Au fost odata ca niciodata niste barbati care, atunci cand nu mai puteau trai fericiti pana la adanci batraneti, uneori chiar pana la a doua tinerete, isi luau inima in dinti si pronuntau cuvintele magice: despartire sau divort. Femeia parasita ramanea undeva in urma, sa-si linga si sa-si oblojeasca inima facuta bucati.
Asta se intampla odata ca niciodata. Astazi statistica incepe sa contrazica tendinta din trecut. Astfel, femeile incep sa fie ele primele cele care gasesc puterea de a face pasul cel maret spre o noua viata. Sunt primele care calca pragul unui tribunul, intentand cererea de divort.
In acest sens, am auzit marturisiri dintre cele mai ciudate. Cineva povestea ca avea o casnicie de sapte ani. Convietuirea era una armonioasa, dar scanteia, vesnica si blestemata scanteie, se stinsese de multa vreme. Bizar este ca rutina isi facuse un culcus atat de confortabil incat cei doi nu pareau sa constientizeze.
Faptul ca a vorbit cu o prietena despre relatia ei de cuplu a facut-o pe X sa-si dea seama ca, de fapt, nu are ce-si doreste. Cum a intrat in casa, sotul si-a dat seama ca ceva se intamplase si a intrebat-o „Ma parasesti?”. Urmatoarea intrevedere a avut loc la tribunal.
Un prieten povestea cum iubita lui si-a facut intr-o buna zi bagajele si pe o voce perfect egala, fara nicio lacrima pe obraz, l-a anuntat ca pleaca. Pur si simplu. Cel putin din punctul lui de vedere.
Si exemplele pot continua. Cum s-a ajuns in punctul in care femeile incep sa spuna „Adio” in loc sa ramana pe chei, fluturand o batista, spre el, vaporul care se indeparteaza spre zari necunoscute lor?
Se crede ca femeile au ajuns sa fie mai exigente, sa se impace mai greu cu imperfectiunile unei relatii. Ne conformam din ce in ce mai greu rutinei, asteptarile noastre sunt mai mari si, dupa o vreme de incercari, ajungem se ne desprindem mult mai usor decat am fi facut-o in alte vremuri, cand dependenta de ei era sporita, pe langa factorul emotional, si de factori sociali si economici. Spre deosebire de barbati, care par sa tolereze cu mai mare usurinta lipsa comunicarii reale si care par sa se multumeasca cu o relatie „calduta”, dar confortabila, femeile au capatat puterea de a spune „nu, multumesc” mai mult decat o faceau inainte.
Unii barbati sunt absolut surprinsi, plecarea partenerei de viata ii ia complet pe nepregatite si abia atunci incep sa se intrebe „Oare ce-am facut? Unde am gresit? Munceam prea mult? Nu-i acordam suficienta atentie? M-a parasit pentru altul?”, cautand explicatii dupa ce faptul s-a consumat deja. Uitasera ca sotiile lor nu sunt numai mame sau neveste, ci sunt, in primul rand, femei si vor sa fie tratate ca atare.
Mai exista si cazul celor care parasesc tocmai pentru ca le este teama sa nu fie abandonate. Acestea miros ca ceva nu merge, nu este in regula si atunci aleg un rau mai mic in locul unuia mai mare.
Asta nu inseamna ca o hotarare de o asemenea importanta este usor de luat, mai ales cand cei doi au impreuna un trecut indelungat. Intotdeauna sa pornesti pe un nou drum, necunoscut, este o intreprindere dificila, ce presupune curaj, dar si o cunoastere adecvata a situatiei care ne asteapta. Sunt doua lupte care trebuie duse: prima consta in desprinderea de trecut, care poate fi resimtita ca un soc sentimental greu de suportat. Ne amintim momente frumoase, gesturi minunate si este extrem de greu de acceptat faptul ca ele nu se mai intorc, ca nu vom mai retrai povestea. De fapt, in multe cazuri, de dragul unui trecut pe care avem tendinta sa-l idealizam, persistam intr-o relatie care a incetat de multa vreme sa ne mai satisfaca. Proiectam lumina minunata a trecutului asupra unui prezent care e, de fapt, mohorat, refuzand sa-i vedem griul real.
O a doua temere care se profileaza este legata de viitor: ne intrebam „Si acum, incotro? Ce fac eu cu viata asta, pentru care nu am instructiuni de utilizare?”. Si aici pare sa domneasca cenusiul sau, cel putin, o culoare incerta.
