai nou aud tot mai multe femei plangandu-se de dimensiunile labiilor lor, in special de faptul ca cele „mici”, din interior, sunt mai proeminente decat cele mari, din exterior. Exista femei care, asa cum dezvolta complexe legate de marimea cupei de sutien, ajung sa aiba frustrari din cauza dimensiunilor labiilor. Si chirurgia estetica a zonei genitale incepe sa aiba succes nu numai in randul celor care lucreaza in industria porno, ci si printre femeile obisnuite, a caror vulva este vazuta de cel mult cativa barbati, nu de milioane.

Citeste si:  Noroc in dragoste cu plantele magice

Mi se par degradanta aceasta macelire a intimitatii noastre de dragul unor idei false, al unor prejudecati. Trebuie sa renuntam la aceasta ascundere, la aceasta „micsorare” a imaginii sexualitatii noastre. In timp ce barbatii incearca sa-si expuna cat mai mult penisul, sa-l faca evident, noi ne „impachetam” vulvele, ni le dispretuim, ni le ascundem ca si cum ne-am fi rusine de ele. Le vrem cat mai mici, cat mai decolorate, invizibile, daca se poate, le renegam. Inca n-am auzit femei care sa se planga de niste labii subdimensionate.

Este ironic. In timp ce creatorii de pornografie si nu numai, in general cei ce vor sa vanda ceva, mizeaza tocmai pe trezirea animalului din noi, mijloacele cu care se incearca aceasta excitare colectiva sunt dintre cele mai “cosmetizate”. Sexul, si sexul care vinde, este animalic, insa metodele sunt dintre cele mai artificiale, mai contrafacute. Suntem indemnati sa ne „lasam instinctele libere”, sa „dam frau celor mai nebunesti fantezii”, sa indraznim, dar, toate astea, desigur intr-un spatiu cu reglementari, cu o vulva temeinic analizata si „corijata” pe ici, pe colo, pe unde este cazul.

5 Comentarii
  1. interesant ce zici tu aici. am intalnit femei care nu le placea deloc vulva lor. intrebari de genul k: de ce trebuie sa arate asa?
    ciudat ..
    mie mi se pare una dintre cela mai frumoase parti ale unei femei
    de ce nu gandesc si femeile la fel.., nu stiu ..

  2. Iarina scrii foarte frumos si iti atingi obiectivele cu articolele, mi se par interesante, si la obiect. Imi place ca varietatea temelor abordate este mare, si limbajul oportun pentru toate categoriile de cititori. Felicitari!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.