Si tot ne e dor de Leonard Cohen

Trebuie sa marturisesc ca m-am bucurat, egoista, de intoarcerea lui Leonard Cohen pe Boogie Street. Am exultat la aflarea faptului ca n-a gasit ce cauta in manastire, ca, ma rog, a crezut de cuviinta sa revina printre noi, cei care nu avem raspunsuri. A mai daruit un album, apoi un volum de poezii. Despre acesta din urma voi vorbi in continuare. „Book of Longing”, in romana, „Cartea aleanului” a fost publicat la Polirom si lansat cu mare valva la Gaudeamus. Cu ceva timp inainte, aceeasi editura publicase cele doua romane ale canadianului, „Frumosii invinsi” si „Joaca preferata”, precum si un excelent eseu dedicat lui Cohen semnat de Mircea Mihaies.

Volumul cuprinde peste 160 de poeme si este imbogatit cu ilustratii realizate chiar de autor. Majoritatea acestora seamana a schite, detaliile plastice sunt sumare, multe sunt autoportrete si ne permit sa aruncam o privire indiscreta asupra „materiei prime” a poetului, sa intrezarim gesturile compunerii poemelor, spatiile si obiectele ce intretin meditatia, ce sporesc interogatiile si framantarile. Desenele nu sunt reduse la functia pur decorativa, ele devin parte integranta a poeziei, capatand valente simbolice si functionand ca metafore spre descifrare sau, din contra, spre criptare. Leonard Cohen iubeste ceremonialul si acest volum o dovedeste inca o data cu prisosinta.

Cartea se deschide cu o ars poetica, iar poetul opteaza in continuare pentru persoana intai. El este cel care vorbeste, implora, se revolta, insulta, ironizeaza, vocea confesiunii dand volumului aparenta unui jurnal redactat de-a lungul a douazeci de ani. Piesele ce il compun nu sunt aranjate nici cronologic, nici tematic, imbracand forme diverse, de la haiku la valentele epice ale unei balade si urmand legile misterioase ale haosului ce caracterizeaza memoria, retrairea, imitand miscarile fantomatice ale amintirilor ce incep sa populeze, sa bantuie toate cotloanele sufletului.

Temele raman aceleasi, depresia, suferinta, singuratatea, nevroza, deceptia ii populeaza in continuare universul. Varsta atinsa nu aduce inseninarea, ci adauga o povara in plus, neputinta. Toate acestea sunt insa imbracate intr-o sutana de panza aspra, tesatura ce nu mangaie, ci raneste pielea. Suferinta nu mai beneficiaza de catifeaua somptuoasa a voluptatii, mediul ei de manisfestare este acum unul auster, ceremonialul s-a schimbat. Sensibilizeaza in acest volum amestecul de senzualitate, a carei voce se exprima la fel de intens ca intotdeauna, a carei nevoie este la fel de acuta si cautarea spiritualului. Cele doua voci isi imprumuta deseori atributele. Singuratatea are capriciile carnalului: „cu coapsa ei, ea mi-a intrat in coapsa” („Trupul singuratatii”).

Poemele sunt salvate de pericolul caderii in sentimentalism si bravura prin ironie si printr-o mereu ascutita luciditate:”Out of the thousands/ Who are known,/ Or want to be known / as poets,/ maybe one or two are genuine/ and the rest are fake,/ hanging around the sacred precincts,/ trying to look like the real thing.” Tristetea, izolarea exprimate in concluzie sunt coplesitoare: „Needless to say/ I’m one of the fakes” („Thousands”).

Uneori pare a face cu ochiul, glumet, patimilor din trecut, pare sa se fi ivit din strangerea si inclestarea acestora, surprins de faptul ca este inca in viata. Insa florile care erau odinioara pe punctul de a-l otravi nu inceteaza sa-i infloreasca, imprastiindu-si efluviile, facand sa se intoarca vechile obsesii. E adevarat, acestea nu pasesc in tinuta de gala, dar, sub modestia vesmintelor, se afla aceeasi abilitate de a musca, de a sfasia. Iar perspectiva nu mai este cea a cavalerului, a animalului energic si mandru, pregatit si deschis oricarei experiente, ci a unei fiinte slabite, pierdute intre remedii vremelnice, intre prune si pilule (va trebui sa cititi pentru a afla la ce ma refer). Lumea este una bolnava, prabusita sub povara unor mituri al caror sens s-a pierdut si in care nimeni nu mai crede.

Stratul de profunzime ramane, insa, la fel ca in toata creatia sa, dragostea. Sub urmele superficiale ale resemnarii, ale unor ramasite de falsa intelepciune, ale razvratirii, sub rotitele unui mecanism de „micsorare”, de sterilizare, pulsiunile secrete continua sa infioreze. Sexualitatea e un animal adormit, care se trezeste uneori brutal, cautand compensare, cautand satisfactie, reclamand, tanjind. Aleanul se insinueaza perfid, otravind aerul unor false cuceriri de resemnare.: Because of a few songs / wherein I spoke of their /mystery, /women have been / exceptionally kind / to my old age. / They make a secret place / in their busy lives/ and they take me there/ They become naked/ in their different ways/ and they say,/ „Look at me, Leonard/ look at me one last time.” („Because of a few songs”)

Poate ca dulcele venin al acestui alean si-ar gasi cu mai mare usurinta drumul spre noi intr-o alta traducere. Pe coperta volumului aparut la Polirom scrie Leonard Cohen, insa ma intreb daca nu ar fi fost mai onest sa se precizeze Serban Foarta ft.Leonard Cohen. In multe poezii, vocea canadianului este sufocata, acoperita de ludicul timisoreanului, fapt pe care, oricat am admira inventivitatea traducatorului, nu putem decat sa-l regretam. Daca vreti cu adevarat sa cititi Cohen, atunci achizitionati-va originalul. Sau un volum intr-o alta limba decat romana. Un volum de poezii nu e cadrul potrivit pentru o demonstratie spectaculoasa de jonglerii cu principiile de teorie a traducerii. Cu atat mai mult, cu cat se mai si intampla ca popicele sa-i scape artistului.