Faptul ca am inceput sa capatam incredere in noi, faptul ca am regasit o putere pe care nu credeam ca o putem avea nu poate decat sa ne bucure. Am invatat sa ne gestionam viata si viitorul, sa ne facem o valiza in care sa ne punem, pe langa haine si cosmetice, vise noi si sperante care nu au fost maculate de trecut. Si daca ne mai poticnim pe drum, nu este o tragedie. Ne putem ridica de jos.
Voi cum ati spus „adio”?
E ceva providenta la mijloc.Sunt chiar i pragul unei asemenea decizii.Intre noi nu s-a instalat rutina sau stiu eu ce,s-a instalat alcoolul.Dupa 6 ani din care primii 3 au fost ok,nu straluciiti ,au urmat zile in care eu si fetita nu insemnam nimic in fata lui,nu aveam nici un cuvant asta timp de aprox. o saptamana.Ne certam apoi,urmau regretele si eu de dragul copilului si a casniciei il iertam .Dupa o perioada o luam de la capat si in acele zile de betie reusea sa distruga tot ce cladeam impreuna.Acum suntem din partea mea cel putin ca doi staini.Cu ajutorul lui am reusit sa iau o decizie azi ….DIVORTEZ.Nu mai stau in calea nefericirii.
Eu as vrea sa spun adio dar nu stiu cum sa o fac….dupa o relatie de 5 ani.El ma iubeste si o simt dar pentru mine nu mai e acelasi lucru.Vreau sa ies din relatia asta, nu il mai iubesc.Tin la el .ATAT.Mi-e si putin teama sa fiu singura…m-am obisnuit cu el…parca imi doresc sa greseasca cu ceva ca sa ne putem desparti…dar nu o face! CE sa fac?
Oare femeile care nu-si mai iubesc sotul( care este bun cu ele totusi) si vor sa se desparta au o \”craca\” de care sa se agate dupa divort…?
*** evelina*** ce sa faci? spune-i ,ca sa aleaga el drumul , sa nu zica apoi ca l-ai pacalit, se spune ca daca te iubeste iti va dori binele si nu te va tine cu de-a sila ca veti suferi amandoi. E o realitate cruda …dar sincera. iti doresc numai bine.
I-am spus ca, daca a tinut vreodata la mine, sa ma lase sa plec, sa nu imi prelungeasca suferinta la nesfisit …
nu stiu cred ca este greu sa spui adio daca iubesti , asta mi se intampla mie.
noi suntem despartiti de 8 luni dar nu putem sta unu fara altu in fiecare zi imi zic ca am sa pun capat dar nu pot.asa ca nu este asa usor
Este greu sa spui adio dar e de preferat decat sa pierzi ani in sir si dupa aceea sa-ti dai seama ca nu a meritat. Daca nu mai merge taiati raul de la radacina; e mai putin dureros;!!!!evelina!!!!!mihaela!!!! Cat despre faptul daca este o \’\’craca\’\’ de care sa te apuci dupa divort iti spun cu siguranta ca exista.SPERANTA
Da, este foarte usor sa spui \”adio\”, ceea ce nu ne face mai independente sau mai curajoase decat femeile care au fost in floarea varstei acum vreo doua-trei generatii…sau mai mult. Nu inseamna ca avem incerdere in noi daca ne despartim de cel cu care am petrecut o parte din viata…indiferent cat de mica sau de mare ar fi perioada. Important este sa se solutioneze absolut toate problemele, sau macar sa se discute. Cel mai greu este sa tii departe influentele extrinseci relatiei, care pot veni atat din partea prietenilor lui, cat si din partea pritenelor tale. Daca inca esti fericita alaturi de perechea ta si daca inca iti mai face placere sa petreceti timp impreuna, atunci mare parte din lupta este castigata.
Problema apare insa, atunci cand se stinge flacara…atunci chiar nu consider ca ar mai exista vreun mijloc de solutionare. Este greu de spus cand apare si momentul asta. Poate ca nu este decat o etapa trecatoare, un pasaj mai prost din viata unuia dintre voi. Este foarte complicat…consider ca asta este un segment al vietii in care personalitatea fiecaruia nu se evidentiaza in reactii si nici judecata fiecareia dintre noi. Pur si simplu este trist sa ne referim la niste statistici si sa conchidem ca femeile sunt \”viteze\”… NU FEMEILE devin triste si nemultumite cu ele, motiv pentru care ncearca sa mai schimbe ceva, in speranta unei relatii mai bune. NICIO RELATIE NU ESTE PERFECTA. Drept pantru care stabilitatea emotionala si afectiva vor avea de suferit. Pentru ca este singurul domeniu in care nu se aplica nicio regula si in care nu poti spune ca ai experienta, indiferent cate relatii ai lasat in urma.
