
Despre cum vor arata telefoanele viitorului am mai vorbit. Dar sunt atat de multe idei noi si revolutionare incat am putea sa le discutam saptamani intregi. Dintre producatorii care investesc in cercetare si dezvoltare, i-am remarcat pe cei de la Nokia, care nu inceteaza sa ne uimeasca prin telefoanele concept. Acestea sunt targetate pe categorii de public si se remarca prin uzabilitate, posibilitatile de personalizare si implicarea tuturor simturilor.
La prima vedere Aeon nu difera mult de un telefon traditional. Caracteristica lui principala este ca ofera posibilitatea utilizatorului de a personaliza prin culori nu numai ecranul, ci intregul telefon. Este format din doua mici panouri sensibile la atingere, care pot fi folosite independent sau impreuna. Cand sunt folosite impreuna, unul din panouri devine ecran, iar celalalt tastatura. Tastatura e un fel de a spune. Butoanele sunt virtuale, deci se transforma rapid din cifre in litere sau butoane pentru media player.
SURV1 are un aspect la fel de revolutionar, dar este destinat persoanelor active, care petrec mult timp in natura. Este rezistent la apa si la socuri, datorita ramei care il inconjoara se poate prinde la curea sau la gat, iar ecranul touch sensitive este rezistent la zgarieturi. Include GPS si media player, iar la nevoie ecranul se poate transforma in lanterna. Producatorul spune ca SURV poate fi luat si la scufundari. Nu m-am gandit niciodata la asta. Sub apa exista semnal GSM?
Concepte sub forma de bratara exista deja. Dar Aki este cu totul deosebit, pentru ca raspunde la miscarile bratului. Telefonul poate fi setat in asa fel incat la o anumita miscare a bratului sa porneasca o anumita aplicatie sau sa initieze un apel catre un anumit numar din agenda. De exemplu, poti sa-ti suni seful scuturand mana in sus si in jos sau poti trimite un SMS cu text predefinit catre toti prietenii atunci cand misti mana stanga – dreapta.
Daca Scentsory va ajunge vreodata la vanzare, in mod sigur va revolutiona lumea tehnologiei. La baza telefoniei sta sunetul, mai nou poti sa-ti si vezi interlocutorul prin 3G, dar Scentsory ti-ar permite sa simti mirosul si temperatura din mediul in care se afla destinatarul apelului tau. Nasul electronic simte mirosul din mediul interlocutorului si il trimite catre tine. De asemenea, telefonul poate sa reproduca lumina si culorile din acel mediu. Nici design-ul nu seamana cu nimic din ce ai vazut pana acum. Cand este pliat, Scentsory seamana cu un telefon traditional. Cand il desfaci, arata ca un origami si are doua ecrane.
Bevisionzed pare sa fi iesit direct din filmele SF. Seamana cu o casca Bluetooth, dar la nevoie iti deschide direct in fata ochilor un ecran transparent pe care poti vedea poze si filme. Si mai poti sa-l personalizezi atunci cand nu il folosesti, pentru un look trendy. Comenzile sunt in mare parte vocale.
Desi nu arata la fel de sexy si trendy ca toate celelalte concepte, Acibo este preferatul meu, pentru simplul fapt ca e un zambaret si jumatate. Pentru ca este cam greu de purtat, poate deveni viitorul telefon fix din casele noastre si in acelasi timp un fel de prieten computerizat. Mingiuta include player rmultimedia, terminal GSM, voice memo, agenda, cam tot ce are nevoie un om ocupat. Daca ai nevie de tastatura, Acibo o proiecteaza pe masa pe care este asezat. Si, in plus, are o fetisoara haioasa care zambeste, plange sau rade cu gura pana la urechi, in functie de dispozitie. Se incarca prin miscari sus-jos.
Unele dintre concepte pot fi testate pe siste-ul Nokia Concept Lounge