Pentru vacanta scurta de Sarbatori, va recomand o carte de proza scurta, Puls a lui Julian Barnes. Isi face loc usor intre un pranz cu familia si o iesire la un vin fiert sau o sesiune intensa de schi. Volumul cuprinde 13 povestiri, iar firul rosu care le leaga este, ati inteles, dragostea. Nu cea cu nabadai, spasme si indelungi chinuri, ci dragostea domestica desfasurata in tablourile casnice ale cuplurilor obisnuite in care veti regasi poate relatiile celor din jur, ale cunoscutilor sau parintilor vostri. Verosimilitatea il preocupa pe Barnes aici, relieful mai degraba deluros si mai putin piscurile si vaile adanci ale sentimentului amoros. Asta nu inseamna ca perspectiva este una lipsita de profunzime, in niciun caz.
Volumul este structurat in doua parti. In prima dintre ele, care cuprinde 9 povestiri, 4 dintre ele poarta titlul de „Acasa la Phil si Joan””, functionand ca un fel de intermezzo-uri. Sub pretextul unor cine intre prieteni, Barnes ne aduce un grup de adulti care diseca modul in care suntem structurati si in care interactionam. Dialogurile sunt vii, au aproape aparenta unui scenariu de film, sunt intesate de referinte politice (alegerile din State din 2008, conservatorii si laburistii britanici, preconizata olimpiada, amenintarea Al Qaida) si culturale si pline de umor. Britanic. Nu sunt insa lipsite de amaraciune, de senzatia de efemer si arbitrar.
Celelalte cinci bucati sunt de sine statatoare: „Vant dinspre est” spune povestea unui agent imobiliar proaspat divortat si care incepe o relatie cu o ospatarita ciudat de tacuta din fosta RDG (vedeti ce urmari are si incercarea de a deslusi „corola de minuni” a unei femei), „In pat cu John Updike” reda relatia de prietenie si punctata de orgoliu si competitie dintre doua scriitoare aflate la varsta a treia ce-si rememoreaza trecutul amoros prin evocarea catorva episoade (aici avem un interesant joc in oglinda, fiecare dintre ele are o alta perspectiva asupra acelorasi evenimente), Lumea gradinarilor se refera la micile evadari din sanul casniciei, inclusiv intr-o activitate tipic englezeasca asa cum este gradinaritul, „Violare de proprietate” este povestea unui barbat de treizeci si ceva de ani, mare pasionat de excursii si total opac la „limbajul nonverbal” al femeii cu care dezvolta o relatie si pe care l-am suspectat de un usor retard emotional (umorul nu lipseste insa nici aici) in timp ce in „Puls”, povestea care inchide volumul, intrebarea care mi-a revenit obsesiv este: putem mistifica parerea propriilor copii despre noi? Putem, ca pereche, sa construim o imagine falsa asupra propriei casnicii? Barnes este maestru aici in a se juca si a roti mereu unghiul de perceptie.
„Chirurgia” sentimentala pe care Julian Barnes o practica nu da gres nici in Puls, iar modul sec, de multe ori absurd, in care se incheie crochiurile lui se integreaza perfect in aparentul nonsens in care ne zbatem de multe ori. M-a amuzat modul in care cei cu hobby-uri puternice (precum gradinarul din „Lumea gradinarilor” si excursionistul din „Violare de proprietate”) ajung sa-si consume intreaga disponibilitate emotionala pentru activitatile in care s-au adancit de ani de zile, iar pentru afectiune si empatie ramanand putin loc. Sunt capabili sa vorbeasca ore intregi despre cele mai potrivite incaltari pentru drumetii sau despre cele mai bune manusi de gradinarit, dar sunt total opaci cand vine vorba despre ceea ce simt ei sau partenerele lor.
Pe Barnes il preocupa si infidelitatea, tradarea, minciuna, doliul sau modul in care ne adaptam la batranete nevoilor nou-aparute ale celuilalt, modul in care boala sau niste simturi care nu ne mai dau ascultare (avem un caz de pierdere de miros, altul de orbire, iar unul dintre personajele feminine are o problema de circulatie si trebuie sa poarte in permanenta manusi – toate acestea individualizand povestirile din a doua parte a volumului) transfigureaza realitatea si relatia cu ceilalti. Niciunul dintre detaliile pe care Barnes le alege pentru a-si contura personajele nu este irelevant in contextul… problematicii amoroase.