fbpx

Papusa Barbie a implinit, luni, 50 de ani

Păpuşa Barbie, care a împlinit, luni, 50 de ani, va fi sărbătorită printr-o petrecere organizată în Malibu, California, într-o casă de vis situată la 350 de metri de ocean, potrivit unui anunţ postat pe site-ul celebrei jucării, informează AFP.

Casa în care va avea loc petrecerea a fost decorată în roşu, culoarea favorită a păpuşii Barbie.

Creată cu numele Barbara Millicent Robert pe 9 martie 1959, în Wisconsin, jucăria-manechin înaltă de 29 de centimetri şi cu picioare interminabile a bătut toate recordurile în materie de vânzări de jucării. În 1959, s-au vândut 300.000 de exemplare Barbie, iar în anii următori alte câteva milioane. Fan clubul Barbie are peste 18 milioane de membri, iar păpuşa are conturi de socializare pe reţelele Facebook şi MySpace.

Citeste si:  Realitatea-Catavencu lanseaza, pe 19 decembrie, trei canale de film premium

Barbie are 108 meserii, cu haine şi accesorii potrivite pentru toate (peste un miliard de piese de vestimentaţie, potrivit site-ului oficial al Barbie). După ce, în 1960, a adoptat look-ul actriţei Grace Kelly, Barbie devine, în 1970 , adepta curentului hippie, în 1980 se transformă în femeie de afaceri, iar în 1992 ajunge la Casa Albă.

La ediţia din februarie 2009 a Săptămânii de Modă de la New York, păpuşii Barbie i-a fost dedicată o defilare specială, cu ţinute create de 50 de creatori importanţi.

În ultimii şapte ani, vânzările păpuşii Barbie au înregistrat o scădere, de la apariţia unei păpuşi concurente numită Bratz, iar în 2008 au scăzut şi mai mult, cu 21%, potrivit ultimelor rezultate ale Mattel, compania producătoare.

Citeste si:  Horoscopul saptamanii 2-8 februarie
Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.