Orice terapie este o incercare de constructie a unei persoane. Dar aceasta constructie se face intr-un mod in care referinta de baza este „cine este de fapt acest om”. In absenta acestei imagini ramane un schimb de impresii despre diferite situatii. Multe interventii se desfasoara in forma constructiei unui ideal, adica – daca persoana are un atac de panica, atunci interventia isi propune sa formeze imaginea pacientului fara atac de panica. Pentru asta fiind necesar sa aiba o gandire construita in acest sens. Acest model se implementeaza peste cel existent si omul urmeaza sa trairi intr-o permanenta tensiune in care se va apara cu tarie de tot ceea ce vine spre el.
Cand vorbim despre o vindecare in sensul in care avem in vedere cine este in fapt o persoana, vom vedea o dificultate majora – ce inseamna „cum este persoana, de fapt”? Pentru asta ar trebui sa avem in vedere cum s-a structurat persoana si cum este atat psihic cat si fizic. Pentru a descoperi avem nevoie sa ne intoarcem in trecut. Acolo unde s-au construit primele relatii, acolo unde se manifesta ca si bebelus, copil, adolescent, tanar, etc.
O alta problema este ca memoria nu are informatii despre ceea ce a fost atunci. Dar cand scriu „memorie” ma refer la ceea ce e constient, la memoria care „stie”. Dar mai exista insa si o alta modalitate – faptul ca nimic nu se pierde ci este refulat, aruncat in inconstient. Adica ar exista o modalitate de cunoastere a acestor lucruri. Dar cum am putea sa cunoastem aceste lucruri?
Am avea nevoie asadar de un cadru adecvat. Acest cadru este format dintr-un mediu de izolare in care gandirea, corpul si realitatea ar trebui sa fie diminuate ca importanta. Gandirea este cea care indeparteaza de inconstient, este un inamic in acest sens. Gandirea poate sa creeze teorii si sa structureze idei dar nu poate sa fie vorba despre afecte, relatii, sa redea ceea ce e important. Corpul si realitatea ar interfera cu aceste continuturi.
Situatia este asemanatoare visului. Adica, in vis ratiunea nu isi are locul, suspendarea ei permite visului sa existe. Corpul este intr-o pozitie de relaxare, de somn in timpul visului iar aceasta este o conditie obligatorie. Pentru a dormi, starea care permite visul este bazata pe izolarea realitatii. La randul sau, visul protejeaza somnul de realitate. De aici se construieste visul ca modalitate de exprimare a continuturilor proprii inconstiente intr-un mod „incifrat”.
Similar vom avea situatia terapeutica. Aici prin utilizarea divanului, prin absenta contactului vizual cu terapeutul se asigura un mediu similar in care corpul, realitatea si gandirea au o pondere scazuta. De aici se poate ajunge la ceea ce este persoana in sine utilizand continuturile inconstiente care apar prin ceea ce sunt persoanele respective. Dar pentru asta avem nevoie de a accepta pozitia inconstienta. Fara aceasta constructie nu vom avea decat o terapie paleativa.
In timp, pacientul va regasi o stare libera in relatia cu terapeutul sau. Evident aceste randuri nu dau decat o schita sumara a intregului proces terapeutic. Dar pentru a nu incarca prea mult articolul, am preferat sa exclud multe altele.
Articol realizat de: psiholog-psihoterapeut Claudiu Ganciu.
Adresati autorului comentariile dumneavoastra, dand click aici.