In dragoste si razboi totul e permis!
Andreea, nu e vorba ca am fi mai viteze. Ci ca lucrurile s-au schimbat intr-adevar pe parcursul ultimelor generatii. E vorba intr-o oarecare masura si de curaj. Gandeste-te numai cate femei indrazneau sa intenteze un proces de divort pe vremea bunicii sau a mamei tale. Acum avem si instrumentele necesare pentru a merge mai departe. Daca bunica suporta batai si ramanea in continuare langa omul ei, nu o facea pentru ca il iubea (decat daca era masochista), ci pentru ca nu avea la propriu ce sa faca si unde sa se duca.
nu spun ca acum este simplu, dar ca macar putem reactiona. putem protesta, putem alege. Pana la urma despre asta e vorba, despre alegeri. modul in care ne traim viata nu mai este impus de nimeni.
Divortul?Urat cuvant,dar din pacate tot mai des auzit in cercul nostru de prieteni,sau aiurea prin ziare.Am divortat acum o luna si zilele trecute am primit hotararea de divort:deci negru pe alb sunt o femeie libera ,dar totusi…dupa 6 ani edestul de greu sa o rup definitiv.Mama ei de obisnuinta;fostul meu sot nu mi-a gresit cu nimic dar pur si simplu nu l-am iubit vreodata,am crezut ca dragostea se invata si am gresit.El ma iubeste dar da dovada de un egoism exacerbat dorindu-si sa ma tina langa el doar ptr ca ma iubeste.Inca locuim impreuna,vorbim,ne impartim cheltuielile,chiar mai facem sex cateodata si stiu ca nu procedez bine.Asa e,in viata avem dreptul de a alege:mai trebuie doar sa ma hotarasa.Va pup pe toate si BAFTA!
Draga Cleo, bunica mea a fost casatorita de doua ori, asadar a putut beneficia, ca si generatiile de azi, de posibilitatea de a alege. Are 78 de ani, este o femeie simpla si a \”ingropat\” doi soti:)…nush daca este un lucru bun acesta, insa este relevant. Locuieste intr-un oras foarte mic, deci toata lumea cunoaste pe toata lumea si nici asta nu a impiedicat-o, mai ales ca la vremea aceea ii avea deja pe cei trei copii.
Este vorba de atitudine, de personalitatea fiecarui om, de trairile si convingerile personale. POSIBILITATILE ERAU ACELEASI SI ATUNCI. Lumea a devenit mai permisiva intre timp, macar asa lasa senzatia. IDEEA ESTE CA, PE PARCURSUL UNEI RELATII, ORICAT DE SCURTA, AMBII PARTENERI SE SCHIMBA SI SE SURPRIND RECIPROC…IN BINE SAU IN RAU. Eu oricum, nu ma refeream la violenta conjugala, ci, mai degraba la problemele superficiale care adancesc pe zi ce trece prapastia dintre cei doi. Atea cred ca sunt cele mai frecvente probleme ale cuplurilor.
Bunica ta mi se pare un caz deosebit. Si cam rar. Bineinteles ca e vorba de personalitatea fiecaruia. Dar nici nu poti nega faptul ca modul in care ne priveste societatea ne afecteaza. nu traim izolati.
Pe mama mea sigur a afectat-o. A divortat de tatal meu si ne-a crecut singura pe mine si pe sora mea. Nu i-a fost usor, au judecat-o inclusiv prietenii si rudele, oameni scoliti si de la care ai avea altfel de pretentii.
Ceea ce eu sper e ca daca ma casatoresc si ajung la divort sa nu mai dea nimeni cu piatra in mine, sper ca lucrurile sa fi evoluat cumva din punctul asta de vedere.
Lucia- Patricia, succes cu hotararea ta. Stiu ca nu e usor.
