Ce simt copiii cand raman cu un singur parinte?
Copilul care isi pierde un parinte se simte parasit. Se va considera lipsit de valoare sau vinovat, coplesit de sentimentul de abandon. E o rana sufleteasca, de care va trebui sa ne ingrijim tot timpul, ca sa evitam complicatiile. La inceput, copilul refuza sa accepte realitatea, va depune toate eforturile pentru a indrepta situatia. Pentru ca adevarul doare, va crede ca cel plecat este intr-o vacanta din care se va intoarce, ca o sa-i treaca supararea si lucrurile vor reveni la normal. Odata cu pierderea sperantei ca acest lucru se va intampla, copilul va manifesta furie. Furie care va fi indreptata in prima faza asupra parintelui considerat vinovat, urmand dupa aceea sa se reverse si asupra altor persoane. Aceasta furie se va manifesta prin comportamente rebele, deviante, rautacioase. Sprijinul venit in astfel de situatii il va ajuta sa revina in timp la o noua stare de normalitate.
Pierderea sau indepartarea prematura a unuia dintre parinti ameninta si relatia pe care o ai cu celalalt. Exista pericolul unui alt conflict, intre ceea ce se traieste la nivel constient si continuturile inconstiente. Desigur, acceptarea unei schimbari nedorite depinde foarte mult de abordarea folosita. Conteaza si ce, dar si cum se comunica.
Suferinta destramarii familiei si sentimentul de abandon sunt rani adanci, care se vindeca greu sau niciodata. Este nevoie sa impartasiti copiilor bucuria existentei lor, mai ales in astfel de momente. N-ar trebui sa fie un secret ca fiecare dintre voi ar dori sa locuiasca in continuare impreuna, ca va este greu, dar faceti tot posibilul sa luati decizia cea mai potrivita. Fiecare trebuie sa vina in intampinarea nevoilor copilului si sa sprijine relatia cu celalalt parinte.
Dragostea parinteasca ramane tot timpul o necesitate, fiind o conditie esentiala pentru crestere si dezvoltare. Acesta este un adevar absolut, confirmat de toate studiile psihologice si medicale.Hrana afectiva asigura cresterea, metine sanatatea si modeleaza deazvoltarea.