Alibi pentru infideli

Suntem, de multe ori, haituite de intrebari. Chinuite de suspiciuni. Insomniile se lungesc peste primele ore ale diminetii. Avem niste ochi ce nu mai vor sa se inchida si urechi ce stau mereu ciulite, nicicand in repaus. Suntem politistele iubitilor nostri, ofiterii lor, gardienii lor. Ma rog, unele dintre noi. Le pandim fiecare pas, incercam sa inhatam orice gand razlet ce pare sa le treaca pe frunte. Haideti, ca stiti la ce ma refer. Suntem noi, alea, inselatele. Alea care i-am „prins” o data si dupa serioase negocieri si dupa interminabile sedinte, am hotarat sa le mai dam o sansa. Asta pe hartie, asta oficial. De fapt, sunt mai lipsiti de sanse ca intotdeauna.

Pentru ca daca am dormit o data, nu o mai facem si a doua oara. Nu avem incredere (desi lor asa le-am spus ca sa se simta prost, mizerabil, ca niste gandaci de bucatarie in cazul in care se mai infrupta o data din prajituri interzise, hipercalorice). Desi asa le-am promis lor, ca ne vom increde in promisiunile lor si in jumatatile de lacrimi din coltul ochiului. Nu e vorba ca n-am vrea. Ci ca nu mai putem. Ca odata ce ne-a muscat sarpele acela ingrozitor, al geloziei, asa ramanem pentru totdeauna: inveninate. Si vom tresari la fiecare apel ratacit in miez de noapte. La fiecare privire distrata. La fiecare bucatica de hartie pierduta in vreun buzunar si care pare de provenienta necunoscuta.

Ne transformam in copoi. Asta e, nici noua nu ne place de noi. Si nici lor. Dar ne chinuim sa o ascundem. Incercam sa ne formam alibiuri pentru gelozie. Sa o mascam, sa o deghizam, sa o costumam in altceva. Sa-i aruncam pe umeri rochia terna a ingrijorarii, a preocuparii: „Vai, iubitule, te sun pentru ca eram ingrijorata. Cu vremea asta de afara si cum tu inca nu ti-ai luat cauciucurile de iarna… Nuu, iti jur, ca nu ma gandeam ca cine stie pe unde dracu’ esti. Nuu, nici pomeneala. Eram doar teribil de ingrijorata. Nici nu pot dormi pana cand nu te stiu in siguranta acasa. Acasa, langa mine. Sub stricta mea supraveghere. In patul nostru. Patul conjugal. Patul sfant pe care tu, nemernicule, l-ai pangarit.” Acum va las pe voi sa va dati seama care parte a discursului e gandita, in reflectii tipate si sacadate, si care e spusa cu voce tare si mieroasa.

Si cum muncim noi asa si luam cursuri de la cei mai iscusiti James Bonzi, iata ca in lupta noastra mai apare un obstacol. Inca un obstacol, inca o piedica in calea obtinerii unei bucati de mascul castrat la nivel de flirt, total indobitocit si incapabil sa atraga orice femeie, oricat de slab cotata ar fi ea pe piata amorului liber neimpozabil sau sa dea curs oricarei invitatii in sens sexual. Imi pare rau sa fiu tocmai eu cea care va da vestea cea proasta, dar, suratelor, eu zic ca e mai bine sa stim cu ce ne confruntam. Tradatorii din lumea intreaga au acum, contra cost, un nou instrument care sa le vina in ajutor atunci cand e vorba de ascuns probe esentiale ale infidelitatii lor si in ingropat “cadavre” la adancimi cat mai mari, pe care sa nu le poata detecta nici cel mai vigilent si cel mai ascutit nas de iubita oficiala.

Haideti sa prelungesc putin momentul. Sa zicem ca ii cunosti prietenii care il pot ajuta in „caz de nevoie”. Ca ai invatat sa le demasti minciunile cu rapiditatea unei mingi varate in poarta de Ronaldinho. Ca te-ai imprietenit si cu prietenele si sotiile lor si la o adica solidaritatea feminina functioneaza intru demascarea si infierarea „porcilor”.

Acum insa tehnologia vine in sprijinul tradatorilor. Dupa atatea situatii in care stiinta a ajuns sa serveasca scopuri malefice, iata inca unul: au aparut site-uri de alibi-uri. Exact, ai citit bine. Nu stiu inca daca sunt disponibile si pentru piata romaneasca, dar sigur exista in Franta.

Nu mai roaga infidelul un apropiat sa minta pentru el, ci apeleaza la o companie privata. Servicii publice de tradare. Contra cost si impozabile. Ce fac ei pentru infideli? Pai, de pilda, pun la dispozitia clientilor o secretara „surogat”. Adica cineva suna la tine acasa, se da drept secretara sotului si iti explica cum ca el va fi retinut peste program pentru ca a intervenit o urgenta si sa nu il astepti cu cina. Toate asta contra a 28 de euro. Un pret derizoriu, nu?

Va spun, este de-a dreptul monstruos ce se intampla, caci serviciile pot fi mult mai complexe de atat. Se apeleaza la tot felul de trucuri. Se poate monta un intreg scenariu. Se pot trimite invitatii la seminarii, la conferinte. Se pot emite false rezervari de bilete de avion sau de camere la hotel. Asta contra sumei modice de 35 de euro. Ca bonus: agentia de alibi se obliga sa trimita sotiei credule o carte postala care vine chiar din zona sau tara pretins de destinatie. Niciun amanunt nu este lasat la voia intamplarii!

Iar daca domnul vrea sa-si traiasca aventura pe alte plaiuri, exista site-uri care se ocupa si de asta. Ei rezerva biletele, camerele de hotal sau inchiriaza masini. Toate acestea se efectueaza anomim. Asta pentru sotiile care iau la bani marunti extrasul de cont. Si asa evita si aparitia unor facturi care nu pot fi justificate in casuta postala. La fel se intampla lucrurile si pentru cadourile care ar putea parea suspecte.

Si am pastrat ce era mai „bun” pentru la sfarsit: servicii online pentru cei care vor sa se desparta. Daca „nemernicul” dispare ca magarul in ceata si uita sa-ti dea un telefon, sa-ti scrie un bilet, o misiva etc, nu te ingrijora. E posibil sa te sune cineva de la alibi-beton.com care sa-ti comunice hotararea lui. Sau sa-ti trimita un email, sa-ti scrie o scrisoare. Evident, cel mai scump serviciu este cel „fata in data”: la usa ta se va infiinta o agenta de despartire ce iti va da minunata veste. Tonul despartirii ramane la latitudinea clientului: unul „milos”, plin de compasiune, sau, din contra, unul cat de poate de crud si de transant. Statisticile spun ca „nemernicii” opteaza cel mai des pentru metoda „miloasa”. Sigur, in cazul in care esti insarcinata, poti apela la aceeasi agenta eventual pentru a-i transmite domnului „minunata veste”.
Ce ziceti de asta, doamnelor?