Stiu ca nu este o noutate, cartea aparuta la Polirom avand deja aproximativ un an pe piata. Insa, in multe cazuri, prefer sa astept sa se mai linisteasca apele, sa se astearna la fund zatul entuziasmelor sau al respingerilor.
Dar acum voi face exact acelasi lucru, adica voi rascoli malul, daca s-a asezat cumva cuminte intre timp (ceea ce nu prea cred). Este una dintre putinele carti care m-a entuziasmat in toate privintele, care m-a bucurat in toate cotloanele mintii si ale sufletului. Cartea aceasta a stiut sa vorbeasca atat cu copilul cat si cu cititorul adult, a reusit crearea unui hibrid perfect de lector. M-a facut sa ma induiosez, sa fiu curioasa, sa zambesc, dar a stiut si sa faca cu ochiul, tragandu-mi intr-o anumita masura presul de sub picioare si ducandu-ma pe alte planuri.
„Teodosie cel Mic” al lui Razvan Radulescu respecta conventiile unei carti pentru copii. Avem o poveste admirabil scrisa, avem eroi buni si rai, avem o intriga si un deznodamant. As vrea sa va spun atatea lucruri, dar, din cauza entuziasmului, ma tem ca nu as reusi sa emit decat un sir de exclamatii. Si nici nu as vrea sa va rapesc placerea descoperirii, mi-e teama ca as divulga prea multe. Romanul are elemente de basm, de fantasy, insa textul se multiplica, se desface in multiple falduri si sertare narative, care rescriu, recicleaza, parodiaza, trag de maneca atat naratorul, cat si cititorul. Avem de-a face cu un relief accidentat, lumea romanului nu mai este una 2D, ci una 3D, se incalca granite, se trece dintr-o parte intr-alta in cel mai firesc mod. Este un model de ingeniozitate, insa nu una rigida, artificiala, ci una care se pliaza dupa aparenta ludicului.
Am sa va insir cateva „prajiturele”, mai mult sub forma unor margele, decat sub forma unor justificari aride, care ar trebui sa va convinga de faptul ca aceasta carte va va face pur si simplu mai fericiti!
Pisicainele, tutorele micului Teodosie, are trei vieti si jumatate.
Regatul include o Capsunarie si o Ciupercarie. Proprietarii celor doua, bufnita Kaliopi si Minotaurul Samoil, tanjesc fiecare la bunul celuilalt, insa o dusmanie veche de ani de zile ii angajeaza intr-un conflict absolut ilar, care se va consuma in cele din urma erotic. Cei doi intreprind o serie de experimente genetice pentru a transforma ciupercile in capsuni si invers.
Kaliopi merge in statiune si achizitioneaza o bentita elastica prevazuta cu doua moristi prinse in crestet (va suna cunoscut?).
Pisicainele este nemultumit de prestatia naratorului si hotaraste sa intervina in firul epic , procurandu-si o franghie prin „efractie literara”.
Guvernatorul turnului obtine un doctorat in Albion cu o lucrare pe tema „cosmetizarii realitatii”. Cunostintele si experienta dobandite sunt zadarnicite de o pata de transpiratie (trebuie sa cititi ca sa aflati cum).
Daca tot am ajuns in zona lecturilor, Otto citeste „Ghidul tinerilor despoti” aparut la Humanitas in 1993 (!). Pisicainele crede ca cel mai bun romancier este Dumas, citind „Dupa douazeci de ani”, in timp ce temnicerul il prefera pe Joyce, pentru ca romanele plicticoase sunt o garantie a succesului literar. In biblioteca Micului Monstrulet, titlurile si autorii au luat-o razna; astfel gasim :”Capra si cei trei iezi ai ei cuminti”, „Micul Principe”, alaturare cel putin „machiavellica” de Saint-Exupery si Machiavelli, „Din lumea celor care n-au cuviinta’.
Teodosie cel Mic, succesorul la tron, umbla mai tot timpul in pijama si si-ar da regatul pe niste prajituri de la cofetaria „Lamaita”, vis-a vis de Cismigiu (un Cismigiu, asa cum il stim cu totii, plin de pensionari cu par in nas). Atunci cand e foarte obosit, ii vine sa planga.
Fantoma Otilia, pentru care Pisicainele nutreste anumite sentimente, retinute insa, asa cum se cuvine, cu demnitate, are niste toalete extravagante, cum nu v-ati putea imagina, fiind vorba de o fantoma.
Luptatorii Fratietatii poarta nume ca Herodot, Ianis sau Epaminonda si intretin o spumoasa corespondenta.
Regatul este brazdat de Marele Zid si are localitati ca Filiasi sau Petrila. Locuitorii includ si doua specii de furnici, verzi si vinete.
Acestea fiind spuse, va urez cateva ore de vraja absoluta. Si pastrati loc si pentru o lacrima, spre sfarsit. Si parca as face o vizita la Ciresica. Cine stie, poate ma intalnesc cu Pisicainele.