Eu nu te prea inteleg, Lucia. De ce ati mai divortat daca nu voiati sa va despartiti? A fost doar un impuls, o chestie de orgoliu?
poate isi doreste nimic mai prejos de dragoste pasionala exclusiva si de nestapanit, si nu asta simte. stiu ca si eu sunt intr-o situatie similara, si e greu sa iesi dintr-o relatie calduta in care el te adora (chiar daca tu nu simti la fel) si sa iesi in lume sa cauti iubirea vietii tale…
Am spus \\\”adio\\\” dupa 4ani unui tip care ma iubea.Si eu tineam la el, dar \\\”scanteia\\\” disparuse de mult….mult timp am stat in agonie….s-o fac,sa n-o fac….eram numai cu el, ieseam numai noi doi si tot era posesiv si gelos…..pana la urma am spus \\\”adio\\\” dar nu am cuvinte sa spun prin ce depresii am trecut dupa aceea …dintr-o data singura, gandul ca l-am facut sa sufere pe cel care si-ar fi dat si viata pt mine…….dar ii multumesc lui Dumnezeu ca au trecut toate…
Multumesc aimee.BalanceQ,nu am spus ca nu vroiam sa ne despartim:ce-i drept,doar eu am vrut,sg problema e ca el nu are unde se muta deocamdata si va trebui sa ne \’suporta\’,asta datorita buna-vointei mele,in rest,am aflat ce idealuri am si chiar sunt hotarata sa-mi iau viata de la 0!Sper sa si reusesc.Poop.
Oh, ok. Am inteles. Ce nasol cand mai avem de infruntat si chestii de ordin practic.
sunteti toate niste tarfa ieftine, habar nu aveti ce e fericirea. Va gandinti numai la bani si masini, niciodata nu va pune-ti in locul partenerului, va ganditi numai cum sa traiti voi bine si atat. Ganditi-va doar ca viata e trecatoare, si babe frumoase, n-am vazut. panarame de oameni ce sunteti!
Eu am locuit cu el un an si jumatate, dupa care a plecat in alt oras, cu un contract mai bun si fara mine, evident. De 5 luni de cand a plecat ma suna zilnic sa-mi spuna \”Buna dimineata!\” si atat, nimic mai mult. Deci inca vorbim cate 30 de secunde pe zi. Voi ce spuneti? S-a terminat sau inca ma mai iubeste? Pentru ca eu il iubesc, dar din moment ce nu ne-am mai vazut de 5 luni de zile, nu mai consider ca am o relatie cu acest om. De fapt, nu il vreau asa. Il vreau al meu, langa mine sau deloc. Ii tot spun \”Adio!\”, iar el crede ca glumesc. A doua zi, dimineata, suna din nou. Ma uit la telefon si nu vreau sa-i aud salutul sec. Uneori ii raspund….alteori nu. El continua sa sune si sa imi aminteasca din cand in cand, printr-un mesaj ca se va intoarce intr-o zi. Eu nu am pe altcineva, dar nici pe el nu il am. Nu poti spune ca ai o relatie cu cineva care te suna 30 de secunde in fiecare zi decat daca: 1. Eu locuiesc la spitalul de nebuni. Si 2: El e in inchisoare si nu i se permite sa vorbeasca la telefon decat 30 de secunde zilnic. Doamne fereste de ambele situatii! Si totusi…eu sunt nebuna ca locuiesc in inchisoarea lui, ca inca imi pasa si ma tulbura fiecare apel. Apoi nici el nu e sanatos, de vreme ce nu m-a uitat inca. Si nu stiu ce sa ma fac, zi dupa zi, gandindu-ma la el constienta ca nu ma vrea alaturi de vreme ce a plecat fara mine desi avea posibilitatea sa ma aiba alaturi. Vreau o formula magica sa il uit. Si o vraja sa ma uite si el. Si sa ne continuam fiecare vietile de parca celalalt nu ar exista. Timpul nu rezolva astfel de lucruri. Voi sti mereu ca a trecut prin viata mea si a lasat multa mizerie in urma. Asa cum stiu ca dupa noapte urmeaza zi, asa cum stiu ca bucatica de suflet pe care i-am dat-o nu o voi mai recupera. Si nu regret decat ca nu a fost sa fie.
draga cleo..eu am o situatie complicata pentru mine si as vrea sa-ti cer ajutorul…sunt divortata de 6 ani si am o relatie de 5 ani cu un barbat pe jumatate casatorit,adica e casatorit dar sotiea este in alta tara si nu locuesc deloc impreuna,dar nici de divort nu e vorba,dar nici nu insist,are copii mari deja si el e mai mare decit mine cu 18 ani,si lui desigur ii place relatia asta ascunsa,eu fiind mai tinaramdar eu deacu ultimul an mam cam saturat si de sexul cu el,si de gelozie,si nustiu cum sa-i spun adio,tare as vrea sa nu ma cert,dar mie frica sa nu fiu invinuita pe nedrept…ajutama te rog…