fbpx

Trei femei primesc Nobel pentru Pace

Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2011 a fost acordat presedintei liberiene Ellen Johnson-Sirleaf, compatrioatei sale Leymah Gbowee, care a mobilizat femeile liberiene impotriva razboiului civil, si activistei yemenite pentru drepturile femeilor si democratie Tawakkul Karman, a anuntat azi, la Oslo, Comitetul Nobel, potrivit agentiilor internationale de presa.
Cele trei laureate sunt recompensate, in mod egal, pentru lupta lor non-violenta in favoarea securitatii femeilor si pentru drepturile femeilor la o participare deplina la munca de construire a pacii, a declarat presedintele Comitetului Nobel norvegian, Thorbjoern Jagland.

Nu putem realiza democratia si pacea durabila in lume decat daca femeile obtin aceleasi oportunitati ca si barbatii de a influenta evolutiile la toate nivelele societatii, a subliniat presedintele comitetului norvegian.

Citeste si:  Angajatorii cei mai buni sunt creati de cei mai buni lideri

Ellen Johnson Sirleaf (72 de ani), economist cu studii la Harvard, cu stagii de activitate la ONU si Banca Mondiala, este prima femeie aleasa presedinte in mod democratic intr-o tara africana, in 2005. Ea candideaza pentru un nou mandat in alegerile ce vor avea loc martea viitoare.

In centrul actiunii sale politice s-a aflat lupta impotriva coruptiei si pentru reforme institutionale profunde, intr-o tara ravasita de 14 ani de razboi civil. Ministru de finante in timpul fostilor presedinti William Tubman si William Tolbert, obiectivul sau a fost sa obtina stergerea datoriei tarii si atragerea investitorilor pentru reconstructie, ceea ce a reusit partial.

In Liberia i se reproseaza insa ca nu si-a tinut promisiunile in materie economica si sociala si, mai ales, ca nu s-a implicat suficient in favoarea reconcilierii nationale. In campania actuala, cea supranumita „Doamna de fier” a declarat ca vrea sa continue activitatea de reconstructie, pentru ca tara sa „mai are inca un drum lung de parcurs”.

O alta laureata, activista liberiana pentru pace Leymah Gbowee a mobilizat un grup de femei crestine si musulmane impotriva razboiului civil, inclusiv printr-o asa-zisa „greva a sexului”, si pentru participarea femeilor in alegeri.

Citeste si:  Horoscopul saptamanii 9-15 iunie

Yemenita Tawakul Karman (32 de ani) conduce o asociatie pentru drepturile omului, „Femeile jurnaliste fara lanturi”, si a avut un rol important in organizarea protestelor impotriva presedintelui Ali Abdullah Saleh. In conditii extrem de dificile, atat inaintea, cat si in timpul ‘primaverii arabe’, Tawakul Karman a jucat un rol principal in lupta pentru drepturile femeilor si pentru pace si democratie in Yemen, a subliniat Comitetul Nobel. Intr-o prima reactie la anuntul de la Oslo, Tawakul Karman a declarat ca dedica acest premiu „primaverii arabe”.

Sursa: Agerpres.ro.

Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.