fbpx

Top 5 cele mai enervante melodii la revelion

Acesta nu e un top pe baza de macarene, de pinguini, de gangnam style sau de dragoste din tei. Sigur, si astea sunt enervante, dar lumea isi da relativ repede seama ca sunt enervante, asa ca la revelionul urmator sunt mari sanse sa fim scapati de ele. Eu am incercat sa fac altceva, un top al melodiilor care ma calca pe nervi de ani buni la fiecare paranghelie si de care nu cred ca voi scapa nici in urmatoarele decenii.

5. Supergirl – Reamonn (2000)
Va spun sincer ca in primele dati, pe la White Horse prin Costinesti, suna acceptabil – asta era acum vreo zece, doisprezece ani. Si a sunat acceptabil atata vreme cat auditoriul udat era compus din barbati, nu din femei – adica, pe principiul ca fiecare cioara isi iubeste puiul, pot intelege un barbat indragostit croncanind cum a lui e a mai supergirl dintre toate.

Ei bine, in momentul in care fetele au inceput sa si-l dedice singure, cantecul a inceput sa ma calce pe nervi. Absolut fiecare faptura cu niscaiva probleme emotionale – adica absolut fiecare fata – se inchipuie eligibila pentru apartenenta la acest club arian al superfetelor. Cand incep sa danseze psihotic, cu capul usor dat pe spate si cu mainile gata sa se desprinda de trup, iti dai seama ca, dincolo de cum iti impuie tie capul cu tot felul de neimpliniri, ele au o parere extrem de buna despre insele. Incarcate cu personalitate si cu incredere, la finalul melodiei te vor privi cu scarba: ti-a dat Dumnezeu o superfata si tu nu esti in stare s-o apreciezi…

4. Girls Just Wanna Have Fun – Cindy Lauper (1979)

Nu cred ca anii ’70 au fost marcati de vreo miscare de surghiunire a tineretului occidental, alta decat scumpirea constanta a ierbii, dar chiar sa fi fost asa, tot nu cred ca domnisoara Lauper a facut bine compunand acest cantec si, mai ales, intitulandu-l ca atare. Stiti, versurile refrenului sunt cam asa: „When the working day is done / Girl just wanna have fun” – eu zic ca ar fi trebuit sa promoveze mai mult partea cu working day si mai putin pe-aia cu wanna have fun, poate ca n-ar mai fi ajuns China principala economie a lumii…

Si, in plus, e si un mare neadevar. Fetele nu vor doar sa se distreze, desi reactia lor salbatica la auzul acestei melodii – sa curga tequila! – te-ar putea induce in eroare. Fetele mai vor si altceva – fele mai vor si numai altceva: cum spune Weird Al Jankovich – Girls Just Wanna Have Lunch.

3. The Power – Snap! (1990)
Acum trecem la barbati, iar The Power e moartea lor. In orice barbat cumsecade exista, in stare latenta, un manelist suferind de nebagare in seama. Un manelist in adormire, cum spun francmasonii. Presurizate in strafundurile fiintei sale stau chestiunile grave ale existentei: banii si dusmanii. Iar Snap are capacitatea de a scoate titeiul la lumina: I’ve got the power. Adica, sa ne bucuram, flacai! Daca e mare, e mare, daca e mica, macar e vioaie! Important e s-o ai, sa fie a ta: puterea. Cand aud melodia asta si vad cata energie e capabila sa mobilizeze, mi-l imaginez pe Mircea cel Batran transand negocierea cu Baiazid: „Or I will attack, and you don’t want that.”

Citeste si:  "Cum v-ati petrecut vacanta?"

2. My Way – Frank Sinatra (1969)
Raman tot in patria sexului tare si urat si pentru locul doi. Daca The Power e cantecul de victorie al oricarui barbat inca neparasit, atunci My Way e imnul tuturor ratatilor. Priviti un baiat cantand la karaoke My Way, plin de patima si de suferinta. Domne, am facut si bune, am facut si rele, dar le-am facut ca mine, nu ca altul. Fost-am, lele, cat am fost, dar acum sunt lucru prost. Ca si cum se putea si altfel.

Adica, ma intelegeti, Ponta a facut doctoratul in his way, orice va fi insemnand asta My Way, alaturi de It’s My Life al lui Bon Jovi, sunt un fel de imnuri ale CNP-ului. Suntem unul mai unic decat altul. Si, desi pare plin de profunzimi si de intelepciuni, cantecul e nu numai un truism de la un cap la celalalt, ba chiar prilej de prosteala si autosuficienta. Dar haideti sa n-o dam prematur in filosofie, ca doar vorbim de Sinatra, nu de Toulouse Lautrec sau de Omul cu Sobolani.

Citeste si:  Romanele "Surorile Boleyn" ÅŸi "Orasul Domnului" au fost publicate la Polirom

1. I Will Survive – Gloria Gaynor (1978)
Nu dau vina pe Gloria, ea si-a dat seama ca e o porcarie si a pus cantecul pe un B-side. Ce DJ beat a pus pentru prima data vinilul invers, nu stiu, dar sper sa realizeze ca a salvat omenirea de la extinctie. Uite, scriu acest text chiar in ziua neintamplatei apocalipse si imi dau seama ca sfarsitul lumii n-ar veni cata vreme oamenii o asculta pe Gloria Gaynor. N-ar veni de rusine.

Am in cap imaginea unui club, unde nu e seara fara melodia asta. Si, cand ii vine randul, toti dansatorii se transforma din vietuitoare in supravietuitori. Suntem o rasa puternica, par ei sa spuna, putem trece chiar si peste o despartire, iata adevarata minune, binecuvantarea suprema. Om fi noi speriati de cutremure, accidente atomice, E-uri, ozeneuri, uragane, dar macar peste un divort putem sa trecem cu senilele. Supravietuitori pana la moarte, asta suntem.

5 Comentarii
  1. Si eu am observat fenomenul supergirl tot la white horse cind fetite terminate dupa baietii terminati de bautura isi spuneau ca pot trece si peste asta. Foarte bine venit ar fi si un articol despre melodiile asa-zise de dragoste care promoveaza idei stupide cum ca ar trebui sa suferi din asta, sa iti repeti obsesiv ca ti s-a terminat cu viata odata cu terminarea relatiei, promoveaza depresia, dependenta, obsesia, prostia per total

  2. ar trebui sa iti revizuiesti restaurantele in care iti petreci revelionul 😉
    piesele sunt selectate in general dupa genul de persoane care se afla in sala; daca mergi in restaurante in care merg oameni de o anumita clasa e clar ca intalnesti muzica de acest gen

  3. Bine ca ti-a dat Dumnezeu sau cine stie cine, creierul asta pe care il ai!!! Pentru ca eu sunt tare bucuroasa ca existi! Nu sunt vorbe mari. E felul in care stiu sa-ti spun ca te respect pentru tot ce scrii. E mare lucru ca cineva sa te faca sa zambesti, chiar sa razi uneori. Bravo, Domnule Mihai! La Multi Ani!

  4. daca e Gangham Style, radem, ca-s idioti. Daca e Ai Se Eu Te Pego ne inchinam de cat de retrograzi sunt unii. Acum nici evergreenurile nu mai sunt ok. Ce sa ne facem, na… Snap, adica rap vechi inseamna acum manele. Sa ma ierte Dumnezeu, nu mai tin pasul cu vasta cultura muzicala, pare-mi-se… Da, unele-s difuzate prea des si te plictisesti, dar parca sa nu exageram…

Lasă un răspuns la dana Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.